Superliga, etapa 20 | Farul – UTA 1-1 (1-0) | 15.12.2025, ora: 17,30, stadion: „Central” Ovidiu, temperatura: 3°C, spectatori: 2067.
Au marcat: Vînă 33 – Costache 77/penalty
Farul (antrenor Ianis Zocu): Buzbuchi – Sârbu (85 Maftei), Larie, Pellegrini (85 Markovic), Furtado – Vînă, Dican – Grigoryan, Radaslavescu (68 Ramahlo), Tănasă (68 Sima) – Isfan (78 Vojtus).
Pe bancă: Șt Munteanu – Duțu, C. Gheorghe, G. Iancu, Doicaru, Goncear, Marincean.
Cartonașe galbene: Dican, Vojtus.
UTA: Gorcea – Iacob (87 Benga), Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Odada (65 Mino Sota), L. Mihai (45 Coman) – Costache, Roman, Țăroi (46 Barbu) – Abdallah (81 Hrezdac).
Pe bancă: Iliev – Țuțu, Ov. Popescu, Vlăsceanu.
Cartonașe galbene: L. Mihai, Coman.
Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș) – Mircea Grigoriu (București), Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Laurențiu Ene (Giurgiu).
Camera VAR: Iulian Dima și Vasile Marinescu (ambii din București)
Observator FRF: Cornel Fecioru (București).
Delegat LPF: Bogdan Buhuș (Bârlad – Vaslui).
Cu vână, fără vână, echitabil!
Câteodată e fain să mergi la Marea Neagră și în decembrie. Și dacă „Bătrâna Doamnă” a mers acolo cu treabă, n-a traversat țara degeaba. Și a adus un punct, bunicel acolo, în clasament, că așa, Farul – gazdele de luni spre seară – au rămas în urma UTA-ei.
Pe arena de lângă Lacul Siutghiol, „roș-albii” s-au simțit bine, ieșind de multe ori pe plus. Dar disputele astea cu jucătorii din curtea lui Gică Hagi, n-au avut de multe ori „sare și piper”. Că regele impune tacticizare-tacticizare, pas-pas, indiferent că pasul contează, produce ceva, ca faze de poartă zic. Ei, constănțenii or tot pasat, în toate direcțiile, pe verticală, pe laterală, pe diagonală, dar UTA a fost stăpână pe ea, gestionând bine construcția adversarului. La poartă, o dat primul, al nost Abdallah, care s-a întors fain în careul advers, printre păzitorii din preajma lui, a tras din unghi pe scurt, Buzbuchi a parat, mingea a rămas în careul mic, dar Țăroi n-a avut prim plan s-o reia în plasă.
Și cum vă ziceam, plictiseală la meciurile cu „marinarii”. Că e și tenis, cu fileu linia de la centrul terenului și joc compactat douăj’ de metri aci, și douăj’ metri dincolo, să umble mingea pe fiecare parcelă ocupată de combatante. O-ncercat el, Radaslavescu un șut din 19 metri, da o dat pe lângă bara din stânga lui Gorcea și iar revin cu ideea – ce să fac la astfel de joc? – că Farul a jucat „academic”, da fără spor, „să fie bine să nu fie rău”, vorba lui „rege”.
O fost bine, vă zic eu, pentru gazde, în minutul 33! S-o-ncumetat un „marinar” s-o dea lung de la centrul terenului, în diagonală (o-nebunit lupu!), Grigoryan o scăpat pe dreapta (n-a fost offside că l-o scos Pospelov), a ajuns pe latura careului, i-a dat-o pe interior lui Vînă, care s-o întors mișto pe lângă Mihai și din 17 metri o trimis balonul oblu-n colțul din stânga lui Gorcea, 1-0. UTA a avut o replică imprecisă, prin Roman, care a tras din „16” peste, la așezarea înapoi a lui Abdallah, repriza încheindu-se cu o intervenție grea, dar salvatoare a lui Gorcea, care a scos în corner mingea șutată din 22 metri de Radaslavescu, „obiectul” mușcând și gazonul în fața portarului oaspete.
Partea a doua a partidei, a fost ceva mai cu „action”. C-or s-o ajuns mai mult la poartă, de ambele zic. Gorcea a scos un șut din 18 metri a lui Isfan, apoi UTA a avut un calup de ocazii, în aceeași fază, din minutul 54. Odada a reluat pe poartă de două ori, da mingea n-o vrut nici cum să intre, din aglomerația aia din careul mic!
Ritmul a crescut – în sfârșit! – s-o jucat mai cu vână, dealtfel Vînă a avut poziție de șut-gol, pe „16”, central, da o pus exteriorul invers și-o dat către lac!
În ultimele 15-20 de minute, arădenii i-or strâns pe „marinari” spre careul lor, mingea mergând cam tot timpul cu dedicație pentru Coman, păzit însă bine de Larie. Da dacă prestezi în zona caareului advers și chiar în el, se-ntâmplă să ieși bine. În urmărirea unei mingi, Barbu a fost călcat de Sârbu pe șiret, talpa traumatizatului fiind chiaar pe linia de „16”, a confirmat-o și VAR-ul, chiar dacă Barbu fluierașul s-a codit un pic până să arate punctul cu…var. Costache a rezolvat cu siguranță egalarea din penalty, în stânga lui Buzbuchi, care plecase invers.
O mai avut Farul un atac în fața porții „roș-albe”, dar Pellegrini a reluat imprecis, după care, iar s-a trecut la filozofeală (vorba unui vechi „amic”), terminându-se „1-1”.
E bine că UTA își păstrează linia de invincibilitate, prin care a mai trecut în prima parte a turului. Să vedem dacă și-o păstrează și sâmbătă, la ultimul meci din an, cu Dinamo. Trebuie!
Primele impresii după joc:
Adrian Mihalcea: „Încerc să nu mă gândesc la aspectul estetic al meciului. Poate că se simte și oboseala, deoarece, neavând un lot foarte mare și nu putem schimba mulți jucători, inevitabil apare uzura. Dar ne vom încărca acum cu energie pentru ultima partidă, după care, bineînțeles, va veni și pauza. Am reglat unele lucruri din punct de vedere tactic după pauză, cu această schimbare de sistem. Noi am mai folosit-o, cu doi atacanți. Pe centru era destul de dificil să pătrundem și atunci am vrut să deschidem pe margini și să aducem mingile în careu și să avem oameni acolo, ceea ce s-a întâmplat în două-trei oportunități. Rămânând fără un mijlocaș central, doar cu Roman număr 10, am riscat un pic, dar n-aveam ce să facem. Dacă pierdeam 1, 2, 3-0, practic tot nu luam niciun punct, așa că ne-a ieșit și până la urmă. Mă bucură și faptul că a intrat Barbu și a obținut acel penalty. E copil, încercăm să găsim și stabilitatea la nivelului underului. În afară de sistem, la pauză am reglat și determinarea cu care ar fi trebuit să începem de la început și n-am avut-o”.
Rezumat video
















