Porțile Castelului de la Săvărșin s-au deschis larg în Ajunul Crăciunului și-n acest an pentru a-i primi pe colidători. Dubașii au fost întâmpinați cu cozonac, țuică fiartă și ceai. Ei sunt cei mai cunoscuți colindători din vestul țării.
Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Radu, împreună cu ASR Principesa Elena și ASR Principesa Maria, au primit dubașii din Săvârșin și au ascultat colindele păstrate cu fidelitate generații de-a rândul. Dubașii au fost însoțiți în alaiul lor de un mare număr săvârșineni, precum și de colindători veniți mai de departe, pentru a fi împreună la prima urare a dubașilor din acest an.
Este al 25-lea an consecutiv în care Dubașii colindă Familia Regală, de la întoarcerea Regelui Mihai I la castel, în anul 2001.
Mesajul de Crăciun adresat românilor de Majestatea Sa Custodele Coroanei
„Anul 2025 a adus multe realizări admirabile, dar și greutăți, confuzie și îngrijorare. Întreaga lume trece prin grave probleme sociale, economice și politice. Oamenii sunt dezamăgiți și multora li se pare că vocea lor nu este auzită.
Dar am încredere în Națiunea Română și în puterea ei de a merge mai departe. În ciuda unor probleme economice și a unor neajunsuri, în viața de zi cu zi, românii au dat dovadă de curaj și bun-simț.
Am vizitat multe comunități din țară. Sunt mândră de felul în care oamenii își poartă de grijă cu demnitate.
În Bihor, Oltenia, Ardeal, Dobrogea, Banat, Moldova, Maramureș, peste tot există oameni de toate vârstele care gândesc și simt profund. Aceasta ne dă speranță pentru viitor.
Am călătorit în Estonia, Irlanda, Polonia, Marea Britanie și Republica Moldova, pentru servirea intereselor României și pentru drumul european al Republicii Moldova.
Peste tot am găsit respect pentru țara noastră, admirație pentru felul în care România s-a consolidat și merge mai departe cu fruntea sus. Toți românii pe care i-am întâlnit în lume se gândesc la părinții lor de acasă, la viitorul copiilor lor și nu uită de tradițiile românești.
În țară și în străinătate, ne-am întâlnit cu militari din Forțele Terestre, Aeriene și Navale, pentru a sublinia importanța României la granița de est a NATO și UE. Militarii români își fac datoria exemplar și dovedesc înaltă competență în colaborarea cu țările aliate.
Transmit admirația mea unităților de pompieri, de jandarmi, de poliție, celor specializați în situații de urgență și celor de la poliția de frontieră.
Mulți români fac dovadă de profesionalism și talent în spitale, universități și școli, în artă, în administrații locale, sport, industrie, comerț, turism și agricultură.
Tuturor celor care nu se lasă descurajați de greutăți și dezamăgiri, le adresez admirația mea.
În toate locurile pe unde am mers, în țară și în lume, am văzut cât de importantă este Credința pentru oamenii noștri.
Bisericile sunt pline de români de toate vârstele, care cred în Dumnezeu și în valorile spirituale, într-o lume în care credința este în declin, iar individualismul și nepăsarea au invadat societatea.
Acum 35 de ani, am creat Fundația Regală Margareta a României, pentru a încuraja oameni și comunități să-și creeze singuri viitorul.
Alături de cele 70 de organizații cu patronaj regal din România și din Republica Moldova, fundația continuă o muncă inspirată și responsabilă, pentru cei tineri și pentru cei în vârstă.
Deci, în ciuda dificultăților prin care trecem, am văzut în comunitățile din țară că există speranță, curaj, generozitate, bună-credință, creativitate și putere de a rezista.
În aceste zile, gândul nostru se îndreaptă către Domnul Nostru Iisus, către exemplul Său de sacrificiu, de bunătate și de compasiune.
De asemenea, Crăciunul este momentul de a fi împreună cu familia, cu prietenii, cu cei dragi.
Urez românilor din țară, din Republica Moldova, din Europa și din întreaga lume, la mulți ani și Crăciun fericit!
Sunt cei mai cunoscuți colindători din vestul țării și colindă Casa Regală a României de peste o sută de ani. După popasul făcut la biserică, unde colindătorii primesc binecuvântarea preotului, iar apoi la Castelul Regal din Săvârșin, în fiecare an, ceata de dubași colindă pe ulițele satului îmbrăcați în straie populare de iarnă, cu căciuli frumos împodobite.
Trupa de dubași numără aproximativ 30 de băieți, obligatoriu necăsătoriți, care sunt conduși de cel mai „demn” fecior din sat. Dubașii pornesc pe ulițele satului doar îmbrăcați în costume populare specifice zonei, cu șubă, cioareci – pantaloni țărănești, cizme și căciulă împănată. În casele unde sunt primiți, dubașii din Săvârșin colindă și joacă, fiind serviți de săteni cu țuică sau vin fiert, colaci, cârnați și bani.
Un tânăr care se căsătorește nu mai are dreptul să participe. Iar cel care organizează dubașii într-un an, până predă el la următorul, nu are nimeni dreptul să organizeze o altă ceată de colindători. El poate da locul cuiva care consideră că merită, care e demn de a fi dubaș: trebuie să aibă un anumit comportament, să știe colindele, să joace cu dubii, să poarte costumul popular corespunzător, sunt mai multe criterii. Jocul cu dubii este un joc specific, unde joacă doar feciorii, cu excepția serii de bal, unde ei deschid seara, apoi joacă și cu fetele și pornește balul respectiv.
Un atac cibernetic ANCPI a paralizat, începând de marți, 14 iulie 2026, întregul sistem național de cadastru și carte funciară al României. Ce a pornit ca un simplu „incident tehnic”…
În perioada 18-19 iulie 2026, va avea loc o nouă ediție a manifestării culturale „Târgul de fete de pe Muntele Găina”. Ca în fiecare an, se așteaptă un flux mare…
Peste 1.300 de mamografii – pentru 700 de paciente – s-au efectuat în prima parte a acestui an în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală. După efectuarea investigațiilor, medicul radiolog…
„Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat și urmează recepția la terminarea lucrărilor” – informează Compania de Apă Arad printr-un comunicat: Directorul general al Companiei de Apă Arad S.A,…
Joi, 16 iulie 2026, cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne, soldatul Truță Orlando din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a fost distins cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne,…
Bărbatul, cu antecedente penale, și-a ținut concubina captivă în mașină, sub amenințarea cuțitului, timp de aproximativ 45 de minute, cât a durat drumul de la Hășmaș până la Arad. Familia…
Un incendiu izbucnit în seara zilei de vineri, 10 iulie, de la scânteile mecanice produse de combina care recolta grâul de pe un teren agricol din orașul Curtici a dus…
A intrat în vigoare Legea nr. 122/2026 care modifică și înăsprește sancțiunile pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului din Codul penal (art. 197). Actul normativ incriminează explicit și pedepsește…
Acord GDPR
Prin utilizarea serviciilor noastre, va exprimați acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie și alte tehnologii similare in scopul imbunătățirii și al personalizarii conținutului nostru. Politică Cookies.