Modificări de program în ceea ce privește depunerea sesizărilor de către cetățeni la Secțiile de Poliție Orășenești din cadrul IPJ Arad. Sesizările vor putea fi înregistrate doar până la ora 16.00. Măsura ar trebui să fie aplicabilă începând cu data de 15 martie 2026, și a fost luată în contextul măsurilor de austeritate care au impus măsuri de reducere a cheltuielilor și au afectat inclusiv repartizarea programului de lucru al polițiștilor.
Chestor Dan Stoicănescu: „Începând cu 15 martie, dacă nu se modifică nimic, la Polițiile Orășenești, după ora 16.00 nu va mai fi niciun polițist care să asigure prezența și relația cu cetățenii. Modalitatea de sesizare a poliției rămâne 112 pentru chestiuni urgente, iar pentru cele non-urgente prin email sau în timpul programului în intervalul 8-16 și eventual o cutie poștală. Sistemul de ordine publică nu se modifică, doar serviciul de permanență va fi ridicat începând cu 15 martie. La nivelul municipiului Arad rămâne serviciul de permanență la cele două secții urbane și la sediul Inspectoratului, deci vor fi trei locații.”
Inspectorul șef a subliniat că această măsură nu va afecta activitatea operativă, sistemul de ordine publică nu se modifică, în consecință echipajele vor fi în stradă și vor acoperi intervențiile.















