Un incendiu a izbucnit joi seara, în jurul orei 19.00, la o casă din cartierul Grădiște, pe strada Hortenzia. Au intervenit echipajele ISU Arad.
ACTUALIZARE, ora 20.00 | Incendiul s-a manifesta la nivelul coșului de fum. Nu s-au înregistrat victime
„În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii militari arădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei case din municipiul Arad, pe strada Hortenzia din cartierul Grădiște.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul coșului de fum, fără posibilitate de propagare la acoperișul casei, fiind stins prompt, în limitele găsite. Nu s-au înregistrat victime.
Forțe alocate: două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.” – a informat ISU Arad.














