Premierul Ilie Bolojan a adus în discuție obligarea medicilor să profeseze în România un număr minim de ani imediat după rezidențiat, fapt care a stârnit o serie de reacții din partea medicilor rezidenți, a medicilor care au finalizat rezidențiatul și a studenților la medicină.
„În ceea ce priveşte problemele legate de dezechilibre rural, urban, medici şi aşa mai departe, eu voi susţine că, dacă beneficiezi în ţara noastră de o pregătire medicală pe toată durata parcursului, studii făcute la buget, rezidenţiat plătit de statul român, ai o obligaţie faţă de ţara asta şi cel puţin câţiva ani de zile, doi, trei, patru, cinci ani de zile trebuie să lucrezi undeva în România”, a spus Ilie Bolojan, la întâlnirea de zilele trecute cu primarii de comune.
Un tânăr medic arădean, medic specialist neonatologie la Spitalul Orășenesc Ineu, Dr. Bădoiu Cristina, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în atenția premierului prin care îl îndeamnă să facă „nota de plată corectă”, cu referire la „investiția statului” în ceea ce-i privește pe rezidenții din România.
«Domnule Premier, haideți să facem „Nota de Plată” corectă: Cine este, de fapt, dator vândut?
Am ascultat cu stupoare recentele declarații privind obligativitatea medicilor de a rămâne în țară după terminarea rezidențiatului, pe motiv că „statul a investit” în pregătirea noastră. Ca medic specialist care tocmai a trecut prin acest sistem simt nevoia să aduc câteva corecturi esențiale la acest calcul economic simplist.
1. Rezidențiatul este MUNCĂ, nu Școală de vară
Salariul pe care l-am primit în anii de rezidențiat nu a fost o bursă de studiu sau un cadou din partea statului. A fost remunerația pentru munca prestată. Am fost angajata, am tratat pacienți, am făcut foile de observație, am asigurat continuitatea actului medical. În orice stat civilizat, munca se plătește. Punct.
2. Contribuția MEA vs. Contribuția Statului
Dacă tot vorbim de „investiții” și „datorii”, haideți să deschidem contabilitatea reală a unui rezident în România. Dacă trag linie, s-ar putea ca Statul Român să iasă pe minus în relația cu mine:
Munca patriotică (Gărzile neplătite): Timp de ani de zile, am efectuat între 7 și 10 gărzi pe lună. Neplătite. Nerecunoscute ca vechime. Ore întregi de muncă, stres și responsabilitate uriașă, oferite „cadou” sistemului sanitar, doar pentru a învăța sau pentru că „nu are cine”. Cine îmi plătește aceste mii de ore de muncă retroactiv?
Formarea Profesională (pe banii mei): Congresele, cursurile, conferințele – obligatorii pentru punctele EMC și pentru a fi un medic competent – au fost achitate integral din buzunarul meu.
Realitatea din Vest: În Germania sau Franța, angajatorul (spitalul) acoperă aceste costuri, considerându-le investiție în calitatea actului medical.
Logistica (Cărțile și Echipamentele): Tratatele de specialitate costă sute de euro. Le-am cumpărat singura. Stetoscopul, uniformele, saboții – cumpărate din salariul meu.
Realitatea din Vest: Colegii din Germania primesc vouchere și prime speciale pentru achiziția de literatură de specialitate.
Taxele Abuzive: Am plătit cotizații la Colegiul Medicilor și asigurări de malpraxis chiar și atunci când statutul nostru era incert sau nu beneficiam de nicio protecție reală.
Perioada COVID: Am fost în prima linie. Primele promise? Neacordate. Concediile de odihnă? Neefectuate și necompensate. Riscul asumat? Enorm.
Dacă transformăm în bani gărzile neplătite, echipamentele cumpărate, taxele de educație medicală continuă suportate personal și drepturile salariale neacordate în pandemie, rezultă că eu, medicul, am creditat Statul Român ani la rând.
Nu plecăm pentru că nu ne iubim țara. Plecăm (sau ne gândim să plecăm) pentru că un contract social se bazează pe respect reciproc, nu pe sclavie modernă deghizată în „patriotism”.
Doriți să rămânem? Nu ne legați de glie prin legi coercitive. Oferiți condiții de muncă, respect și achitați-vă datoriile morale și financiare față de noi.
Semnat,
Un medic care și-a plătit singur „investiția”»
3 comentarii. Leave new
== RESPEKT – LA GUNOI CU FANARIHOTZII == SCARA DE VALORI E RASTURNATA – UN CAMIONAGIU FACE REGULI PT MEDICI – UN FOST OSPATAR CONDUCE UN JUDETZ – DEMOCRATZIE DE MAHALA == SCARBA MI E
Exact! Până acum am creditat statul român cu munca și cu timpul meu. Vreau banii înapoi!
Să rămână în țară dar pe ce posturi??? Sunt locuri de muncă în spitale și nu știe nimeni de ele??? La rezidenți gărzile sunt neplătite iar salariul nu le ajunge nici două săptămâni pentru mâncare și cheltuieli. Ținutele, saboții, transportul, mâncarea pentru 24 de ore în gărzi, socotiți cât costă. Termină rezidentiatul și așteaptă luni de zile organizarea concursului de specialitate. După concurs așteaptă luni de zile diploma fără de care nu te angajează nimeni nici la privat, că în spitale oricum nu sunt locuri. Din ce trăiesc ei în tot acest timp?? La 30 de ani, după 11 ani de studiu, încă sunt susținuți și ajutați de părinți, cei care încă mai au, restul se descurcă cum pot.