PSD face apel către toate formațiunile politice: FĂRĂ CONFRUNTĂRI INTERNE PE TEME DE APĂRARE NAȚIONALĂ!

psd
Distribuie:

PSD condamnă ferm încălcarea inacceptabilă a suveranității României de către Federația Rusă. Un astfel de comportament al unui stat arată nu numai disprețul la adresa dreptului internațional, cât și față de siguranța cetățenilor unui stat membru NATO.


În aceste condiții, PSD face apel către toate forțele politice din România să înceteze confruntările interne și să acționeze unitar, în interesul național. În acest caz, agresorul este Federația Rusă, iar toate partidele au datoria de a lăsa orgoliile politice de-o parte și să acționeze unitar pentru a înlătura urgent riscurile de securitate la care sunt expuși cetățenii români.

În acest sens, PSD respinge categoric și condamnă declarațiile prim-ministrului demis Ilie Bolojan și ale unor reprezentanți USR care invocă sesizările la Curtea Constituțională în privința legislației SAFE, pentru a pasa propria răspundere pentru eșecul sistemului de apărare al României în cazul incidentului de la Galați.

Sesizarea Curții Constituționale de către președintelui Camerei Deputaților în privința OUG 38/2026 a avut drept scop înlăturarea incertitudinilor legislative generate de modul în care a fost emisă ordonanța și de o serie de alte prevederi introduse în actul normativ, fără nicio legătură cu instrumentul SAFE sau cu PNRR.

Sesizarea președintelui Camerei Deputaților accelerează pronunțarea CCR pentru înlăturarea acestor incertitudini, în termenul legal de 20 zile, care nu exista în cazul sesizării Avocatului Poporului.

Incidentul de la Galați a evidențiat o serie de carențe grave ale sistemului de apărare național, care reclamă decizii și acțiuni rapide de remediere. Scandalul și orgoliile politice sau pasarea responsabilităților la alții trebuie să înceteze! România are nevoie de formarea rapidă a unui guvern funcțional care să instaleze profesioniști în structurile de conducere ale sistemului de apărare. 

Indiferent de conflictele politice din ultima perioadă, PSD a acționat responsabil și a susținut în Parlament toate actele normative necesare pentru accesarea cât mai rapidă a fondurilor europene pentru creșterea capacității de apărare a României. 


PSD este de asemenea, pregătit să susțină instalarea rapidă a unui guvern funcțional și responsabil, care să asigure funcționarea eficientă a statului și a instituțiilor din sistemul de securitate națională.

Biroul de Presă al PSD Arad



 

Categorie: Comunicate de presă, Politice
Etichete: apel, incident galați, NATO, PSD Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Peste 1.400 de eleve din România au construit aplicații pentru probleme reale | 10 echipe au ajuns în semifinalele internaționale
Articolul următor
Protest la Tribunalul Arad și Judecătoriile arondate față de Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice

1 comentariu. Leave new

  • avatar of virgil florea
    virgil florea
    30 mai 2026 15:00

    Vă dați cu stângu-n dreptul cu acest comunicat. Și faceți jocul ticăloșilor. Nimeni nu poate proba la această oră că drona a fost trimisă de ruși. Dacă ați fi așteptat concluziile unei anchte independente v-ați fi dovedit în cel mai bun caz, precauți. Poate ne spuneți care este și interesul imediat al rușilor să ne trimită o dronă cu două picături de TNT…Nimic ( cu excepția prostiei) nu sugerează faptul că drona ar fi fost trimisă de Federația rusă. Mai degrabă ne gândim la o acțiune din strategia mizeriilor alea de la Kiev care au trimis astfel de drone prin Finlanda și mai știu eu pe unde doar doar să bage NATO în război cu Rusia.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

rezervor apa potabila halmagiu

Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat

„Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat și urmează recepția la terminarea lucrărilor” – informează Compania de Apă Arad printr-un comunicat: Directorul general al Companiei de Apă Arad S.A,…
Secret Link