Un exemplar de urs brun a fost surprins de camerele de supraveghere, duminică dimineața, în jurul orei 06.20, într-o zonă împădurită de la Șiștarovăț (județul Arad). Acesta se afla la nici 400 de m distanță de una dintre taberele din localitate – cunoscută drept „Tabăra scoțienilor”.
AJVPS Arad – Club Lipova a informat primăriile Lipova, Ususău și Șiștarovăț dar și Garda Forestieră Oradea de care aparține fondul cinegetic și IPJ Arad despre prezența ursului în apropierea localității.
Se face apel către populație să evite zona respectivă. Recomandări pentru cetățeni:
- Evitați deplasările în zonele împădurite sau izolate din perimetrul menționat, în special dimineața și seara.
- Nu încercați să vă apropiați de animal și nu îl fotografiați de la distanță mică.
- Nu lăsați resturi alimentare sau hrană în zonele frecventate de animale sălbatice.
- Dacă observați ursul, păstrați calmul, îndepărtați-vă încet și apelați imediat 112.



















2 comentarii. Leave new
Ursul era în pădure?…foarte ciudat,merita de urmărit acest aspect
Pădurea e(ra) una fără urși… de-aici panica. Probabil un pui rătăcit… dar chiar și-așa…