Episodul 1: Ce vrea să spună autorul în acest editorial?
Începe ,,World Cup”… numit așa că organizatoare principală e USA. Pe lângă americani, ca și „co” la organizare și găzduire – cu câteva meciuri – sunt și Mexic cu Canada, ok, c-așa au gândit-o ăi de la FIFA, păstoriți de Gianni, a lu’ Infantino. Ăla măh, secretaru’ ce rotea bilele în urne pe vremuri, la UEFA. Da Gianni ăsta șăf cu fotbalu’ pe glob, ca orice ocupant de jilț înalt, s-o pus pe meditat. Și „mintea lui în gându’ ei, ce-o zis?” „Hai să fac schimbări, ce pana mea, că io-s boss cu lopta!”. Ok, trec peste aia cu „VAR-u”, care ne mâncă neuronii și zîc d-astea, ce-au legătură cu turneele finale. Mai ezact de „FIFA WORLD CUP”. Ei, aici, s-o pus pe mărit. Și după ce la ultimele șepte ediții de „Mondial” or fost 32 de nații la start, amu o chemat 48. Băh, mă leși? Păi ni se apleacă cu 104 meciuri, cine frast are nervi să se uite la tăte? Sau măcar la jumate!
Da mai zice una la ctitoriile lui Gianni, i-auzi aici: „A supervizat creșterea masivă a veniturilor FIFA și distribuirea de fonduri sporite federațiilor naționale prin programul FIFA Forward”. Băh, venituri sigur or fost, hai, și ceva ieșiri, da vorba unui (alt)boss – din politică, de data asta – când un „enoriaș” lipitor șef de afișe era nemulțumit c-o fost pus director pe un salar mic la ceva agenție din sistem: „Bă nu salariul contează, ci veniturile, ce nu-nțelegi?”. Amu înțeleg Geanni, fă peste patru ani cu 64, că vara e lungă! Caș să iasă!
Revin la World Cup. Și în general, la campionatele mondiale
Recunosc, nu sunt entuziasmat că începe acest show. De fapt nu show, că mondialu’ a devenit un „reality show”, cu scenariul și regia „Casa de filme fifa”. Și părerea asta nu mi-o poate combate nimeni. Iar eu am lipit-o-n minte de când cu Qataru’, amu-s patru ani. Nu detaliez acum de ce… da poate pe parcursul acestei manifestări, voi zice ceva într-unul din episoadele viitoare. Țineți aproape!. Am luat sloganul ăsta vechi, spus chiar de postul care transmite cupa. Noroc că meciurile-s noaptea și e loc de InSula iubirii, de Mireasa și alte emisuni (anti) cultural-educative.
Mi-a plăcut maxim mondialu’, când era mondial. Am prins ceva din meciuri, în vara lui 78, când s-a transmis ultima dată la noi un Campionat mondial de fotbal. Zic ultima dată cât o fost Ceaușescu. Că din 90, liber pe tv! Eram puști, eram pe final de a șasea, dar încercam să buchisesc sportul ăsta, că la școală aveam colegi ce chibițau deja fenomenul, în pauze. Meciurile erau noaptea. Că-n 78 o organizat Argentina. Dar ca să aflu cine e Kempes, cine e Bonhof, cine e Cubillas, Bettega, sau Lato, mă sculam din pat și priveam pe ascuns pe geamul de la ușa camerei, la televizorul din living unde se uita tata. Asta cam 15 minute, până când tata ne detecta (se uita și fratele meu) și striga la noi să ne culcăm că mâine mergem la școală. Dar a fost un început.
În 82, eram deja în liceu. Învățam pentru treapta a doua. Am fost super-bucuros că El Mundial-ul din Spania, s-a putut vedea la tv. Cum asta? Păi un prim-secretar dibaci și cu „balls”, a dat dispoziție să dea drumul la releu (ăla de pe deal din Deva, care știți orașul), și așa „au intrat” ungurii. Băh, cam o săptămână am văzut meci cu meci, eram în al nouălea cer să-i văd pe Santillana, Robson, Littbarski și mai ales pe Paolo Rossi, care de fapt a fost cam adormit în grupe. Dar cum să păstrezi un secret, când „lumea e a ta?”. Devenii au vorbit, alții au auzit, că veneau în oraș de prin județ, dar și din Alba, iar într-o zi ne-au bătut la ușă un domn și o doamnă, care ne-au spus că sunt din Cugir și dacă îi lăsăm să se uite la meciuri la noi seara aceea. Nornal că s-a spus „stop” zilele următoare și asta a fost. Ba n-a fost tot! Că am luat televizoarele în spate și ne-am dus noi pe dealuri, unde „bătea unda”. ,,Băh, se vede, e ok așa?”, se auzea din marginea pădurii. Apoi, ne-am șmecherit. M-am dus cu tata, cu fratele și cu doi prieteni, la Călan, la fabrica de pâine. Că la tv-ul de acolo intrau bulgarii. Dar am văzut aproape toate meciurile și vă spun că și acum, pe multe le am în minte. Asta a fost trăirea unui Campionat Mondial, nu?
În 86, eram student la Timișoara și l-am văzut tot, că-l dădeau la tv sârbii, normal! Da o fost în Mexic, meciurile erau tot noaptea și mai ațipeam la vecinii de vis a vis în cameră, că ei aveau tv. Dar aici a fost cu Maradona, cel mai mare pentru mine, ever! Și nu pentru meciul cu Anglia, nu!
Turat maxim pe mondiale am mai fost în 90, normal, că a fost România și a fost din nou liber, la „Televizunea liberă”. Apoi cel din 94, din USA, tot noaptea, dar la România am stat, ca toată țara. Și ne-am bucurat în piețele publice, am trăit poate cel mai intens un astfel de turneu final!
În fine, la cel din 98 era deja rutină, a fost (ultima dată) și România, a fost în Franța, ore ok, l-am savurat. Și de aici, mai răruț. La cel din 2006, din Germania, m-am uitat mai pe larg, apoi iar mai mult, la cel din 2014, când era și Andi al meu puștiuleț, dar Paul era mai măricel, le-am luat albumul cu abțibilde, cred că-l mai avem și acum pe undeva.
În rest, pofta de mondiale mi s-a atrofiat. Am spus ceva la începutul editorialului. 2018, Rusia, eram cu lucrul în Cehia, nu prea m-am uitat, dar mi-a plăcut Croația, apoi de cel din 2022, spun numai „fake”. Iar despre ce urmează, nu mă aștept mai mult. Sunt 104 meciuri, dar sunt noaptea. Iar noaptea eu dorm, am somn! Bine că pe alea șmehere, barosanelee din Europa și alte câteva „grande”, le-or pus seara, sau la miezul nopții. Ore mai accesibile.
Ce vreau să vă mai spun, e că voi ține rubrica asta de-a lungul întregului mondial. Și așa, la 10-12 meciuri, lunea și joia, să zic, voi face câte un material cu commenturi după meciurile jucate. Așa, cu stilul „critic”, dar obiectiv, cu ingredientele mele, cu caterincă, cu ironie fină. Până atunci, vizionare plăcută, care cât puteți și nu uitați că din 22 luna asta, începe „InSula Iubirii”… Nu cred că participă Tamaș… Ceau!
PS: În paralel, zilnic, vom publica într-o rubrică „Caseta cu rezultate”, echipele, marcatorii, tot ce cuprinde o… casetă de meci, of course!
Foto: realizată cu AI
