Aproape 131.000 de elevi din toată țara sunt așteptați să susțină, începând de luni, 29 iunie, probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2026. Ministerul Educației și Cercetării a publicat un ghid cu toate informațiile importante pentru candidați: programul de acces în centrele de examen, obiectele interzise, măsurile speciale luate din cauza caniculei, modul de desfășurare a probelor, calendarul rezultatelor și condițiile de promovare. (vezi detalii AICI).
Conform unei informări transmise de Inspectoratul Școlar Județean Arad (ISJ), 2528 de elevi arădeni (2382 din promoția curentă și 146 din promoțiile anterioare) susțin astăzi proba scrisă la Limba și literatura română. Aceștia vor susține proba în cele 10 centre organizate la nivelul județului Arad.
Prima probă scrisă de la Bac 2026 se desfășoară pe fondul unui val de căldură care a cuprins toată țara, ANM emițând pentru începutul acestei săptămâni coduri roșu și portocaliu de caniculă.
Accesul în centrele de examen: între 7:30 și 8:30
Accesul candidaților în centrele de examen este permis în intervalul orar 7:30-8:30, în baza unui act de identitate valid.
La momentul accesului, candidații care dețin materiale/obiecte interzise în sala de examen (telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe, însemnări etc., precum și orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poșetă/geantă etc.) sunt îndrumați spre sala de depozitare a acestora, unde vor primi o pungă/un plic în care să le introducă, împreună cu o declarație-tip în care se menționează numele și prenumele posesorului alături de lista obiectelor personale care vor fi depozitate. În situația în care un candidat refuză depozitarea obiectelor în spațiul alocat, acesta nu va putea susține examenul.
Candidații vor fi conduși, de către asistenți, în sala de examen, unde vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcție de disciplina și de tipul de subiect primit, conform listelor afișate. În intervalul 8:30 – 9:00, candidaților li se va explica modul de desfășurare a probei.
Timp de lucru 3 ore
Proba începe la ora 9:00. Pentru redactarea lucrărilor scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, contorizate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de timp suplimentar (cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, în concordanță cu Procedura de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Probele sunt monitorizate/înregistrate audio-video.
Măsuri speciale din cauza caniculei
Asigurarea condițiilor de examen în contextul prognozelor meteorologice nefavorabile (caniculă)
Având în vedere atenționările meteorologice emise pentru perioada următoare, care vizează temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat, precum și necesitatea asigurării unor condiții corespunzătoare pentru desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2026 și a activității de evaluare a lucrărilor scrise, Ministerul Educației și Cercetării a transmis o adresă tuturor inspectoratelor școlare prin care solicită asigurarea măsurilor necesare pentru protejarea sănătății și siguranței candidaților, a profesorilor evaluatori și a membrilor comisiilor.
În acest sens, vor fi avute în vedere, după caz, o serie de măsuri (între care):
- asigurarea accesului permanent la apă potabilă pentru candidați, profesorii evaluatori și membrii comisiilor;
- organizarea, în măsura posibilităților, a sălilor de examen, a spațiilor destinate evaluării lucrărilor scrise și a celor pentru vizualizarea lucrărilor în încăperi cu expunere redusă la radiația solară directă (orientate către zona umbrită a clădirii), în vederea diminuării disconfortului termic;
- utilizarea cu prioritate a spațiilor dotate cu instalații de climatizare funcționale pentru desfășurarea probelor de examen, a activităților de evaluare și a vizualizării lucrărilor scrise;
- asigurarea funcționării instalațiilor de climatizare existente, iar acolo unde acestea nu sunt disponibile, identificarea unor soluții alternative pentru reducerea disconfortului termic (aparate mobile de aer condiționat, ventilatoare sau alte mijloace tehnice disponibile), cu respectarea condițiilor de desfășurare a examenului.
- asigurarea accesului prompt la asistență medicală, verificarea disponibilității cabinetului medical școlar sau, după caz, a spațiului destinat acordării primului ajutor și menținerea legăturii permanente cu personalul medical desemnat pentru centrul de examen, în conformitate cu prevederile metodologice în vigoare;
Subiectele și baremul de corectare la proba scrisă la Limba și literatura română vor fi publicate luni, 29 iunie, la ora 15:00, în secțiunea alocată examenului național de bacalaureat pe site-ul de profil.
Conform calendarului, BACALAUREAT 2026 continuă marți, 30 iunie, cu proba obligatorie a profilului. Joi, 2 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului sau specializării, iar vineri 3 iulie proba la Limba și literatura maternă.
În 7 iulie se vor afișa rezultatele inițiale și pot fi depuse contestații
Ulterior primei afișări, candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat, și pot formula contestații. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației. De asemenea, vizualizarea lucrărilor are caracter strict informativ și nu implică recorectarea acestora.
În momentul vizualizării lucrării/lucrărilor, candidații minori trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/ reprezentant legal.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
În 13 iulie 2026 se vor afișa rezultatele finale (în format anonimizat), după înregistrarea și soluționarea tuturor contestațiilor.
Vezi și:















