Elena împlinește 14 ani anul ăsta. Este născută la Timișoara, dintr-o sarcină gemelară. S-a născut cu 1 kilogram și 100 de grame. Sora ei a murit la 4 luni după ce au fost aduse acasă din spital. Elena are leucomalagie periventriculară, paralizie cerebrală și tetrapareză spastică. A trecut prin 6 operații, dintre care două cu luxație de șold, trei la piciorușe (care au trebuit întreptate de la 90 de grade) și una pentru spasticitate. Nu mănâncă și nu-și face necesitățile singură, nu poate sta în șezut. Nu se poate bucura de copilărie sau adolescență, universul ei sunt cei mai apropiați din jurul său, familia. Dragostea și grija familiei, chiar nemăsurate, nu pot însă acoperi nevoile financiare pentru asigurarea celor necesare din punct de vedere medical. Din acest motiv, familia are nevoie de ajutorul nostru.
„Noi facem tot ce depinde de noi. Facem terapii, mergem pe la diverse centre – am fost și în Barcelona cu ea, la un centru de recuperare. Avem și un „dulăpior al Elenei”, unde adunăm tot felul de lucruri pe care eu le valorific și, din banii adunați, îi cumpăr aparatură necesară pentru recuperare… I-am luat un spalier, saltele, instrumente de kinetoterapie, pe partea de lgopedie cărți și jocuri logopedice, kituri… Toate sunt destul de scumpe. Acum, apărând și criza asta, e și dulăpiorul Elenei în criză… Oamenii nu mai prea cumpără, nu-și mai permit. Am mai participat la târguri – am făcut și acasă la noi două târguri… dar nu merge treaba bine… e greu pentru toată lumea. Noi depindeam de aceste târguri, care se organizau la Fortuna, în Micălaca, la noi în Gai. Acum a mai rămas Oborul, dar se vinde foarte slab. Rar fac câteva sute de lei, din care-i pot cumpăra medicamente sau cărți logopedice. Îi vine profesoara acasă și îi predă două ore pe zi; acum trece în clasa a VII-a, cu predare la domiciliu… Adun bani și pentru rechizite, o să-mi dea doamna lista cu cele necesare. Colorează, citește și cântă cu ea.” – spune mama Elenei.
Veniturile oblinute din taxele de înscriere la evenimentul ARED RUN din 1 august vor fi donate Elenei








