Tardiv și inutil: Explicațiile TEHNODOMUS pentru neterminarea lucrărilor la Stadionul UTA: nu s-a demolat ce trebuia, acoperișul a trebuit reproiectat și a fost frig…

uta
Distribuie:

 

Nu mai atunci când s-au constatat acestea, nici măcar cu o zi sau două înainte de demontarea panoului de șantier – ci fix astăzi, când suporterii UTA-ei se întâlnesc pentru a „inaugura neterminarea lucrărilor”, societatea care a câștigat licitația pentru lucrările la stadion a trimis următorul comunicat de presă…menit să-i enerveze și mai tare pe arădenii nemulțumiți de prestația administrației Falcă și a clientelei sale.

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Societatea SC Tehnodomus SRL în calitate de câştigător al contractului de proiectare şi execuţie am solicitat Primăriei Municipiului Arad decalarea termenului de finalizare a lucrărilor cu 6 (şase) luni din următoarele motive: neeliberarea amplasamentului prezentei investiţii, respectiv clădirile ce trebuiau să fie demolate Turn Radio, Clădirea Spălătoriei şi Creşa UTA, pe de o parte şi condiţiile meteo nefavorabile înregistrate de la începutul lucrărilor şi până în prezent, pe de altă parte. Numai sistarea lucrărilor pe timp friguros a generat o întârziere de 186 de zile a termenului de finalizare a acestei lucrări.

În plus, a fost necesară o reproiectare a acoperişului tribunelor pentru a corespunde noilor reguli privind protecţia împotriva incendiilor.

În aceste condiţii ţinem să subliniem faptul că nu putem vorbi despre nerespectarea duratei de execuţie a lucrărilor aşa cum este prevăzută ea în contract, ci despre o decalare a termenului de finalizare a lucrărilor de mărire a capacităţii peluzelor stadionului UTA.

 

Categorie: Știri
Etichete: stadionul UTA, tehnodomus, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
„Salam de Nădlac” și motoferăstrău mai fură hoții la Nădlac… Nu contează ordinea ci combinația
Articolul următor
S-a „tăiat panglica” Stadionului UTA. Concluziile: „Ghiță Falcă ești o mizerie!” și „du-te înapoi la Brad”! [FOTO / VIDEO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

rezervor apa potabila halmagiu

Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat

„Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat și urmează recepția la terminarea lucrărilor” – informează Compania de Apă Arad printr-un comunicat: Directorul general al Companiei de Apă Arad S.A,…
Secret Link