Poliția Arad rămâne fără adjuncți. De la 1 februarie, comisarul-șef Nicolae Bătrân se pensionează

nicolae batran
Distribuie:

 

Comisarul-șef Nicolae Bătrân (55 de ani), adjunctul din ultimii 8 ani și, vreme de doi ani (2010- 2012), Inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, se pensionează. Ofițerul care a activat aproape toată cariera sa în domeniul combaterii infracțiunilor economice își va înceta activitatea de polițist activ începând cu data de 1 februarie, 2020.
Deocamdată nu există un act oficial în acest sens, însă, adjunctul șefului IPJ a confirmat, telefonic-verbal, știrea.

Funcția lui Bătrân rămâne liberă, la fel ca și cealaltă funcție de adjunct al IPJ Arad – vacantă de sfârșitul lunii iulie, când comisarului Cezar Șerbănică, împuternicit pe o perioadă de un an, i-a expirat împuternicirea.

***

Nicolae Bătrân a absolvit Academia de Poliție București în anul 1993, iar până în anul 2001 a fost ofițer specialist în cadrul Biroului Poliției Economico-Financiară din cadrul Poliției Municipiului Arad. În perioada 2001-2005, a ocupat funcția de șef Birou Poliţia Economico-Financiară din cadrul Poliţiei Municipiului Arad.

Între 2005 și 2009 a fost șef Serviciu Investigarea Fraudelor, iar din 2009 și până în anul 2010 a ocupat funcția de adjunct al șefului inspectoratului. Timp de doi ani, între 2010 și 2012 , a fost inspectorul șef al IPJ Arad, iar din 2012 până în prezent a ocupat, din nou, funcția de adjunct al șefului inspectoratului.

 

Categorie: Știri
Etichete: comisarul sef nicolae batran se pensioneaza, IPJ Arad, nicolae bartan, politia arad, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Jurnalista Cristina ȚOPESCU a fost găsită MOARTĂ, la trei săptămâni după ce nu mai fusese văzută ieșind din locuința sa. În iulie ar fi împlinit 60 de ani…
Articolul următor
L-ați văzut? Sunați la 112!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

diesel

[ACTUALIZARE 3] Tragica viață a lui DIESEL poartă stigmatul aceluiași blestem numit Filon Crețiu, iar linșajul, nu doar mediatic, se manifestă disproporționat. Singurul fapt pozitiv din oribila poveste: toată lumea regretă că s-a întâmplat

Petiția online „Dreptate pentru Diesel” creată sâmbătă, 2 septembrie, de activistul arădean Arpi Nistor, a adunat pe la 4.500 de semnături până la data publicării acestui articol (actualizare – marți,…
ipj arad large

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni din 2024: Infracționalitatea stradală, violența domestică, infracțiunile rutiere și furturile din societățile comerciale (produse de pe rafturi) au înregistrat o creștere. Se schimbă abordarea campaniilor preventive în școli

În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 29 aprilie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a prezentat pe larg analiza activității în primul trimestru al anului. Infracționalitatea stradală, violența…