Cinci decenii se împlinesc în această vară de când UTA a cucerit pentru ultima dată titlul de campioană a României. Era al doilea consecutiv, iar la scurt timp după, acea echipă formidabilă era protagonista unui moment antologic: eliminarea din Cupa Campionilor Europeni a deținătoarei en-titre a trofeului – Feyenoord Rotterdam.
În an aniversar, acelei generații de excepție i se aduce un omagiu. „La cincizeci de ani de la acele mari performanțe, venim cu propunerea ca, de Zilele Aradului, tuturor componenților loturilor campioane din 1969 și 1970, precum și fotbaliștilor arădeni care au luat parte la dubla cu Feyenoord, să le fie acordate distincțiile de Cetățeni de Onoare ai Aradului”, au transmis Gyuri Vaczi și Ionel Costin, conducătorii Old-Boys UTA. ”În urmă cu șapte ani, când am început proiectul UTA, legendele UTA-ei au fost lângă noi. Au rămas lângă noi și sunt în continuare lângă noi. Sprijinim toate activitățile legate de fotbaliștii care au adus glorie Aradului și sprijinim inițiativa”, a completat Alexandru Meszar.