Execuții politice în stil mafiot la Ineu
Silviu Dimofte, principalul contracandidat cu șanse de reușită la funcția de primar al orașului Ineu, a fost exclus de urgență din Consiliul Local al orașului Ineu printr-un ordin al prefectului liberal Gheorghe Stoian, la comanda politică a șefului PMP Arad, Florin Remețan și a primarului Călin Abrudan.
Motivul real pentru care a fost exclus este curajul lui Dimofte de a sesiza autoritățile cu privire la sutele de tone de gunoi îngropate în mandatul primarului Abrudan în albia râului Crișul Alb (vezi articolul asociat – n.red.). De îndată ce a aflat locația în care, în taină, au fost îngropate sute de camioane de gunoi, Silviu Dimofte a dezgropat rezidurile și a făcut un video care, în scurt timp, a ajuns viral pe rețelele de socializare.
Ca urmare, în loc să se autosesizeze și să ia măsuri pentru reabilitarea zonei, primarul Abrudan a solicitat sprijinul autorităților pentru înlăturarea consilierului incomod Dimofte, printr-un ordin de prefect.
De remarcat este promptitudinea extraordinară prin care autoritățile au reușit să pună în mișcare întregul aparat birocratic pentru a emite ordinul necesar a-l împiedica pe Dimofte să participe la ședințele Consiliului Local Ineu pentru a cere socoteală cu privire la mirosul neplăcut și toxic al apei potabile de la rețeaua localității care, se pare, își are sursa în gunoaiele descoperite în albia râului Crișul Alb.
Ca să judecați și voi cât de operative pot fi autoritățile când vine vorba de a se acoperi reciproc și a executa politic orice adversar incomod, vă prezentăm mai jos, în ordine cronologică, operațiunea prin care se urmărește ca Silviu Dimofte să fie adus la tăcere:
– În data de 26.08.2020 Florin Remețan solicita numirea pe locul de consilier ce se va elibera, a lui Chindriș Petru.
– De unde știa Remețan că Prefectul Stoian Gheorghe va da un ordin prin care sa înceteze mandatul de consilier al lui Dimofte?
– În data de 28.08.2020 se emite ordinul de prefect prin care încetează de drept mandatul de consilier al lui Silviu Dimofte pe motiv că a trecut în alt partid politic (dacă Dimofte trecea de la PSD la PNL probabil că nu se mai afla în situația de a-i fi retras sprijinul politic… doar alte schimbări de partide sunt considerate ilegale de autoritățile PNL).
– În data de 31.08.2020 la ora 8 ajunge pe faxul Primăriei Ineu ordinul care îl împiedică pe Dimofte să ia parte la ședința consiliului local din aceeași dată, de la ora 12. Și astfel, Dimofte este împiedicat să-i mai pună întrebări incomode primarului Călin Abrudan în ședința Consiliului Local Ineu!
Silviu Dimofte ne-a declarat: „Nu pot rămâne indiferent față de această situație, mai ales că în joc este sănătatea noastră și mai ales a copiilor noștri, care beau și folosesc această apă care miroase urât. Până acum bănuiam că e de la gunoaiele care au dispărut de câtiva ani de la groapa din oraș, dar primarul Abrudan m-a asigurat că sunt depozitate într-un loc conform.
Acum, odată cu candidatura mea la Primărie, oamenii au prins curaj și mi-au dezvăluit locul unde acestea au fost îngropate. Solicit și pe această cale autorităților să ia măsuri urgente de decontaminare a zonei, să scoată gunoaiele și să le depoziteze într-un loc conform.
Nu mă voi opri din demersul meu până când sănătatea locuitorilor orașului Ineu va fi înafara oricărui pericol.”
R.B.
5 comentarii. Leave new
hai măi, da-o dreacu de lege. pai Dipofte asta si-a pierdut mandatul in momentul in care si-a depus adeziunea la partidu lu Ponta, sau el ar vrea sa fie consilier PMP si candidat Pro?
Haideți sunteți amuzanți.
Pai asta inseamna ca cei 200 de primari PSD care sunt acum Pe listele PNL isi pierd mandatul? Sau legea e valabila doar pentru unii? Dc nu da prefectul ordin pentru toti?
Primarii au alta lege facuta cu cap doar pentru jigodii! La Bucale l-au suspendat pe grotescul ala de Negoita, prin ordin al prefectului deoarece ar candida din partea altui partid …el fiind ales pe listele criminalilor de la psd in 2016 iar acum candideaza pe listele …ceva obscur!!!! Pe cand la Iasi , dobitocul ala sinistru cu ” sa ramana analfabetizarea o mie de ani la noi ” , Chirica, desi e ales pe listele psd acum e candidat liberal?!?! Pe el nu il va suspenda nimeni! Ca e de dreapta si e biness…
Cu sanse de reusita la functia de primar nici in gluma nu poti spune asta ♀️♀️♀️ Multa minte mai aveti
Da cine dupa mintea ta are sanse? Cascatau?