Aradul a primit, până acum, 670 de doze de vaccin, aproape 800 de cadre medicale înregistrându-se pe platforma online pentru vaccinare.
Astăzi, 4 ianuarie 2021, a început vaccinarea împotriva Covid -19 în judeţul Arad. Prima persoană aleasă ca SIMBOL al acestui demers la centrul de vaccinare amplasat în Arad strada Stephan Ludwig Roth este dr. Dana Olar, şefa Secţiei Secției Pneumologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Încă 50 de cadre medicale vor fi vaccintate astăzi.
Pentru primele trei zile de vaccinare, la Arad au sosit 134 de flacoane de vaccin, transportate la DSP Arad de la Spitalul Militar din Timișoara, centrul zonal la care este arondat și Aradul. Din cele peste 134 de flacoane pot fi administrate 670 de vaccinuri. În momentul de față, în platforma de vaccinare s-au înregistrat 769 de cadre medicale din municipiu și județ.
Potrivit directorului DSP Arad, dr. Horea Timiș, „totul este într-o dinamică, marți vom evalua din nou înscrierile pentru zilele de joi și vineri și vom solicita suplimentarea dozelor, în funcție de necesar. Momentan avem stoc suficient și vom alimenta de la Timișoara în funcție de cantitatea de doze solicitate de centrele de vaccinare.”
„Am aşteptat această zi din luna martie de când am început să testez primul pacient de Covid pozitiv. În pofida faptului că respectăm toate măsurile de prevenţie, purtăm măşti, distanţare socială, dezinfecţie cât mai frecventă, din păcate constaţi că virusul continuă să se propage”, a declarat Dr. Dana Olar.
Rapelul vaccinului se va face în două săptămâni de la prima administrare.
……………………………………………………
În judeţul Arad sunt amenajate cinci centre după cum urmează:
– Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – centrul de vaccinare amplasat în Arad str. A. Karoly nr. 2-4;
– Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – centrul de vaccinare amplasat în Arad str. M. Viteazul nr. 7-8;
– Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – centrul de vaccinare amplasat în Arad str. Stephan Ludwig Roth nr. 2-4;
– Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – centrul de vaccinare amplasat în Arad Bulevardul Revoluției nr.45;
– Spitalul Orășenesc Ineu – centrul de vaccinare amplasat în Ineu, str. Republicii nr.2 județul Arad.
Centrele de vaccinare enumerate vor funcționa conform prevederilor Ordinului comunal ministrului sănătății, ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naționale și al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației nr. 2.171/181/M.223/4.380/2020 pentru stabilirea Normelor privind au