O femeie a fost lovită de un autoturism marca Audi combi. Evenimentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 9:45, pe Calea Romanilor, exact pe trecerea de pietoni.
Sosită la fața locului, conform martorilor, ambulanța a găsit femeia în stare conștientă și cooperantă, echipajul medical i-a acordat primul ajutor după care au transportat-o la UPU a Spitalului Județean Arad.
Polițiștii de la „Rutieră” care au ajuns repede după impact urmează să întocmească procedurile legale specifice.
Până acum, SAJ, IPJ sau ISU nu au trimis informări despre acest accident.
Vom reveni cu precizările oficiale dacă vor fi transmise.