[ACTUALIZARE 2] Șoferul de tir decedat în accident este cetățean bulgar

accident
Distribuie:

[ACTUALIZARE 2] 2 octombrie, ora 16:36

În urma impactului, șoferul celui de-al doilea autotren, cetățean bulgar, de 40 de ani, și-a pierdut viața. Cele două victime din celălalt Tir implicat în accident, soț și soție (tot cetățeni bulgari), cu politraumatisme au fost transportate la spital. Bărbatul care se afla în autoturismul marca BMW a fost și el transportat la spital, starea lui fiind gravă.


IPJ Arad: La data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 15, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a avut loc un accident cu consecințe grave.

Din primele cercetări, un autoturism care se deplasa pe autostradă, în zona aeroportului, ar fi acționat sistemul de frânare. Autotrenul care se deplasa în spatele autoturismului a frânat, iar autotrenul care se deplasa în spatele primului ansamblu rutier a intrat în coliziune cu primul, fiind proiectat pe sensul opus de mers.

În urma impactului, șoferul celui de-al doilea autotren, cetățean bulgar, de 40 de ani, și-a pierdut viața.

Alte trei persoane, două din primul autotren și una din autoturism, au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorilor de vehicule urmează a le fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și/sau consumului de substanțe. La finalizarea cercetătorilor urmează a fi realizată încadrarea legală.

În acest moment se circulă pe banda de urgență a ambelor sensuri de mers pe autostradă, fiind formată o coloană de autovehicule de aproximativ 2 kilometri. Se estimează relaxarea traficului în condiții normale în aproximativ o oră jumătate.


[ACTUALIZARE] 2 octombrie 2024, ora 15:46

În urma accidentului, au rezultat 4 victime, dintre care una rămasă încarcerată, în stare de inconștiență. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autocamion, însă din nefericire aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani.

Celelalte trei victime, stabile, conștiente și cooperante, au fost asistate la locul evenimentului de către echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.


Accident rutier produs între două autocamioane și un autoturism pe A1, pe raza municipiului Arad, in apropierea Aeroportului Arad. Posibil o victimă încarcerată.

Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

Intervenția este în dinamică.

Biroul de presă ISU Arad


 

Categorie: Știri, Evenimente din trafic
Etichete: A1, accident
Distribuie:
Articolul anterior
Luna de conştientizare cu privire la cancerul de sân
Articolul următor
Deschiderea festivalului de film FARAD | Proiecția „Nasty” și Q&A cu Tudor Giurgiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie