ACTUALIZARE 6 | A fost prins și arestat preventiv al treilea autor al spargerii bancomatului din Șiria

Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

[ACTUALIZARE 6] ARESTAT PENTRU FURT DINTR-UN BANCOMAT

După 17 zile de la spargerea bancomatului, polițiștii l-au identificat și reținut pe cel de-al treilea autor. Este vorba de Ghirboan Patrick, un arădean în vârstă de 49 de ani.

IPJ Arad: În urma investigațiilor complexe, efectuate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. și Serviciului de Investigații Criminale Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și a efectuării unei percheziții domiciliare, a fost depistat, la data de 20 iulie a.c., un bărbat, de 49 de ani, din Arad.

Acesta este cercetat pentru că, în dimineața de 5 iulie a.c., în jurul orei 03.45, împreună cu alți 2 bărbați, arestați preventiv în aceeași cauză, ar fi distrus un bancomat din localitatea Șiria, prin plasarea unui dispozitiv exploziv și ar fi sustras 200.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar, pe numele acestuia, magistrații Judecătoriei Arad au emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Institutului Național de Criminalistică, al Serviciului Criminalistic Arad și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad.



Între timp, ceilalți doi bărbați arestați preventiv în acest dosar, albanezul BORODI FATJON și arădeanul GHEJU RADU – GHEORGHE  au contestat măsura arestării dar le-a fost respinsă ca fiind nefondată

Tip solutie: ca nefondat
Solutia pe scurt: În temeiul dispoziţiilor art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală, raportat la art. 204 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorii: GHEJU RADU – GHEORGHE, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arest IPJ Reşiţa, jud. Caraş Severin şi BORODI FATJON, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arest IPJ Reşiţa, jud. Caraş Severin împotriva încheierii penale nr. 38 din 13.07.2024, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 14864/55/2024, pe care o menţine. Respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară, formulată de inculpaţi. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul-inculpat GHEJU RADU – GHEORGHE la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat cu prezenta contestaţie. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul-inculpat BORODI FATJON la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat cu prezenta contestaţie. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Arad, a sumei de 360 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu desemnat pentru inculpatul GHEJU RADU – GHEORGHE. Definitivă. Pronunţată azi, 19.07.2024 prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  33/2024  19.07.2024

Polițiștii arădeni, lăudați de ministrul de interne printr-o postare pe Facebook

„Felicit poliţiştii judiciarişti şi criminalişti care au rezolvat dificilul caz de crimă de la Brăila, l-au identificat şi reţinut pe autorul crimei într-un timp remarcabil de scurt raportat la împrejurări.

De asemenea, felicit polițiștii care au identificat şi reţinut pe autorii furtului bancomatului din Arad.

Acestea sunt două cazuri mediatizate, dar rapoartele arată ca nenumărate alte cazuri la fel de dificile sunt rezolvate cu succes, în anonimat, pe toate zonele de acţiune, de la trafic de droguri sau persoane, până la migraţie ilegală şi intervenţii în situaţii de urgenţă de toate armele MAI.

Felicit, de asemenea ANA, Jandarmeria, Poliţia Română şi DSU/ Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă pentru acţiunile coordonate desfăşurate în marja recentelor festivaluri care au avut loc în toată ţara, la care sute de mii de cetăţeni au participat în siguranţă.

Îi felicit şi le mulţumesc tuturor, le solicit să continue munca pentru protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, pentru prevenirea încălcării acestora, depistarea şi reţinerea celor care le încălcă. E important, de asemenea, că aparatul MAI şi al structurilor să comunice mai mult şi mai bine, pentru a explica acţiunile forţelor MAI și a face cunoscute reuşitele colegilor, pentru a creşte încrederea cetăţenilor în Ministerul Afacerilor Interne şi structurile sale, în lege şi ordine”, a scris ministrul în mesaj.


[ACTUALIZARE 5] (15 iulie 2024):

La ora 23.59 în seara de sâmbătă, 13 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis propunerea de arestare preventivă pe numele celor doi bărbați reținuți, respectiv albanezul Borodi Fatjon și arădeanul Gheju Radu. Cei doi nu vor să colaboreze cu anchetatorii pentru identificarea celui de al treilea participant la spargerea bancomatului.

Tot sâmbătă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad  a remis un comunicat de presă despre acesta caz. Din comunicat reiese că, de fapt, doar cei doi arestați preventiv au participat la spargerea bancomatului, iar cel de-al treielea (Goluța Ovidiu) găsit cu ei în mașină în drum spre vamă nu are legătură cu speța.

Ce spune Parchetul despre caz

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În data de 13.07.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prev de art 228 alin 1, art 229 alin 1 lit b şi d şi alin 2 lit b din C pen, şi distrugere prin incendiere, prev de art 253 alin 4 din C pen, cu aplic art 77 lit a din C pen, art 41 alin 1 din C pen şi cu aplic art 38 alin 1 din C pen.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în dimineaţa zilei de 05.07.2024, în jurul orelor 03:00, cei doi inculpaţi împreună cu un alt bărbat a cărui identitate nu a fost stabilită până în prezent s-au deplasat cu autoturismul marca BMW X3, de culoare neagră, în comuna Șiria, jud. Arad, au parcat autoturismul pe trotuarul din fața unui magazin din comuna Șiria, jud. Arad. Cei trei s-au îndreptat spre bancomatul BRD amplasat lângă ușa de acces în magazinului, unde, prin folosirea unui dispozitiv format din două buletii cu oxyacetilenă amplasate pe un cărucior metalic, la care erau atașate două furtune și un arzător, au introdus amestecul dintre cele două butelii în interiorul bancomatului și, prin acționarea unui dispozitiv tip „electroșoc”, au produs o explozie a bancomatului, după care au sustras mai multe sertare din interiorul bancomatului, care s-au dislocat ca urmare a exploziei, împreună cu sumele de bani aflate în acestea.


Valoarea prejudiciului nu a putut fi stabilită până la comunicarea acestuia de către unitatea bancară. La data de 13.07.2024, inculpaţii au fost prezentaţi Judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.


Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpaţilor. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, iar luarea măsurii arestării preventive vizează aplicarea unei măsuri care să asigure buna desfășurare a procesului penal.


[ACTUALIZARE 4] (13 iulie, ora 10.41) Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.

Cei trei indivizi implicați sunt albanezul Borodi Fatjon și arădenii Gheju Radu și Goluța Ovidiu. Toți trei sunt „celebrități” în lumea interlopă, iar unul dintre ei este nimeni altul decât unul dintre spărgătorii seifului de la Carrefour-ul din Alfa – eveniment petrecut la mijlocul lunii ianuarie, 2019.

[ACTUALIZARE 6] Cele CINCI SPERIETORI de BANCOMATE au fost trimise în judecată


IPJ Arad: CERCETAȚI PENTRU FURT DINTR-UN BANCOMAT

În urma investigațiilor complexe, efectuate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Inspectoratul General al Poliției Române și ai Serviciului de Investigații Criminale Arad, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au fost depistați, la data de 12 iulie a.c., în apropierea punctului de trecere a frontierei Nădlac, trei bărbați, cu vârste între 37 și 42 de ani, cercetați pentru furt calificat și distrugere.

În baza probatoriului administrat, doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetări a reieșit că, în dimineața de 5 iulie a.c., în jurul orei 3:45, cei trei ar fi distrus un bancomat, din localitatea Șiria, prin plasarea unui dispozitiv exploziv și ar fi sustras peste 200.000 de lei.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică, Direcției Operațiuni Speciale, Unității Centrale de Analiză a Informației, Serviciul Criminalistic Arad, Poliției Municipiului Arad, Secției 1 Rurală Arad, Poliției orașului Pecica, luptătorilor S.A.S. Arad, Serviciului de Investigații Criminale Prahova și Serviciului de Investigații Criminale Maramureș.


[ACTUALIZARE 3] (12 iulie, ora 18.30): Trei indivizi, un cetățean albanez cu domiciliul în județul Maramureș și doi arădeni, au fost prinși de polițiști. Patru percheziții domiciliare sunt în derulare

Vineri, 12 iulie, la ora 17.15 comisarul-șef de poliție Cristian GHEORGHE, director adjunct al Direcției de Investigații Criminale – IGPR împreună cu Șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, Comisar-șef de poliție Cătălin Olariu.  Tema declarațiilor de presă a fost furtul dintr-un bancomat, comis la data de 5 iulie, în localitatea Șiria, județul Arad.

S-a declarat (și consemnat, ca atare) că în zonă nu au funcționat camere de supraveghere ale primăriei Șiria care să fi surprins operațiunea hoților… calificați. Ei bine, ulterior au apărut imagini de pe camere ale unor persoane private, iar IPJ Arad le-a făcut publice în seara de vineri, 12 iulie, după reținerea făptașilor…


Imagini de la prinderea persoanelor bănuite de furtul calificat de la Șiria

Comisar-șef de poliție Cristian GHEORGHE: Un cetățean albanez cu domiciliul în județul Maramureș și doi cetățeni români, arădeni, sunt principalii suspecți în cazul de la Șiria

„Activitatea investigativă am derulat-o sub coordonarea directă a procurorilor de pe lângă Tribunalul Arad. S-a pornit clasic de la cercetarea la fața locului, au fost desfășurate mai multe activități cu ajutorul colegilor de la Operațiuni Speciale și al colegilor de la Instititutul Național de Criminalistică, activități care în cursul acestei dimineți s-au soldat cu depistarea/prinderea a trei indivizi cunoscuți cu modul acesta de operare. Indivizii doreau să părăsească teritoriul României, motiv pentru care am intervenit și i-am condus la sediul poliției unde se află și-n momentul de față. În momentul de față se efectuează patru percheziții domiciliare pe raza mai multor localități din județul Arad și din județul Maramureș. Sunt multe activități care încă se află în derulare și vom reveni cu un comunicat de presă cu rezultatul final, la sfârșitul acestei zile.”


Despre metoda folosită și alte răspunsuri la întrebările jurnaliștilor prezenți:


Comisarul-șef de poliție Cristian GHEORGHE a anunțat și faptul că s-au derulat percheziții și-n județul Timiș, la suspecții din cazul tentativei de omor de la Călărași, în care s-a aruncat acid sulfuric pe două victime. Și acești suspecți au fost depistați, în momentul de față se află în cercetări”.


[ACTUALIZARE 2] (12 iulie, ora 10.00) Doi dintre suspecții spargerii urmate de incendiere a bancomatului de la Șiria au fost prinși

Conform surselor noastre, doi dintre suspecții spargerii urmate de incendiere a bancomatului de la Șiria au fost prinși.

Aceștia au fost identificați și capturați dintr-o benzinărie aflată pe Autostradă, la ieșirea din Pecica spre granița cu Ungaria.

Vom reveni.


[ACTUALIZARE 1] (o5 iulie 2024) Din bancomat au fost sustrași 200.000 de lei

IPJ Arad: Din administrarea probelor, până în acest moment, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Din bancomat au fost sustrași 200.000 de lei. Prejudiciul total urmează a fi stabilit.

Având în vedere particularitățile acestui caz, cercetările urmează a fi preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Metoda folosită

Suspecții au spart cu o rangă geamul magazinului, pentru a avea acces la bancomat, după care au fixat un tub cu gaze în spatele bancomatului pentru a provoca explozia. Fragmente din bancomat s-au împrăștiat în tot magazinul și pe zeci de metri, în stradă. Hoții au reușit să se facă nevăzuți cu casetele cu bani în doar câteva secunde, fără să fie interesați de alte bunuri din magazin.

Incendiul izbucnit în urma exploziei a fost anunțat la 112 de către agentul firmei de pază.

Poliția spune că ar fi vorba de cel puțin doi suspecți, cu cagule și mănuși. Aceștia s-ar fi deplasat cu o mașină de culoare neagră care a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă. Camerele de supraveghere ale Primăriei nu erau funcționale la momentul furtului, astfel că polițiștii au ridicat imagini de la camerele private din zonă.


[ȘTIREA INIȚIALĂ] Bancomat INCENDIAT în centrul Șiriei, la ora 4 dimineața

În dimineața de 5 iulie, în jurul orei 3:50, prin 112 a fost sesizat un incendiu, la un bancomat situat într-un magazin din zona centrală a localității Șiria.

„A fost constituită echipa operativă extinsă, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Arad, polițiști criminaliști și alți specialiști, pentru efectuarea cercetării la fața locului.” – a informat IPJ Arad, prin ofițerul de presă.



 


 

 

Categorie: Știri
Etichete: IPJ Arad, Siria
Distribuie:
Articolul anterior
Distracția unui grup de prieteni s-a sfârșit „la cuțite”, în parcul din Zona 300
Articolul următor
Tumoră de peste trei kilograme, extirpată de medicii arădeni din abdomenul unui copil de 9 ani

15 comentarii. Leave new

  • Sensei.ticala

    Răspunde
  • Avatar of virgil florea
    virgil florea
    12 iulie 2024 11:34

    Nefiind decât o găinărie nu aveau cum să scape. În cazul domnului Crișan a fost nevoie de echipa completă de la București pentru a se elimina orice greșeală posibilă. Un simplu bancomat nu prezintă interes.

    Răspunde
  • Avatar of Liviu Alexe
    Liviu Alexe
    12 iulie 2024 13:49

    Bravo Bot, primar lăudăros ce ești! Camerele Primăriei nu funcționau!!! de ce s-au dat sute de mii de euro pe supravegherea video a comunei?

    Răspunde
  • Avatar of Observator
    Observator
    13 iulie 2024 9:11

    Oare nu observă nimeni că în filmarea alb-negru de 2:20 minute, prezentată la începutul articolului, marginea cadrului se mișcă? Că pare că filmarea nu a fost realizată cu o cameră fixă? Filma, totuși, cineva cu un aparat ținut în mână?

    Răspunde
  • Numele nu aveti dreptul sa le faceti publice mai ales ca unul din cei 3 mentionati este in libertate ! Lumea interlopa? :)) Toti sunt interlopi in Arad dupa parerea voastra, poate nu stiti ce inseamna ! Ne vedem la tribunal ca alta data sa ganditi inainte sa scrieti un articol si la drepturile ceilorlalti 😉 !

    Răspunde
    • :)))… altu care crede că noi ni-s problema lui!… no, hai la tribunal, că alte probleme nici n-ai!

      Răspunde
      • Alte probleme eu chiar nu am sa stii decat sa ma judec cu voi pentru defaimare daca e necesar, ca am copiii cu unul dintre „celebrii interlopi” cum sustii mai sus ! Si nu e nimic amuzant, pana se dovedeste nu ai cum sa treci tu nici un nume si nici dupa . Doar initialele ! Ca sa fie clar si la revedere !

        Răspunde
        • În primul rând a fost cu ei,și dus la declarații. Deci unde-i defăimarea? N-a fost acolo? În momentul în care parchetul a comunicat că doar doi sunt de fapt implicați, s-a făcut mențiunea în ceea ce-l privește. În al doilea rând, de ce vorbești în numele lui? Nu e în stare bărbatul casei să se apere singur? Și, ca regulă, noi protejăm și dăm inițiale când e vorba de victime, nu de suspecți sau făptași care sunt pericol social.

          Răspunde
        • Dar ca ți-au găsit banii in casa și tu ia luat pilitia,sau ca din 3 arestați unul e soțul tău și al doilea tatăl tău nu zici nimic?când va bateți joc de alții soarta va lovește!karma a fost și va fi întotdeauna!

          Răspunde
          • Tu faci reclama proasta la blonde draga , ce tata ? Ce bani ? :))) mai bine iti vedeai de treaba ta ca te-ai bagat aiurea in seama . Daca vrei sa minti, minte pe altcineva care nu cunoaste situatia, nu pe mine. .

        • Ai dreptate. NU e interlop, e un gainar. il stiu. 🙂

          Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    22 iulie 2024 18:58

    Eu unul puteam sa jur ca e din Tarnova al treilea, de acolo vin adevaratii mafioti! 🙂

    Răspunde
  • Avatar of Barbura Bogdan
    Barbura Bogdan
    22 iulie 2024 19:55

    noname spune-ne ceva ce nu scrie in articol.

    Răspunde
    • Mascarici asta -> -al treilea spargator- infractor de meserie , e liber ca a dat detalii despre traficul de imigranti din care facea parte.

      Răspunde
  • Sa fiți cuminți acolo sa nu va …. Vb lu Mircea Nebunu!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în municipiu | Bibarț: „Ne dorim ca această inițiativă să continue să se dezvolte”

1 comentariu
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Inițiativa municipalității stârnește tot mai mult interes. Inițiativa Primăriei Municipiului Arad privind amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare se bucură de interes din partea asociațiilor de proprietari. Până în prezent, în municipiu au fost amplasate 16 căsuțe, iar alte patru au fost instalate astăzi, ca urmare a solicitărilor primite. Rezultatele înregistrate confirmă interesul comunității pentru această inițiativă și implicarea asociațiilor de proprietari în identificarea unor soluții responsabile pentru gestionarea prezenței pisicilor comunitare în zonele rezidențiale. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Recons, în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,…
Bodyguard Elite
Articolul următor „BORN(E)” – o experiență performativă unică la Arad Apasă aici pentru a citi
Secret Link