Alegeri lucide. A mai murit un zvon

alegeri lucide. a mai murit
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Campania electorală este perioada în care fiecare devine analist politic. Chemați să analizeze și să judece atitudinea, personalitatea și realizările candidaților, oamenii încep inevitabil să discute și câmpul tactic al bârfelor vuiește de supoziții, idei fanteziste și partipris-uri. Asta face ca jumătate din timpul de campanie să fie irosit cu dezmințiri, luări de poziție și justificări, care nu spun aproape nimic despre potențialul și calitățile candidaților. Într-o astfel de situație, orice lumină, orice limpezire este mai mult decât binevenită.

Așa cum sa întâmplat vineri, când, într-o vizită fulger în Arad, domnul președinte Traian Băsescu a înlăturat măcar unul din zvonurile care întunecă judecata electoratului. Cu umorul său obișnuit, dar ferm și fără echivoc, dânsul a afirmat clar, asumat și răspicat, că încercarea edilului în funcție de a-și clădi o imagine de “om de dreapta” agățându-și la butonieră sigla PMP Arad este doar o încercare jalnică de a-și spăla imaginea. „Falcă lasă de înțeles la Arad că le aranjează el cu nașul, că la Arad PMP este aripioara lor, fără să ia în considerare faptul că nu m-aș fi compromis vreodată să fac astfel de aranjamente, să înșel electoratul. La Cotroceni, de dragul de a nu înșela electoratul, am fost în război cu toată clasa politică, darămite cu finul, pe care îmi permit să îl întorc cu fundulețul în sus și să îi și dau două la fund. Deși am auzit că s-a zvonit aici că îl ajut pe finul, vreau să știți că nu am niciun aranjament politic cu Gheorghe Falcă. Nu am nicio relație politică cu primarul Aradului. Mai mult, pe Falcă nu îl pot ierta pentru că este unul dintre artizanii predării PD-L la PNL, uitând că PNL a fost alături de PSD la două suspendări, dorind să facă un stat independent de justiție.” Toate zvonurile, bârfele, suspiciunile, scenariile și prezumțiile unei campanii sunt subsumate până la urmă dorinței sincere de schimbare a cetățenilor.

Dezamăgiți de evoluția clasei politice a ultimiilor ani, toți încercăm să nu repetăm greșelile trecutului. Însă legea electorală actuală face aproape imposibilă o evaluare corectă a candidaților. Criteriile pe care le vom bifa în fața buletinului de vot rămân puține și clare: a mințit sau furat până acum? A făcut vreodată ceva pentru oameni? Este în stare ca, odată ajuns la putere, să reziste presiunilor și tentației? Este în stare să asculte când poartă un dialog? Are idei bune? PMP, fiind un partid foarte tânăr, a avut șansa de a-și putea construi strategia de desemnare a candidațiilor pornind de la exigențele electoratului, nu ale unor cercuri de interese din interior. Acest lucru l-a subliniat cu o mulțumire sinceră și Traian Băsescu: „În primul rând, pe oricine întrebi pe stradă, orice ziarist întrebi, orice analist întrebi, îți va răspunde că a venit timpul să avem o nouă clasă politică. Ori ziua votului se apropie și Partidul Mișcarea Populară face o ofertă, zic eu generoasă, cu foarte mulți oameni noi, o ofertă pe care speră ca electoratul să o înțeleagă ca atare. Am mers pe idea unei oferte cinstite pentru electorat, adica pe idea unui partid ai carui membri sunt peste 85% oameni care nu au făcut niciodată politică. Nici la Arad nu avem o exceptie. Samuel Caba este un om care acuma a venit în politică. Avem o echipă de consilieri tineri, oameni care nu au mai făcut politică, lucru care nu-i scutește de stângăcii, însă uneori parcă îți par mai plăcute stângăciile unui începător în politică decât unsuroșenia oamenilor politici care spun mult și nu fac nimic. Eu consider că aceste alegeri electorale sunt un test. Oamenii reproșează oamenilor politici minciuna. Acum suntem în fața oamenilor cu un partid nou, cu oameni foarte valoroși și ne așteptăm la sinceritate din partea electoratului când spune că vrea oameni politici noi. Puteam oferi electoratului local o armată de parlamentari, dacă am fi vrut. Opțiunea noastra a fost NU. Oferim, atât cât putem, oameni noi…. Îi asigur ( pe cetățeni) că le vom da oameni politici dedicați comunităților, care vor schimba lucrurile în bine, vor creea o atmosferă placută în comunitățile lor, acolo unde vor câștiga. Iar Samuel Caba este, după părerea mea, o soluție corectă. El întruchipează exact portretul-robot al exigențelor declarate ale electoratului, adică: nu a mai făcut politică, este un om instruit, a absolvit Facultatea de Sociologie, este specializat și diplomat și în Administrație Publică și mai are un mare avantaj, are 38 ani, deci este din generația tânără de politicieni, iar vârsta de 38 ani nu-ți mai dă dreptul să fii și naiv; deci este un om matur, care poate administra în favoarea comunității toate interesele care sunt în Arad. Mai mult, este o rara avis pentru că nu are nici un dosar de corupție, uitați-vă ce este în Arad! Cred că oferim Aradului tipul de candidat de care are nevoie.”

Campania continuă. Zvonurile si supozițiile vor mai circula, cu siguranță. Dar în ziua alegerilor, oamenii vor gândi cu capul limpede și vor da răspunsuri pe baza faptelor bune, nu pe a bârfelor. Asta ne face optimiști, căci răspunsul va fi în favoarea noastră.Cu o singură condiție: să-l dea cât mai mulți. Să depășim ideea funestă că nu se poate schimba ceva. Depinde numai de noi. Schimbarea nu o putem face decât împreună și cât mai mulți. Cât mai mulți împreună!

(P)

NOTĂ: În perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie, criticarad.ro va publica articole cu conținut politic-publicitar.

Categorie: Știri
Etichete: campanie electorala 2016, PMP, Samuel Caba, traian basescu
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] MarianToader, primarul de Zăbrani, dă de băut electoral din casă-n casă și ține chef pe stadion de ziua lui [FOTO]
Articolul următor
Un nou succes românesc la Festivalul de Film de la Cannes. Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru regia filmului „Bacalaureat”

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
veterinar arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în municipiu | Bibarț: „Ne dorim ca această inițiativă să continue să se dezvolte”

1 comentariu
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Inițiativa municipalității stârnește tot mai mult interes. Inițiativa Primăriei Municipiului Arad privind amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare se bucură de interes din partea asociațiilor de proprietari. Până în prezent, în municipiu au fost amplasate 16 căsuțe, iar alte patru au fost instalate astăzi, ca urmare a solicitărilor primite. Rezultatele înregistrate confirmă interesul comunității pentru această inițiativă și implicarea asociațiilor de proprietari în identificarea unor soluții responsabile pentru gestionarea prezenței pisicilor comunitare în zonele rezidențiale. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Recons, în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,…

Primăria Arad face un nou pas pentru modernizarea Parcului Eminescu și reabilitarea Parcului Zsolt Török 

0
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal Arad din 14 octombrie 2026, au fost aprobate documentațiile tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectelor de investiții „Modernizare Parc Eminescu” și „Reabilitare Parc Zsolt Török”, precum și cheltuielile aferente implementării acestora. Pentru obiectivul de investiții „Modernizare Parc Eminescu”, a fost aprobată documentația tehnico-economică în faza Proiect Tehnic (PT), împreună cu indicatorii tehnico-economici și cheltuielile aferente investiției. Valoarea totală a investiției este de 14.896.796 lei, inclusiv TVA, iar  durata de execuție prevăzută pentru realizarea ei este de 12 luni. În ceea ce privește obiectivul „Reabilitare Parc Zsolt Török”, Consiliul Local Municipal Arad a…
Articolul următor Un nou succes românesc la Festivalul de Film de la Cannes. Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru regia filmului „Bacalaureat” Apasă aici pentru a citi
Secret Link