Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Excelența Sa Han Chunlin, prezent la Arad

excelenta sa ambasadorul han chunlin
Distribuie:

Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Excelența Sa Han Chunlin, este prezent în aceste zile la Arad. Miercuri, 10 iulie, a vizitat Consiliul Județean Arad urmând ca joi, 11 iulie, să fie prezent în Sala Ferdinand a Primăriei Arad, la ceremonia de semnare a acordului de cooperare dintre municipiul Arad și orașul Changzhou din China.


Detalii despre vizita de miercuri, 10 iulie 2024, în următorul Comunicat de presă transmis CJA:

„Ambasadorul Chinei, invitat la inaugurarea expoziției Armatei de Teracotă, la Muzeul Arad”

Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Excelența Sa Han Chunlin, a vizitat astăzi Consiliul Județean Arad, unde a avut o întâlnire oficială cu directorul executiv dr. Andrei Ando. În cadrul întrevederii, care a durat peste 90 de minute, au fost discutate aspecte de cooperare regională între județul Arad și provinciile chineze cu care este înfrățit, Fujian și Hainan.

Excelența Sa a prezentat principiile de politică externă ale Chinei, parteneriatul cu România, situația schimburilor comerciale.

China este principalul partener de afaceri al României, din afara UE, iar volumul tranzacțiilor comerciale, care în anii precedenți a depășit 10 miliarde de dolari anual, este în creștere.

„Am avut onoarea să îl primim astăzi pe Ambasadorul Chinei, Excelența Sa Han Chunlin. La Consiliul Județean am discutat despre expoziția Armatei de Teracotă din Xi′an, pe care o organizăm împreună cu Muzeul, în toamna acestui an, și l-am invitat pe ambasadorul Han Chunlin să deschidă acest important eveniment cultural. Cele 40 de figurine care reprezintă războinicii de teracotă ai expoziției sunt fabricați din aceeași lut ca și armata de teracotă găsită la mormântul lui Qin Shi Huang Di, primul împărat al Chinei, și sunt realiști ca mărime, formă și detalii.

Expoziția va fi însoțită de panouri explicative tematice, vitrine cu obiecte muzeale, proiecție film documentar. Pe lângă expoziție se va amenaja un spațiu adaptat pentru desfășurarea de activități de pedagogie muzeală, atât pentru grupuri școlare, cât și pentru familiile cu copii. De asemenea, am propus Excelenței Sale realizarea unui Salon de Artă Chineză la Arad, care să apropie mai mult intelectualii arădeni de spiritul culturii tradiționale chineze”, a declarat dr. Andrei Ando.

andrei ando ambasadorul han chunlinO componentă consistentă a discuției s-a axat pe respectul pe care comunitatea artistică a Chinei îl poartă artistului plastic Eugen Popa, a cărui casă memorială, de la Săvârșin, a fost modernizată de Consiliul Județean Arad. Excelența Sa ambasadorul Han Chunlin a fost invitat să viziteze în toamnă casa memorială Eugen Popa”, a informat Consiliul Județean Arad.

 


 

Categorie: Politice
Etichete: Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Consiliul Judetean Arad, Excelența Sa Han Chunlin, primaria arad
Distribuie:
Articolul anterior
Cum a fost la dialogul poetic „De la scenă la sine” cu Lena Chilari, la Comuna 30
Articolul următor
Arădenii de la CSM s-au remarcat la Campionatul European de ÎNOT MASTERS de la Belgrad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

vot vice arad

Leontin ASLĂU cere RELUAREA VOTULUI PENTRU ALEGEREA VICEPRIMARILOR | Consilierul local a depus plângeri la Comisiile pentru abuzuri din Parlament | Primarul a convocat o ședință „peste noapte” pentru a discuta „corespondența”

Leontin ASLĂU, consilier validat în componenţa actualului Consiliu Local al Municipiului Arad, în termen legal și în considerarea prevederilor incidente Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a formulat și depus…