Văsălie tare în teren, veselie mare în tribune | CSM OLIMPIA SATU MARE – MINERUL LUPENI 2-2 (0-1)
21.05.2025, ora: 18.00, stadion: „Olimpia-Daniel Prodan”, spectatori: 4000.
Au marcat: Copaci 90+7/penalty, Văsălie 100 – Popescu 19, Eshun 87.
Olimpia (antrenor Zoltan Ritli): Maxim – Aioanei, Diomande, Copaci, Oanea – Lucaci (46 Gondiu), Calugher – Zsiga, Șanta, Chinde (68 Mustacă) – Al. Pop.
Eliminați: Gondiu 77 , Sanogo 90+5′.
Minerul (antrenor Aurel Moldoveanu): Raț – Toma, Vlad, Dulap, Doboș – June (56 Eshun), Creciunesc (85 – Petea (85 Prem), Baidoo, Bedea – Al. Popescu.
Eliminat: Vlad 90+5′.
Arbitri: Claudiu Gaitin (Timişoara – Timiş). Asistenți: Daniel Ștefan Lar (Baia Mare – Maramureş) și Patrik Ștefan Sandu (Timişoara – Timiş). Rezervă: Norbert Kemenes (Baia Mare – Maramureş).
Observator FRF: Dan Jiga (Bistriţa – Bistriţa Năsăud).
Delegat LPF: Teodor Claudiu Pop (Bucureşti).
***
Vechea arenă din Satu Mare a fost iar animată, deși nu s-a schimbat nimic la ea, din timpurile lui Ioska Vigu, „legenda” sătămărenilor, care la 79 de ani a dat „șmecher” lovitura de începere a partidei. CSM Olimpia Satu Mare nu-i „Olimpia” lui Helvei, State, dau… Didi Prodan. Aia trăiește, dar în „play-out”-ul din seria 10, unde doar „participă”.
În schimb, CSM-ul, că așa a fost încurajată de o mică galerie de copii în meciul tur de baraj, speră să joace și „finala” și de ce nu, să urce în Liga doi. Lucru greu cu Minerul Lupeni, grupare mai solidă, prin ce a arătat pe teren ieri. Oaspeții au marcat în minutul 19, prin Popescu, care a dat-o din lovitură liberă de la 28 metri, cu o parabolă, la care mingea a coborât spre vinclul din dreapta a porții lui Maxim, 0-1. A fost cazul și de o pauză de hidratare – au fost 21 de grade aici – după care Baidoo a ratat una mare pentru Lupeni, singur la cinci metri, cu șut în portar, ieșit bine să blocheze.
Au încercat un mic asediu cei de la Satu Mare – în minutul 28 – dar n-a ieșit nimic „folositor” pe tabelă. Dar ai lu’ Zoli Ritli – antrenor la gazde – au fost vizibil mai slăbuți, fără vână în fața „albilor” din Lupeni. Care s-a retras un pic pe finalul primei reprize, dar au controlat și așa, jocul.
Repriza a doua a fost mai „nebună”
Jocul s-a oprit în minutul 76, la capătul unei faze cu multe lupte. Zamfir a sărit la cap după minge cu Toma de la oaspeți, care a căzut, după care, încercând să protejeze balonul, l-a lovit cu cotul în față pe Eshun. Gondiu de la gazde a luat lopta în mână și s-a dus ață spre arbitru, dar Creciunesc l-a ținut de tricou „pe drum”, fapt pentru care omu cu mingea în brațe s-a eliberat cu o mișcare largă a brațului, lovindu-l pe Creciunesc. Ăsta a căzut ca secerat, a stat pe gazon, a venit ambulanța, timp în care Gondiu a luat „roșu”. Dar Zamfir a scăpat de carton. Creciunesc a înviat brusc, a mers la margine să reintre în teren, a intrat, huiduit la maxim de spectatori, fapt pentru care a fost trimis în ambulanță, cu un „galben” în cont.
Ok, hai c-a fost reluat și jocul. Tot cu Lupeni mai cu idee, mai cu joc elaborate, gazdele, dă-I pe „wingeri” și cu câteva încercări de fentă pe interior și șut, sau cu câteva centrări cu care Dulap s-a distrat. Minerii au avut și o dublă ocazie în minutul 83, dar Maxim, portarul sătmărenilor a apărat. S-a făcut totuși „0-2” în minutul 87, când, la o gafă – cu pas greșit în apărare – a fundașilor gazdă, Eshun a venit la întâlnirea cu mingea pasată de Popescu și a marcat din zece metri.
Prelungirile au fost însă problemă pentru „mineri”
Mai întâi, „centralul” Gaitin i-a eliminat pe Sanogo și Vlad, care s-au contrat în așteptarea execuției unei lovituri libere în „90+5”. Care a fost executată, mingea a ajuns la Văsălie, lovit însă de Doboș în picior, când se pregătea să treacă de el. Penalty pentru ,,CSM”, care a fost transformat de Paul Copaci, al nost’ arădean! Era minutul 90+7. Dar s-a mai jucat, cu timp adițional pentru întreruperile cu „roșiile alea”, iar în minutul 100, s-a făcut „2-2!”. A fost un contraatac al sătămărenilor, purta de Văsălie, care a a sprintat în careu și a marcat d la 14 metri cu șut în diagonală, pe colțul lung!
Nah, ăsta da meci de baraj. Ce folos c-ai fost „peste” 90+7 minute, dacă termini egal cu goluri primite în ultimele trei minute. Da, se joacă calificarea în retur, da eu zic că și așa Lupeniul e cu prima șansă. D-aia-i fain fotbalu’ câteodată!
Trebuie mai mult ca să urci în manșa finală | POLITEHNICA TIMIȘOARA – MINAUR BAIA MARE 1-2 (0-1)
21.05.2025, ora: 18.00, stadion: `Electrica”, spectatori: 3000.
Au marcat: D. Ciurel 86 – Stănescu 42/penalty, Donca 45+1
Poli (antrenor Cristian Gălan): Mosoarcă – Miclăuș (83 Nagy), Roșu (83 Amariei), Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, Rotariu – Prună (69 Militaru), D. Popa (69 Avramescu), Marincu (60 D. Ciurel) – Istratie.
Minaur (antrenor Constantin Schumacher): Breban – Albu, Mondragon (59 Stan), Camara, Mureșan – Donca, Fofana – Suciu (69 Buhai), Stănescu, Vitan (83 Ciocan) – Guigui (69 Ciubăncan).
Arbitri: Marius Naidin (Piteşti – Argeş). Asistenți: Mihai Marian Ionescu (Bradu – Argeş) și Lucian Tănase (Piteşti – Argeş). Rezervă: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara).
Observator FRF: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin – Mehedinţi). Delegat LPF: Costel Petre (Târgovişte – Dâmboviţa).
***
Un meci de baraj are particularitatea lui, chiar dacă ai șansa să te reglezi la retur, fiind o dispută în dublă manșă. Politehnica Timișoara n-a fost pe `Electrica”, echipa sigură, care dă tonul jocului. Notam în debutul primei reprize că meciul este echilibrat, fiecare echipă contează, deși Baia Mare a fost majoritară la timpul petrecut în jumatea gazdelor. Poli a fost mai pe posesie doar din jumătea a doua a primelor 45 de minute, dar pe final, timișorenii au comis-o. Stănescu a trimis mingea în careu de la vreo treij’ de metri, care s-a oprit în brațul fundașului Vlaicu. Penalty, transformat de același ,,Rafa” Stănescu în dreapta lui Moșoarcă, 0-1. Dar băimărenii i-au mai taxat o dată pe poliști, în minutul de prelungiri acordat. La o lovitură liberă din stânga lateral careului, Donca a șutat tare pe jos și mingea s-a dus direct în porată fără să fie „deranjată” de cineva în traiectorie. Gol de curtea școlii, cum se poate băi fundașilor poliști?
Un pic mai altceva a jucat Poli după pauză, dar Minaur n-avea decât să stea departe de careul propriu, chiar dacă o făceau în terenul lor. Gazdele au primit „o viață” în plus în minutul 71, când „moroșanul” Fofana a fost eliminat pentru al doilea „galben”. Timișorenii au atacat ei, dar n-au făcut-o cu convingere, deși ceva ocazii și-au creat. De a lu’Avramescu zic, care a reluat cu capul din centrul careu, portarul era bătut, dar mingea n-a fost pe poartă. Un gol tot a dat Poli, în minutul 86, de data asta maramureșenii fiind păcăliți prea ușor. A fost o lovitură liberă de pe „16”, central, la care David Ciurel a tras pe jos, mingea a mușcat un pic și gazonul și s-a dus în stânga lui Breban.
Repet, Baia Mare a fost mai bunicică, dar eu credeam că Poli poate mai mult, după ce am urmărit-o tot sezonul. Da-s copii, au școală, au bac, au gagici „mofturoase”, greu fotbalul cu ei. Nu-i bai, poate se schimbă la față în returul de sâmbătă, 24 mai, ora 17.30 pe arena „Viorel Mateianu”? Baftă!
PS: pentru incidentul din final, vina este a ambelor tabere
Ăi de la Baia Mare s-au bucurat ostentativ în fața fanilor timișoreni, rămânând în fața lor și pentru o „ședință tehnică” ordonată de Schumacher, antrenorul lor. Du-i tată la vestiar, nu-ți forța norocul cu ultrașii cu vena la gât! Câțiva jucători de la Poli i-au dirijat spre dușuri, au ieșit bruscări, suporterii au fost pe gard și a urmat acea ieșire din arenă, mediatizată doar parțial. Se-ntâmplă, nu sărim acum să blamăm orașul de pe Bega, pe primar, pe șefu de post, mai să le strigăm: „pentru ce să dăm cu var!”
Mai adaug ceva, din spusele lui Cristi Gălan, antrenoru lu Poli: ,,Am întâlnit un adversar bun, care-și dorește să promoveze, la fel ca și noi. Însă cred că nu asta e realitatea din teren, de astăzi. Cred că un meci egal era concludent, pentru că până la urmă am luat două goluri din două faze fixe și adversarul nu cred că și-a mai creat ocazii mari de a marca.”
Semifinalele barajelor de promovare în Liga 2
- Știința Miroslava – Unirea Braniștea 1-2 (Unghianu 75 – Bordun 60, 68)
- Vedița Colonești – Popești-Leordeni 1-0 (Turcin 42)
- Dunărea Călărași – CS Dinamo București 2-4 (Calu 47, Obedeanu 55 – Mălăele 10, 75, Zaharia 38, Georgescu 79)
- CS Blejoi – Odorheiu Secuiesc 0-3 (Bara 23, Balogh 45, Gyorgyi 60)
- Unirea Alba Iulia – SCM Rm. Vâlcea 1-0 (Voinea 90+3)
- Olimpia Satu Mare – ACS Minerul Lupeni 2-2 (Copaci 90+7, Văsălie 90+10 – Popescu 19, Eshun 87)
- Poli Timișoara – Minaur Baia Mare 1-2 (D. Ciurel 86 – Stănescu 41, Donca 45+2)
Trei echipe calificate direct în finale
Trebuia să se dispute zece meciuri de baraj, în faza semifinalelor, dar trei dinre dispute au fost anulate. Sporting Liești, CSO Băicoi și ACSO Filiași au fost eliminate de la baraj pentru „neîndeplinirea condițiilor prevăzute de regulamentele în vigoare, adversarele lor fiind calificate în faza finală a barajului de promovare”, conform comunicatlui FRF. Astfel, FC Bacău, CS Tunari și Gloria Bistrița s-au calificat direct în finală.