Reținut pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor și năvoadelor
Vineri, 24 octombrie, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unui bărbat din Șepreuș. În urma perchezițiilor a fost descoperită o armă de vânătoare calibrul 22 LR, 89 de cartușe, un amortizor și o plasă monofilament (setcă).
Toate bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor și năvoadelor.
Sursa: IPJ Arad














