Camera de Comerţ Arad organizează întâlniri cu operatorii economici de pe raza județului Arad, pe tema acordării ajutorului de stat. VEZI CONDIȚII

ccia foto
Distribuie:

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ -CCIA Arad]

Întâlniri cu contribuabilii pe tema schemei de ajutor de stat la Camera de Comerţ Arad

 

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad în parteneriat cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timişoara organizează, în următoarea perioadă, întâlniri cu operatorii economici de pe raza județului Arad, pe tema acordării ajutorului de stat prevăzut prin Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, modificată și completată prin H.G. nr. 476/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/09 iulie 2018. 

Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale și necorporale, precum și cele legate de închirierea construcțiilor aferente investiției inițiale. Conform HG 476 sunt eligibile companii nou înfiinţate sau existente, IMM –uri sau companii mari care doresc să acceseze finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii (construcţie hală nouă, extindere, achiziţie echipamente noi) în valoare de minim 3 milioane de euro.

Ajutorul de stat va avea intensități diferite, în funcție de locul investiției:

-În municipul București, ajutorul va fi de 10% din valoarea eligibilă a investiției, dar nu mai mult de 7,5 milioane de euro.

-Regiunea Vest și județul Ilfov: 35%, dar nu mai mult de 26,25 milioane euro.

-Restul țării: 50%, dar nu mai mult de 37,5 milioane euro, ajutor de stat.

Coborârea pragului la 3 milioane de euro ar putea ajuta și firmele mijlocii sau chiar pe cele mici să efectueze investițiile și să obțină acest tip de ajutor de stat. Îmi doresc ca mediul de afaceri arădean să fie corect informat, astfel ca efectele acestei scheme de ajutor să se regăsească cât mai curând în economia reală”, declară Gheorghe Seculici preşedintele CCIA Arad.

Prima întâlnire organizată cu operatorii economici arădeni va avea loc în data de 28 septembrie 2018, ora 11.00 la sediul CCIA Arad.

Cei interesaţi se pot înscrie la numărul de telefon 0257 208800 sau la adresa de email [email protected].

 

 

Categorie: Știri
Etichete: ajutor de stat, CCIA Arad, Gheorghe Seculici, operatori economici, scheme de ajutor de stat
Distribuie:
Articolul anterior
Stagiunea 2018 – 2019 a Filarmonicii de Stat Arad se deschide Sâmbătă cu „Il Trovatore” de Giuseppe Verdi
Articolul următor
Două tinere și-au luat cosmetice „moca” dar le costă un dosar de cercetare penală pentru furt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie