Cetățenii afectați de poluare din Moneasa, Dezna și Rănușa ar urma să beneficieze de modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

aur arad
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]

Președintele AUR, dl. George Simion și deputatul AUR  Ciprian-Titi Stoica au elaborat o inițiativă legislativă prin care propun modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul includerii localităților Moneasa, Dezna și Rănușa, din județul Arad, pe lista prevăzută la art. 65 din legea inițială, care cuprinde localitățile afectate de poluare.

Cei doi parlamentari AUR propun, astfel, ca și persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în aceste trei localități arădene să poată beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, în condițiile în care zona prezintă un grad mare de periculozitate pentru sănătatea localnicilor.

Demersul parlamentarilor AUR a avut loc în urma discuțiilor dintre președintele AUR, George Simion – în timpul vizitei sale in județul Arad –  și președintele AUR  Moneasa, Pamel Aurel Pop.

Biroul de presă al AUR Arad

 

Categorie: Politice
Etichete: dezna, George Simio, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Moneasa, Pamel Aurel Pop, Președintele AUR, ranusa
Distribuie:
Articolul anterior
Profile în câteva „linii”: IUSTIN CIONCA  
Articolul următor
Ordonanța 43 din 1997 care reglementează REGIMUL DRUMURILOR JUDEȚENE a fost modificată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie