COMUNICAT Suporter Club UTA: „Suntem consternați de jignirea pe care a adus-o conducerea clubului unui număr mare de suporteri” – așa încât „am demarat procedurile pentru organizarea unui MITING în care să ne putem face auzite vocile și să ne putem susține public cauza”!

comunicat suporter club uta
Distribuie:
Comunicat Suporter Club UTA
🔴
Dragi utiști, dragi arădeni🔴

 

Pe fondul tergiversării discuțiilor având ca obiect preluarea clubului UTA de către „grupul Apreutese“ și al deteriorării sistematice a comunicării clubului cu suporterii, am asistat ieri la o mostră de manipulare venită dinspre conducerea clubului, manipulare demnă de manualele securistice și care demonstrează că actuala conducere a clubului a coborât la un nivel pe care nici noi nu ni-l imaginam posibil.

Suntem consternați de jignirea pe care a adus-o conducerea clubului unui număr mare de suporteri,

insinuând în comunicatul dat publicității ieri, că cei care contestă modul în care este condus clubul ar fi încercat să orchestreze un boicot la adresa vânzării abonamentelor.

Aducem la cunoștința „minților luminate“ care au compus acest comunicat, că imensa majoritate a membrilor SCU, a membrilor galeriei și a suporterilor care îi contestă constant și vocal, au fost, sunt și vor fi în continuare abonați ai clubului. Succesul campaniei de comercializare a abonamentelor nu este datorat managementului actual ci este mai degrabă un demers reușit în pofida lui. Suporterii își fac abonamente pentru că iubesc UTA și clubul nu pentru că în felul acesta ar gira conducerea lui.

Această optică ne arată clar că cei care conduc UTA nu mai reușesc să facă diferența între persoanele lor și club și că practic și l-au substituit,

ajungând să creadă că UTA se confundă cu ei înșiși. Tocmai pentru a le demonstra că acest lucru nu este adevărat, vă anunțăm că am demarat procedurile pentru organizarea unui miting în care să ne putem face auzite vocile și să ne putem susține public cauza. Vă vom comunica în timp util toate detaliile.

De asemenea vă informăm că am început demersurile pentru a ne constitui în parte civilă și a sesiza instanțele abilitate în legătură cu prejudiciile pe care ceilalți trei asociați ai clubului le-au produs acestuia și implicit și nouă ca membri ai AFC UTA. Bineînțeles că vă vom ține la curent și cu evoluția acestui demers.

Pentru noi doar UTA contează!
UTA liberă!
🔴
Suporter Club UTA

LUNI, 25 IULIE 2022, de la ora 18:30, din Piața Avram Iancu, va începe Mitingul de protest „Vrem UTA LIBERĂ!”

COMUNICAT Suporter Club UTA: „Suntem consternați de jignirea pe care a adus-o conducerea clubului unui număr mare de suporteri” - așa încât „am demarat procedurile pentru organizarea unui MITING în care să ne putem face auzite vocile și să ne putem susține public cauza”!

 

Categorie: Sport
Etichete: pentru noi doar uta contează, suporter club UTA, UTA, UTA LIBERĂ
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Simion Apreutese traduce, pentru presa centrală, AUTODENUNȚUL LUI MESZAR. „Nu vrem bani, dar să fie plătite datoriile la zi” înseamnă, în realitate, că „dorește să primească imediat banii din creditările pe care le are în club”
Articolul următor
Înotătorii MASTERS de la CSM Arad au scos din bazinul de la Totkomlos o mulțime de MEDALII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad anunță noi numere de telefon pentru cititori

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad pune la dispoziția cititorilor noi numere de telefon pentru contactarea secțiilor bibliotecii, inclusiv pentru prelungirea perioadei de împrumut a cărților.  Cititorii pot solicita prelungirea perioadei de împrumut contactând direct secția la care au fost împrumutate cărțile:   Secția Împrumut Carte pentru Copii: 0787 667 392;  Secția Împrumut Carte pentru Adulți: 0787 331 362; Secția de Arte: 0787 342 627. Prin aceste noi numere de telefon, Biblioteca arădeană își dorește să fie mai aproape de cititori și să le ofere un acces cât mai simplu și rapid la serviciile sale. Prelungirea perioadei de împrumut se realizează…

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

Noi reguli pentru mediul online | Unele categorii de creatori de conținut trebuie să notifice CNA | Termenul limită pentru notificare este la sfârșitul lunii noiembrie

0
CNA a anunțat miercuri, 2 septembrie, noile reguli pentru mediul online. Noile reglementări sunt cuprinse în Decizia CNA nr. 116/2026 care a fost publicată în Monitorul Oficial. Cea mai importantă modificare include notificarea CNA de către serviciile media audiovizuale, definite diferit de vlogerii care își încarcă conținutul pe diferite platforme. Există 5 criterii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un canal să devină serviciu media audiovizual și alte 5 pentru ca notificarea CNA să devină obligatorie. Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 116/2026 privind procedura de licențiere, de autorizare și de notificare a serviciilor media audiovizuale a fost publicată în Monitorul Oficial…

Beta 2026 se deschide în 4 septembrie | Arhitectura, pusă în practică în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic din Timișoara

0
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara are loc în perioada 4 septembrie–25 octombrie 2026, sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, transformă fosta clădire a Liceului „Ion Mincu”. Curatoriată de arhitecții Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu, ediția Beta 2026 mută atenția de la arhitectură ca obiect finit către arhitectură ca proces de experimentare, negociere și invenție. Sub tema In Practice – as opposed to ‘in theory’, bienala aduce în prim-plan încercările, adaptările și deciziile prin care arhitectura ia naștere, dincolo de imaginea…

Pacient infectat cu Listeria, în stare gravă, diagnosticat la Spitalul Județean Arad

0
Diagnostic salvator în doar câteva minute pentru un pacient aflat în stare critică, datorită unui aparat performant achiziționat din fonduri europene. Pacientul, în vârstă de 51 de ani a fost salvat după ce medicii au reușit să îi diagnosticheze o infecție periculoasă, în timp record. Pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe a spitalului cu sindrom confuzional, agitație psiho-motorie și febră, simptome care indicau o afectare severă a sistemului nervos. (Foto: sistemul MALDI-TOF Bruker, SCJUA) În mod normal, identificarea bacteriei responsabile pentru o astfel de stare poate dura circa 48 de ore prin metodele clasice de laborator. În acest…

O nouă sesiune de admitere la Universitatea „Aurel Vlaicu”

0
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a demarat o nouă sesiune de admitere. Aceasta are loc în perioada 31 august-9 septembrie la fostul sediu BNR, pe Bulevardul Revoluției nr.72, de luni până vineri între orele 10-18, iar sâmbăta între 9-13. Probele practice se vor desfășura în zilele de 10 și 11 septembrie, iar în 12 septembrie va avea loc afișarea rezultatelor. Urmează perioada de depunere a contestațiilor și în 14 septembrie, afișarea rezultatelor după contestații. În perioada 15-17 septembrie vor fi confirmați candidații  admiși, iar în 18 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale. În această sesiune de admitere, pe lângă programele…

VIDEO AȘA NU! Un viceprimar din Satu Mare s-a plimbat cu O BOMBĂ prin trafic, pe scuter, până la secția de poliție

0
Incidentul s-a produs, luni, în comuna Vama din județul Satu Mare. Viceprimarul comunei a parcurs un traseu prin trafic pe scuter purtând sub braț un proiectil real neexplodat. Descoperită pe un șantier, bomba de artilerie a fost dusă de alesul local direct la poliție, ținând ghidonul cu o singură mână. Găsirea elementului de muniție a avut loc în timpul unor lucrări de infrastructură pietonală în comuna Vama. Balastul utilizat la amenajarea trotuarelor, extras din albia râului Someș, ascundea un obiect metalic masiv. Inițial, muncitorii au crezut că este vorba despre o bucată inofensivă de fier vechi și au lăsat obiectul pe…

STUDIU COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane

0
COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane Rezultatele sondajului realizat la inițiativa deFilm și „Atlasul Universului” Un studiu recent, realizat pe un eșantion de 402 părinți cu copii între 6 și 14 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet, relevă o transformare profundă a modului în care copiii din România își petrec timpul liber: timpul afară  și autonomia copiilor s-au redus semnificativ față de generația anterioară, iar „afară” este înlocuit treptat de ecrane. Copiii de azi petrec de aproape două ori mai puțin timp…
UAV
Articolul următor Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă I reintră în circuitul medical Apasă aici pentru a citi
Secret Link