Concert de pricesne și cântece religioase, de Florii, la Târgul de Paști din Arad

pricesne
Distribuie:

Duminică, 5 aprilie 2026, de la ora 18.00, în Piața Catedralei, la Târgul de Paști va avea loc un concert de pricesne și cântece religioase. Pe scenă vor urca: Diana Selagea, Pr. Adrian Bara, Iasmina Morar, Sorina Măgurean și Răzvan Nuțiu.


Târgul de Paști, ediția 2026, își va deschide porțile vineri, 3 aprilie de la ora 14.00.

Târgul va fi deschis zilnic, între orele 14:00 – 23:00, oferind arădenilor și turiștilor ocazia de a se bucura de atmosfera specifică sărbătorilor pascale, într-un cadru festiv, în inima orașului.

La ediția din acest an vor participa aproximativ 30 de comercianți, incluzând meșteri populari și artiști plastici, care vor expune și comercializa produse hand-made și obiecte de artă meșteșugărească. Vizitatorii vor putea descoperi o varietate de produse specifice sărbătorilor pascale, precum ouă încondeiate, icoane pe sticlă și lemn, sculpturi în lemn și piatră, aranjamente florale, obiecte decorative, ceramică și articole artizanale.

De asemenea, zona dedicată produselor alimentare va reuni producători și comercianți care vor oferi preparate tradiționale și dulciuri specifice perioadei: pască, cozonac, cozonac secuiesc (kürtőskalács), plăcinte, prăjituri, langoși, clătite, dulcețuri de casă, siropuri, produse apicole, vin, cafea și băuturi răcoritoare.

Pe platoul din fața Catedralei Ortodoxe Vechi vor fi amplasate decorațiuni tematice dedicate Sărbătorilor Pascale, contribuind la crearea unei atmosfere festive pentru toate vârstele.

Activitățile de producere și comercializare se vor desfășura în căsuțele special amenajate, precum și în zona de food-trucks.targ de pasti 2026 arad

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.



Sursa: Centrul Municipal de Cultură Arad



 

Categorie: Știri
Etichete: cântece religioase, pricesne, stiri arad, Târgul de Paști
Distribuie:
Articolul anterior
Avertisment | Românii, vizați de un nou val de fraudă online care folosește imaginea presei și a persoanelor publice
Articolul următor
Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe Podul Decebal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie