Conducem BEȚI și IUTE – acesta este rezumatul unei simple RAZII a polițiștilor rutieri în Arad într-o dimineață de primăvară

conducem beți și iute -
Distribuie:
ACȚIUNE PE LINIA REDUCERII RISCULUI RUTIER
  • Prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere

În această dimineață, în intervalul orar 07:00-09:00, poliţiştii rutieri au desfășurat o acțiune pe linie de poliție rutieră, în municipiul Arad, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și pentru creșterea gradului de siguranță în trafic.

Astfel, polițiștii au acționat la intrările/ieșirile din municipiul Arad, dar și în interiorul localității, unde au fost identificate zonele pretabile de manifestare a comportamentului agresiv în trafic sau sunt puncte de interes identificate în urma analizelor proprii, ca fiind cu risc rutier.

La nivelul județului Arad, principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt viteza excesivă și consumul de alcool. 

În cadrul activității, au fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de  40.310 lei, în baza OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Dintre acestea, 38 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea vitezei regulamentare, 64 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 2 pentru opriri neregulamentare, 4 pentru abaterile săvârșite de pietoni(traversare neregulamentară) iar 3 pentru cele săvârșite de bicicliști, 4 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară și 24 pentru alte abateri la regimul rutier.

Totodată, pentru abaterile constatate, au fost reținute 5 permise de conducere,

dintre acestea patru pentru depășire neregulamentară și unul pentru nerespectarea culorii roșii ale semaforului, fiind reținute și șase certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice ale vehiculelor.

 Exemplu:

În data de 5 aprilie 2022, în jurul orei 07:30, polițiștii Biroului Rutier au depistat pe strada Pădurii, din localitate, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Arad în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere anulat.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Inspector principal de poliție, Pescar Livia

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: accidente rutiere
Distribuie:
Articolul anterior
Accident rutier cu victimă încarcerată la Nădlac, în sensul giratoriu al DN 7
Articolul următor
Două femei tinere s-au tamponat EPIC pe trecerea de pietoni dintre „Dermato-venerice” și „Piața Mică”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…

Primul job nu mai începe după absolvire: UBB-FSEGA aduce piața muncii în centrul experienței studențești

0
FSEGA Student Job Market, platforma care oferă studenților și masteranzilor acces automat la oportunități profesionale, recomandări bazate pe inteligență artificială, evaluări de competențe și provocări interactive. 70 de companii, potențiali angajatori, sunt conectați la platformă Viitorii angajatori caută mix de competențe dar sunt interesați și de compatibilitatea valori personale – valori organizație Într-o piață a muncii în care inteligența artificială schimbă rapid conținutul rolurilor de început de carieră și modul în care companiile recrutează, pregătirea pentru primul job nu mai poate fi amânată până în ultimul semestru al studenției. FSEGA Student Job Market, platforma lansată în 2024 de Facultatea de…

Actualizare 1 Percheziții DNA la ANAF Timișoara | Inspectorul ANAF Timișoara, complicele său și un om de afaceri au fost plasați sub control judiciar | Andrei Varga, fiul patronului CFR Cluj, este unul dintre inculpați

0
Conform informațiilor publicate de Mediafax.ro, Andrei Varga, fiul lui Neluțu Varga, acționar al clubului de fotbal CFR Cluj, are calitatea de suspect în dosarul instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, în care sunt cercetate presupuse fapte de corupție și este cercetat Crainic Ion‑Dacian, inspector superior la ANAF Timișoara.  După perchezițiile de miercuri de la sediul ANAF Timișoara, joi, DNA a informat printr-un comunicat că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, față de trei inculpați: •  Crainic Ion‑Dacian, inspector superior la ANAF Timișoara – acuzat de două infracțiuni de trafic de influență,…
taxe info
Articolul următor Un adolescent de 16 ani din CRAIVA care a ucis un localnic de 67 de ani a fost ARESTAT la 26 de luni după comiterea faptei Apasă aici pentru a citi
Secret Link