Daniel Funeriu – posibil românul cu cel mai elitist CV dintre cei care au candidat vreodată la Președinția României, al cărui nume a fost vehiculat de către liderul UDMR, Kelemen Hunor ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a anunțat joi seară că este dispus să intre în cursa pentru Palatul Cotroceni care va fi organizată anul viitor.
„Considerat de specialiști ca fiind unul dintre cei mai buni miniștri ai Educației din ultimii 30 de ani, Funeriu pare pregătit pentru a candida la prezidențiale, el prevăzând că „în perioada următoare se vor tot interesa diverși” despre el, așa că și-a publicat autobiografia, inclusiv cu un capitol intitulat „Controverse”. – scrie skynews.ro.
„Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a declarat Funeniu în cadrul unei emisiuni difuzate de gândul.ro.
În postarea sa cea mai recentă de pe Facebook – rețea socială pe care este foarte activ, având spre 50.000 de urmăritori „de la un anumit nivel în sus” – Daniel Funeriu își actualizează ideile politice la ultimele evenimente care au schimbat paradigma alegător-ales, încheindu-și îndemnul cu celebrul „cel mai scurt discurs” al lui Avram Iancu.
Daniel Funeriu își povestește viața, în detaliu, pe blogul său statul-paralel.ro (care are ca motto „Cei care dansează sunt considerați nebuni de cei care n-aud muzica”)
„M-am născut în 11 aprilie 1971 la Arad, părinții mei fiind profesori în Birchiș. Tatăl meu este filologul Ionel Funeriu, iar mama, Dumnezeu s-o odihnească, Maria Funeriu, a fost și ea profesoară de limba română. Mai am o soră, mult mai inteligentă și cultivată decât sunt eu”, își începe fostul ministru al Educației autobiografia.
«Primii ani de viață i-am petrecut cu părinții și bunicul meu matern la Săvârșin, iar pe când aveam vreo 2 ani familia mea s-a mutat la Timișoara, tatăl meu devenind cercetător la Academia Română, iar mama mea asistent universitar la Universitatea din Timișoara. Tatăl meu este un reputat filolog, opera sa majoră fiind o revizuire din temelii a teoriei versificației românești. În 1981 a publicat „Versificația românească, o perspectivă lingvistică”. Folosind principiile enunțate în teoria sa asupra versificației, tata a descoperit și a îndreptat sute de erori de editare a poeziei lui Alexandru Macedonski, descoperire care a dat naștere unei polemici cu editorul lui Macedonski, Adrian Marino.
Bunicii mei materni sunt originari din Podu Turcului, județul Bacău, iar bunicii din partea lui tata sunt țărani gospodari din Pâncota, județul Arad. Bunicul patern a luptat la Stalingrad, unde a fost rănit.
Marta și Petre, bunicii mei paterni, care au fost primele busole în viața mea
Îmi place să vorbesc, să povestesc adesea despre înțelepciunea populară dobândită de la bunicii mei. Două lucruri esențiale îmi vin de la bunici: de la „bunuța Marta” am înțeles că învățătura e importantă: „învață, pruncule, că ce-ai în cap nu-ți ia nime’ ”, iar de la bunicul meu am înțeles că în viață trebuie tot timpul să ai, metaforic, o busolă: când s-au retras la Stalingrad toți ostașii au plecat într-o direcție, în afară de un colonel. Bunuțu Petru l-a urmat pe colonel pentru că avea busolă. El și colonelul au scăpat, ceilalți ostași, nu.
În 1976 am pierdut-o din păcate pe mama într-un accident și după acest eveniment tragic în familia noastră am locuit o vreme -până în 1978- doar eu cu bunicul meu, în gara de la Săvârșin.
Acolo am început școala în proximitatea Castelului Regal din Săvârșin, fiind coleg de clasă cu Cristian Herbei, unul din eroii Revoluției din 1989, ucis la Otopeni. Ca ministru am solicitat ca școala din Vărădia, de unde era el, să fie numită „Școala Cristian Herbei”.
În clasa a II-a m-am mutat la Timișoara la clasa specială de gimnastică a Școlii Generale nr. 18 unde, într-o clasă paralelă, învăța Igor Bergler, care a devenit un autor de mare succes. Am practicat gimnastica, atletismul și fotbalul și pot spune cu mândrie că am fost un elev bun la științe.
În clasa a VIII-m-am calificat la Olimpiada Națională de Chimie, unde am întâlnit, m-am împrietenit și am fost inspirat de mai mulți tineri apropiați vârstei mele, care ulterior au devinit mari cercetători, precum: Adrian Șalic, azi profesor la Harvard Medical School, Mihai Bărboiu, Traian Sulea, Dragoș Horvat. Ei mi-au fost busole demne de urmat ulterior. În 1985 am intrat al treilea, cu media 9.75, la Liceul de Filologie Istorie (actualul Colegiu Bănățean), clasa de chimie-biologie, unde mi-am cultivat pasiunea pentru chimie.
În 1988, în clasa a XI-a, am obținut medalia de argint la balcaniada de chimie de la Sofia.
În vara lui 1988, mergând într-o excursie în Franța, am profitat de această ocazie și nu m-am mai întors în România comunistă
M-am stabilit la Strasbourg, unde am reușit să fiu admis la Lycée International des Pontonniers. Fiind minor și fără părinți sau resurse, am fost sprijinit, la început, de sistemul de protecție socială. La câteva luni după aceea am câștigat premiul II al Olimpiadei de Chimie a Franței, care era un lucru foarte apreciat inclusiv financiar în Franța.
Grație premiului de la olimpiadă, la recomandarea profesorului Jean-Marie Lehn, proaspăt laureat Nobel (1987), am primit o bursă de studii din partea unei bănci locale, ce mi-a permis, împreună cu premiul financiar de la olimpiadă și a diferitelor joburi temporare (barman, chelner, meditații și laborant), să-mi continui studiile după bacalaureatul obținut în vara lui 1989. Am urmat filiera de elită Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles a liceului Kléber din Strasbourg, iar în 1991 am intrat la European Higher Institute of Chemistry of Strasbourg, devenind apoi în 1992 laborant în laboratorul profesorului Lehn, unde am dezvoltat primul meu proiect de cercetare.
După obținerea diplomei de inginer chimist în 1994 și o scurtă perioadă la Merck and co (SUA), în 1995 mi-am încheiat studiile ca șef de promoție. Am obținut „Diplôme d’Études Approfondies” în chimie organică și supramoleculară la Université de Strasbourg și am început doctoratul în laboratorul profesorului Lehn fiind angajat, în ultimul an, la Collège de France.
După terminarea doctoratului în 1999 cu cea mai înaltă distincție „Très honorable avec félicitations”,
Diploma de doctor
Am lucrat o perioadă ca cercetător post-doctoral la The Scripps Research Institute în La Jolla, California și, începând cu 2002, ca cercetător la National Institute of Advanced Science and Engineering din Amagasaki, Japonia. În această perioadă am fost profesor invitat la Universitatea din București, unde am ținut un curs „Chimia în epoca post-genomică”.
În 2006, am primit o ofertă pentru a conduce un grup de cercetare la Max Plank Institute for Molecular Physiology în Dortmund și, concomitent, am câștigat o finanțare de excelență Marie Curie Excellence de două milioane de euro. Am ales Universitatea Tehnică din Munchen (TUM), unde am făcut parte din echipa care a conceput candidatura universității la nou lansata competiție de excelență a guvernului german.
Împreună cu rectorul Wolfgang Herrmann am susținut candidatura universității care a fost declarată câștigătoare, ceea ce a adus peste 45 de milioane de euro universității. În acea perioadă presa din România a început să fie interesată de mine și, în urma unor interviuri, în 2007 am devenit vice-președinte al Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației, numită de președintele Traian Băsescu.
Am fost invitat să candidez la alegerile Europarlamentare din partea Partidului Liberal Democrat și, în ianuarie 2009, am devenit europarlamentar în grupul Partidului Popular European
Mandatul meu din Parlamentul European coincide cu mișcarea de schimbări democratice din Republica Moldova, de aceea am solicitat în premieră în plenul Parlamentului European dreptul cetățenilor moldoveni de a călători liber în Uniunea Europeană, drept acordat 5 ani mai târziu, în 2014.
Bineînțeles că din cauza pozițiilor mele reformatoare am căzut în dizgrația partidului și nu am primit un loc eligibil pentru alegerile europarlamentare din 2009. Am fost numit ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului în guvernul Lucian Croitoru, care a fost respins de Parlament. În audierile din comisia de specialitate, evident ostilă, eu am refuzat să îmi prezint programul așezat pe scaun și am vorbit în picioare, spunând că „și atunci când sunt respins din rațiuni politice, eu rămân drept”. Am fost numit ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului în guvernul Emil Boc. Am inițiat o serie de schimbări majore, în special cele care vizează reforma morală a societății (prin stoparea fraudelor la examene și prima campanie anti-plagiat). În 2010, pe fondul amenințărilor cu greva cauzate de perioada de criză economică majoră, am reușit să închei anul școlar fără nicio zi de grevă națională și am semnat Legea Educației 1/2011 care pune în practică procesele de modernizare concepute de profesorul Mircea Miclea.
În 2012, odată cu demisia Guvernului Boc, am fost numit consilier prezidențial pentru educație și cercetare
În 2013 am înființat Fundația Mișcarea Populară, care a stat la originea Partidului Mișcarea Populară, iar în 2014, pe fondul răcirii relației cu președintele Băsescu și Elena Udrea, am contracandidat-o pe aceasta la președinția Partidului Mișcarea Populară, pentru a-mi marca dezacordul politic cu direcția sa și pentru că realizasem în alegerile din 2014 un scor de patru ori mai mare decât cel al partidului în Timișoara.
În 2014, în urma unei serii de controale demarate chiar de mine, a izbucnit „scandalul Microsoft”, în care am fost declarat nevinovat de procurori după 3 ani de verificări în cadrul procedurii de urmărire penală. În 2014 Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală a unui lot de 9 miniștri. Eu am fost verificat referitor la semnarea unui contract de achiziționare de licențe păgubos pentru stat (în realitate nu am participat la semnarea vreunui contract), că aș fi comandat prea multe licențe (în realitate eu am fost cel care a demarat controale pentru a verifica utilizarea licențelor achiziționate) și că l-aș fi influențat pe ministrul comunicațiilor de atunci Valerian Vreme să participe la achiziția licențelor, care a negat că ar fi discutat cu mine această chestiune. Eu sunt singurul din lotul de 9 miniștri scos de sub urmărire penală pentru necomiterea niciunei fapte penale. Ceilalți au fost fie condamnați (Gabriel Sandu), fie achitați (Valerian Vreme), fie scăpați prin prescrierea faptelor penale.
M-am întors pentru o scurtă perioadă în cercetare colaborând cu bunul meu prieten profesorul Nicolas Giuseppone, iar din 2017 sunt Înalt Consilier al Uniunii Europene pe lângă guvernul Republicii Moldova, sprijinind din această postură Republica Moldova în procesul de punere în practică a reformelor necesare accederii în Uniunea Europeană. Despre această misiune diplomatică a Uniunii Europene în Republica Moldova găsiți detalii aici.
Viața privată
Sunt căsătorit cu Sandra Funeriu, pe care am întâlnit-o la o serată în Strasbourg în 1994 și avem doi copii.
Activitatea politică
În ordine succesivă am deținut funcția de membru al Parlamentului European, ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului și consilier prezidențial cu rangul de ministru. În scurtul mandat din Parlamentul European m-am axat pe sprijinirea Republicii Moldova, iar în mandatul de ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului am fost la originea unor schimbări majore.
Am inițiat campania de combatere a fraudei la examene, de exemplu prin monitorizarea video a probelor de bacalaureat în 2011, când rata de succes a scăzut, brusc, la 43%, ceea ce, indirect, a dus la cvasi-falimentul multor universități private, care profitau de numărul mare de promovați la bacalaureat. Numărul studenților la universitățile private a scăzut, în urma mandatului meu, de la peste 600.000 în 2010, la sub 60.000 în prezent. Grație măsurilor introduse prin decizia mea „mafioții educaționali au pierdut sute de milioane de euro anual”.
În mod surprinzător opoziția politică, reprezentată de PSD și PNL, a declanșat o puternică contestare a măsurilor anti-corupție demarate de mine, dar am rezistat presiunilor politice. În urma Legii Educației 1/2011, adoptate tot în mandatul meu, am reușit să realizez o clasificare a universităților în trei categorii (cercetare intensivă/ educație și cercetare/educație) și o ierarhizare a programelor de studii, proces urmat de alocarea banilor în funcție de performanță.
Chiar dacă această clasificare a fost atacată în instanță, eu am câștigat toate procesele intentate.
Presa a relatat că eu am fost la originea descoperirii și publicării dovezilor de plagiat al premierului Victor Ponta. Nu am confirmat, dar nici nu am negat informația, cert e că Ponta m-a considerat autorul principal al acuzației de plagiat. În 2011 am mărit de la 1000 la 5000 numărul de burse acordate elevilor și studenților din Republica Moldova.
Prin Legea 1/2011 am introdus începând cu 2012, prin clasa pregătitoare, învățământul obligatoriu începând cu vârsta de 6 ani și măsuri drastice anti-plagiat. Tot în 2012 am înființat prin ordin al ministrului, învățământul profesional dual, prima școală de acest tip din România fiind școala Kronstadt din Brașov. În ansamblul său, Legea 1/2011 a fost evidențiată de comisarul european Dacian Cioloș, în numele comisiei Barosso.
De asemenea, am introdus reforme majore în cercetare: am introdus evaluarea exclusiv internațională a proiectelor de cercetare și alocarea fondurilor în funcție de performanța relevantă internațional, am construit din fonduri europene 20 de institute noi de cercetare și am demarat demersurile pentru construirea în România, la Măgurele, a infrastructurii Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics sub coordonarea științifică a laureatului Nobel Gérard Mourou și a profesorului Nicolae Zamfir. De asemenea am asigurat aderarea României la CERN.
În 2024 am organizat la Reșița una din puținele tabere de elită de matematică din Europa, APEXMATHS (Academic Program of Excellence in Mathematics) la care au participat 50 de elevi de foarte înalt nivel din SUA, Canada, Coreea de Sud, Franța, Italia, Israel, Moldova, Ucraina, România. Massachusetts Institute of Technology menționează APEXMATHS printre puținele tabere de elită validate de ei, iar în 2025 vor fi organizate două APEXMATHS (Reșița și Timișoara) și APEXCHEMISTRY (București).
Controverse
Pe perioada mandatului meu de ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului am fost intens calomniat, victima unui mare număr de fake-news și unul dintre cei mai atacați membri ai guvernului de către alianța PSD-PNL, dar și din interiorul partidului majoritar în coaliția de guvernare (PDL). Reformele mele, în special cele legate de eliminarea fraudării bacalaureatului și de plagiat au produs șocuri societale majore care au fost utilizate politic de opoziția PSD-PNL, dar și pierderi financiare uriașe structurilor corupte din educație. Cred că sunt cunoscut pentru limbajul meu abraziv, clar, direct și fără menajamente; întotdeauna am avut poziții clare împotriva unor personalități politice majore, printre care Klaus Iohannis (pe care l-am susținut până în momentul în care am constatat că reforma educației propusă de Iohannis este un eșec), Victor Ponta, Mircea Geoană, Elena Lasconi, dar și împotriva părții din BOR care ar fi „infiltrată cu oameni în soldă sovietoidă, majoritar în Moldova și Oltenia” declarație care a produs o polemică viguroasă cu premierul de la acea dată, Victor Ponta.
În urma știrii care menționa laudele aduse mie de către Comisia Europeană, liderii alianței PSD-PNL, Victor Ponta și Crin Antonescu, au solicitat confirmarea veridicității acestei știri din partea Comisiei Europene. Comisia Europeană a confirmat, aici, ceea ce i-a pus pe cei doi lideri într-o postură jenantă.
Într-un reportaj, Antena 3 a pretins că este în posesia unui document care dovedește că nu am obținut bacalaureatul în Franța în 1988. Eu am dovedit că acel pretins document era de fapt lista absolvenților din 2011 din Alsacia în care, prin mijloace electronice, a fost inserat numele meu. În realitate eu mi-a obținut bacalaureatul la doar 9 luni după ce am ajuns în Franța, cu rezultate școlare suficient de bune pentru fi admis în filiera foarte selectivă a „Classes Prépa”. De altfel eu, în clasa a XII-a în Franța, am obținut și premiul al II-lea al Olimpiadei de Chimie a Franței.
Am suferit și numeroase atacuri la persoană, fiind catalogat ca „arogant” din pricina stilului meu tranșant și clar de a-mi exprima reformele pe care le-am întreprins. În realitate sunt un tip cool și accesibil, dar necruțător cu impostorii.
Poziții politice
Mă declar un ordoliberal cu poziții devenite treptat moderat conservatoare. Partea progresistă a spectrului politic mă consideră prea conservator, în special pentru discursul meu favorabil valorilor creștine. Partea extremei naționaliste și ultraconservatoare a spectrului politic mă acuză că sunt prea progresist pentru că am susținut campaniile de vaccinare împotriva cancerului de col uterin. Atlantist și pro-european convins și militant, am denunțat excesele de tip woke și lipsa de fermitate împotriva migrației ilegale, înscriindu-mă în linia trasată de părinții fondatori ai Uniunii Europene și opunându-mă unor măsuri care extind influența unor instituții dincolo de atribuțiile conferite de Tratatul Uniunii Europene. Am militat pentru afirmarea vocii României în contextul Uniunii Europene și pentru o politică externă mai asertivă și îndreptată înspre aliați strategici precum Marea Britanie și Statele Unite. Sunt radical împotriva ideologiei în școli.
În ultima perioadă am devenit o voce fermă în chestiuni legate de educație, de reforme ale statului, atrăgând atenția asupra pericolului populismului și fragmentării sociale (de exemplu aici), militând pentru coeziune socială și strângere a națiunii în jurul valorilor tradiționale. Am avertizat în multiple rânduri asupra pericolului creșterii partidelor extremiste, fiind un avocat al moderației și coeziunii sociale.
Urmărind atent evoluțiile României și cele internaționale, am sintetizat 40 de teme majore și 117 puncte la care puterea politică din România e chemată să răspundă în următorii ani.
