Deputatul Tripa și primărița Onescu fac lobby pentru reabililitarea Drumului REGELUI ca OBIECTIV CULTURAL-TURISTIC

deputatul tripa și primărița onescu
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Florin Tripa: Drumul Regelui, un obiectiv care ar trebui să se bucure de atenţia Guvernului României în contextul Anului Centenar

Consecvent principiului consultărilor cu autorităţile locale deputatul Florin Tripa a avut o întrevedere cu primarul localităţii Petriş, doamna Irina Onescu, pe tema punerii în valoare a unor obiective de interes istoric şi cultural ale judeţului Arad. Deputatul social-democrat a considerat oportun că se impune redactarea şi susţinerea unei declaraţii politice în Parlamentul României, legată de un reper istoric, Drumul Regelui, care merită să intre în atenţia ministerului Culturii.

DECLARAȚIE POLITICĂ

Drumul Regelui, un obiectiv care ar trebui să se bucure de atenţia Guvernului României în contextul Anului Centenar

Pentru a întîmpina cum se cuvine sărbătorirea Marii Uniri, consider că în Anul Centenar suntem datori să redăm poporului român acele repere culturale care se identifică cu momentele semnificative din istoria sa modernă. În calitatate de deputat de Arad sunt preocupat de punerea în valoare a obiectivelor care aduc glorie şi respect evenimentului major pe care îl aniversăm în acest an.

Un astfel de obiectiv este fără îndoială „Drumul Regelui”, reper istoric care reaminteşte importanţa majoră pe care o are monarhia în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Este un fapt de netăgăduit că Regele Ferdinand I, cunoscut drept „întregitorul României”, a avut un rol esenţial în construirea statului român modern. De aceea, consider că este de datoria noastră să protejăm şi să conservăm moştenirile culturale, istorice şi materiale pe care Casa Regală ni le-a lăsat de-a lungul timpului. „Drumul Regelui Mihai” poate deveni astfel unul dintre proiectele de investiţii pe care Guvernul le dedică celebrării a 100 de ani de existenţă a României Mari, într-un judeţ strâns legat de realizarea acestui vis măreţ al secolului trecut.

În acest spirit, doresc să solicit sprijin guvernamental în vederea reabilitării drumului judeţean DJ707 – „Drumul Regelui Mihai” şi implicit crearea unei noi legături strategice între judeţele Arad şi Hunedoara, legătură care ar favoriza dezvoltarea zonei, actualmente izolată. Drumul judeţean 707 are o însemnătate aparte pe harta rutieră a judeţelor pe care le străbate, acesta făcând legătura între două obiective regionale majore: Castelul Regal Săvârşin (Arad) şi staţiunea balneară Vaţa de Jos (Hunedoara), ambele cu un important potenţial turistic si economic latent. Cei aproximativ 17 kilometri propuşi pentru reabilitare/restaurare sunt încadraţi în categoria drum pietruit şi sunt în prezent impracticabili pentru autoturismele mici. Fac totodată menţiunea că niciunul dintre Consiliile Judeţene care au în administrare acest traseu nu a realizat investiţii pentru întreţinerea sau conservarea drumului în ultimii peste 20 de ani. Poate cel mai important argument care susţine această iniţiativă îl constituie faptul că acest drum, actualmente judeţean (DJ707), a fost construit în perioada interbelică din ordinul Regelui Mihai I al României, în aceeaşi perioadă în care monarhul a cumpărat Castelul Regal de la Săvârşin.

Soluţia tehnică folosită de inginerii italieni contractaţi de Majestatea Sa la acea vreme a fost pavarea traseului cu piatră rotundă de râu, o caracteristică încă vizibilă pe alocuri şi care îl face unic în România.

Având în vedere toate aceste aspecte, vă propun declararea drumului judeţean DJ707 ca monument istoric şi reabilitarea sa prin refacerea pavajului original, pentru a păstra autenticitatea şi unicitatea obiectivului. Totodată solicit interzicerea trafcului greu, unul dintre principalii factori care au condus la distrugerea terasamentului.

Mai mult decât atât, tronsonul de drum judeţean 707 care străbate judeţul Arad facilitează accesul la mai multe obiective turistice importante precum Castelul Salbek din localitatea Petriş, monument istoric de clasă A, sau bisericile de lemn din satele Corbeşti şi Roşia-Nouă, monumente istorice de clasă B, construite în urmă cu mai bine de două secole.

Aşadar, există toate argumentele necesare pentru ca acest proiect să se alăture eforturilor Ministerului Culturii de a celebra într-o cheie nuanţată cadrul istoric generos care a condus la Marea Unire, fără a uita contribuţia Casei Regale a României la înfăptuirea acestui măreţ deziderat naţional.

Florin Dan Tripa

Deputat de Arad

Biroul de Presă al PSD Arad

***

De asemenea, Irina Onescu, primar al comunei Petriș, a postat astăzi pe pagina sa de facebook următorul mesaj:

„Drumul Regelui Mihai” este un traseu care merită cu adevărat să fie pus în valoare!
Acesta nu doar leagă două județe, ci și facilitează accesul vizitatorilor la obiective turistice importante, precum Castelul Regal Săvârșin, Castelul Salbek din Petriș sau stațiunea balneară Vața de Jos.
De reabilitarea drumului județean 707 depinde dezvoltarea economică a zonei și bunăstarea miilor de localnici de aici.
Sper din suflet ca această inițiativă să devină rapid o reușită!”

Foto: Irina Onescu@facebook  (crop)

 

Categorie: Știri
Etichete: Biroul de Presă al PSD Arad, Drumul Regelui, Florin Tripa, parlamentul romaniei
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Elevii de la Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad s-au întors din Portugalia mai pregătiți pentru a face față cererilor de pe piața muncii [FOTO]
Articolul următor
Procurorul DIICOT Bogdan Diaconescu a fost ACHITAT de Înalta Curte de Casație și Justiție după un an și jumătate de procese în care a fost judecat pentru o ABATERE DISCIPLINARĂ… la rigoare caraghioasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Beta 2026 se deschide în 4 septembrie | Arhitectura, pusă în practică în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic din Timișoara

0
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara are loc în perioada 4 septembrie–25 octombrie 2026, sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, transformă fosta clădire a Liceului „Ion Mincu”. Curatoriată de arhitecții Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu, ediția Beta 2026 mută atenția de la arhitectură ca obiect finit către arhitectură ca proces de experimentare, negociere și invenție. Sub tema In Practice – as opposed to ‘in theory’, bienala aduce în prim-plan încercările, adaptările și deciziile prin care arhitectura ia naștere, dincolo de imaginea…

Pacient infectat cu Listeria, în stare gravă, diagnosticat la Spitalul Județean Arad

0
Diagnostic salvator în doar câteva minute pentru un pacient aflat în stare critică, datorită unui aparat performant achiziționat din fonduri europene. Pacientul, în vârstă de 51 de ani a fost salvat după ce medicii au reușit să îi diagnosticheze o infecție periculoasă, în timp record. Pacientul a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe a spitalului cu sindrom confuzional, agitație psiho-motorie și febră, simptome care indicau o afectare severă a sistemului nervos. (Foto: sistemul MALDI-TOF Bruker, SCJUA) În mod normal, identificarea bacteriei responsabile pentru o astfel de stare poate dura circa 48 de ore prin metodele clasice de laborator. În acest…

O nouă sesiune de admitere la Universitatea „Aurel Vlaicu”

0
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a demarat o nouă sesiune de admitere. Aceasta are loc în perioada 31 august-9 septembrie la fostul sediu BNR, pe Bulevardul Revoluției nr.72, de luni până vineri între orele 10-18, iar sâmbăta între 9-13. Probele practice se vor desfășura în zilele de 10 și 11 septembrie, iar în 12 septembrie va avea loc afișarea rezultatelor. Urmează perioada de depunere a contestațiilor și în 14 septembrie, afișarea rezultatelor după contestații. În perioada 15-17 septembrie vor fi confirmați candidații  admiși, iar în 18 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale. În această sesiune de admitere, pe lângă programele…

VIDEO AȘA NU! Un viceprimar din Satu Mare s-a plimbat cu O BOMBĂ prin trafic, pe scuter, până la secția de poliție

0
Incidentul s-a produs, luni, în comuna Vama din județul Satu Mare. Viceprimarul comunei a parcurs un traseu prin trafic pe scuter purtând sub braț un proiectil real neexplodat. Descoperită pe un șantier, bomba de artilerie a fost dusă de alesul local direct la poliție, ținând ghidonul cu o singură mână. Găsirea elementului de muniție a avut loc în timpul unor lucrări de infrastructură pietonală în comuna Vama. Balastul utilizat la amenajarea trotuarelor, extras din albia râului Someș, ascundea un obiect metalic masiv. Inițial, muncitorii au crezut că este vorba despre o bucată inofensivă de fier vechi și au lăsat obiectul pe…

STUDIU COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane

0
COPILĂRIA NU SE MAI JOACĂ AFARĂ! Copiii români petrec prea puțin timp la joacă afară și prea mult timp pe ecrane Rezultatele sondajului realizat la inițiativa deFilm și „Atlasul Universului” Un studiu recent, realizat pe un eșantion de 402 părinți cu copii între 6 și 14 ani, din mediul urban și rural, utilizatori de internet, relevă o transformare profundă a modului în care copiii din România își petrec timpul liber: timpul afară  și autonomia copiilor s-au redus semnificativ față de generația anterioară, iar „afară” este înlocuit treptat de ecrane. Copiii de azi petrec de aproape două ori mai puțin timp…

TNTm deschide stagiunea cu o premieră: spectacolul BOLNAVII, accesibilizat în limba semnelor

0
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026-2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna septembrie experiențe teatrale ce se adresează direct publicului său fidel și care, totodată, se deschid larg fiecărui spectator care intră în sălile sale de spectacol, întâmplător, în premieră sau pentru că se află în căutarea unui spațiu prietenos, viu, antrenant. Așadar, în 6 septembrie 2026, de la…
Revolut
Articolul următor Procurorul DIICOT Bogdan Diaconescu a fost ACHITAT de Înalta Curte de Casație și Justiție după un an și jumătate de procese în care a fost judecat pentru o ABATERE DISCIPLINARĂ… la rigoare caraghioasă Apasă aici pentru a citi
Secret Link