DIICOT | Percheziții în Arad și alte două județe la persoane care furau țigări neimpozitate din trenuri în mișcare, pe treritoriul UE

perchezitii diicot
Distribuie:

La data de 25 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Structura Centrală, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale  și Serviciilor de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Dâmbovița, Arad și Botoșani, au  pus în aplicare 8 mandate de percheziție pe raza județelor Arad, Botoşani şi Dâmboviţa, la locuințele unor suspecți cercetați într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și furt calificat cu consecințe deosebit de grave.


Activitatea  a fost desfășurată în cadrul unor Ordine Europene de Anchetă, la solicitarea autorităților judiciare din Germania – Procuratura Berlin, care efectuează cercetări într-o cauză vizând destructurarea unei grupări de criminalitate organizată constituită din cetățeni români, care, în perioada 2020 – 2024, au sustras în mod repetat, din trenuri de marfă aflate în deplasare (acte consumate și tentative),  aproximativ 3.260.000 țigarete neimpozitate.


Modul de operare

Ca mod de operare, membrii acestei grupări atacau pe timpul nopții, în special trenuri de marfă în care se aflau containere cu țigări netaxate aflate în procedura regimului suspensiv de accize, transportate din Polonia, prin Germania, către Țările de Jos.

Suspecții tăiau containerele cu ajutorul unor unelte și sustrăgeau țigările pe care le aruncau pe  de-a lungul rutei trenului. Ulterior le recuperau și le transportau cu autovehicule la un cetățean german care tăinuia bunuri furate.

Prejudiciul 

Prejudiciul fiscal, precum și prejudiciile materiale produse în patrimoniile  transportatorilor de  țigări și al industriei de profil, au fost estimate la  suma de aproximativ 1 milion euro.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele suspecților, au fost identificate și ridicate mai multe dispozitive de tip GPS tracker, camere video, dispozitive de stocare a datelor, o dronă, articole vestimentare şi obiecte utilizate la comiterea infracțiunilor, sumele de 10.900 euro şi 48.000 lei, peste 3.100 articole vestimentare ce aparțin unor branduri diferite, cu privire la care există suspiciuni  că ar proveni din comiterea unor infracţiuni, precum și alte mijloace de probă.


Cooperare polițienească

Acţiunea s-a desfăşurat simultan în România, Germania şi Regatul Ţărilor de Jos, pe teritoriul țării noastre fiind puse în aplicare și două mandate europene de arestare. Activitățile au beneficiat de sprijinul a  șase anchetatori germani din cadrul Poliţiei Federale din Postdam şi al Oficiului Vămilor din Berlin- Brandenburg.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Sursa: DIICOT


 

Categorie: Știri
Etichete: constituirea unui grup infracțional organizat, diicot, furt calificat cu consecințe deosebit de grave, percheziții, țigări neimpozitate
Distribuie:
Articolul anterior
Filarmonica Banatul Timișoara | Înscrieri Corul comunitar 2025 | Muzica și filmul – un nou episod melodic
Articolul următor
Programul RO BIKE VALLEY 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie