Reținut pentru furt calificat
Polițiștii orașului Nădlac au identificat un bărbat de 34 de ani, din localitate, care, în ziua de 15 noimbrie a.c., ar fi demontat elementul antifurt de pe o pereche de pantofi sport dintr-un magazin din Nădlac, cu care s-ar fi încălțat, și ar fi plecat din magazin.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, bărbatul fiind reținut pentru 24 ore. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 260 de lei, a fost returnat societății comerciale.
Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză, acesta fiind bănuit de alte fapte de furt.
Cercetat pentru mai multe fapte
Polițiștii Biroului de poliție comunală Șiria cercetează un tânăr de 21 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care, în noaptea de 13/14 noiembrie a.c., ar fi pătruns într-un autoturism parcat în fața unui imobil din Șiria, din care ar fi sustras un card bancar, pe care era scris PIN-ul. Ulterior, bărbatul ar fi retras de pe card 2.150 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat, în cauză fiind continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.
PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DIN AUTO, POLIȚIA VĂ RECOMANDĂ:
- NU lăsați la vedere, în interiorul mașinii, obiecte de valoare (telefoane mobile, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete), chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
- NU lăsați la vedere (sau în torpedou) documente personale sau ale autoturismului;
- În stațiile PECO, NU lăsați autoturismul neasigurat în timpul achitării contravalorii combustibilului;
- NU lăsați geamuri deschise sau întredeschise dacă părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp;
- Inscripționați numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiectele ușor demontabile (casetofoane, oglinzi, baterie etc);
- Asigurați-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiți mașina și acționați închiderea centralizată.
Biroul de presă al IPJ Arad