În dimineața asta cenușie de duminică, a venit o veste tristă. Gabi Biro s-a dus la ceruri. Of, Doamne! Încerc să mă adun, să scriu ceva din suflet, pentru acest lord. Că așa i-am perceput pe toți cei pe care i-am cunoscut din generația care a luat ultimul titlu cu UTA. Erau din alt aluat, erau de-altfel generația părinților mei…
Ca și prunc, am știut pe de rost echipa Uzinelor Textile Arad, care adusese al șaselea titlu pe Mureș. Și-s convins, că și acum, mulți din tinerii utiști o știu. De la Gornea la Florian Dumitrescu, de la Brosovschi la Axente. Fiecare „titan” din echipa asta păstorită de marele antrenor Coco Dumitrescu, are povestea lui. La propriu, pusă bine în câte o carte, grație muncii lui Radu Romanescu și Ionel Costin. Și eu, alături de prietenul și colegul Ovidiu Gancea, am discutat personal cu fiecare – din cei rămași în Arad – și le-am pus în paginile ziarelor unde scriam.
Dar în materialul acesta, rândurile sunt pentru Gabor Biro, fundașul de fier din echipa UTA, la finalul anilor 60 și prima decadă a anilor 70.
Povestea lui e arhicunoscută de arădeni și nu numai. Pe cât de tenace era în tereen, pe atât de limpede și zâmbitoare îi era privirea. Eu așa l-am văzut. Iar prima mea întâlnire directă cu el a fost în vestiar pe CPL, unde era antrenor. Chiar în urmă cu treizeci de ani, la unul din primele mele meciuri pe care le-am relatat ca jurnalist sportiv în Arad. Vocea lui inconfundabilă, sclipirea din privirea sa, pocirea șoadă a cuvintelor, cu accentul lui de secui, ideile și părerile lui directe, la obiect, atacate ca și atunci când își pândea adversarul să-l deposedeze. „Vaaaali!”, îmi striga ori de câte ori ne întâlneam în Kaufland, vara el purtând ca un puști, maieul clasic de corp și pantalon de trening.
A fost mereu sufletul întâlnirilor de „Old-boys”, fie că erau coordonate de bunul său prieten Gyuri Vaczi, fie mai recent de Dorel Toderaș și Adi Negrău. Da,
Gabi Biro a fost o personalitate și rămâne o legendă a fotbalului arădean. Un baron din echipa ctitorită de un baron. De azi, nea Gabi sau „Gobeul” cum îl alintau foștii lui elevi și ei old-boys acum, ne veghează din ceruri.
Nu-mi iau rămas bun de la el, înainte să amintesc una din poveștile lui celebre.
Nu zic de cea din amicalul de „old boys” cu Dinamo, când l-a „rupt” pe Lucescu, de s-a rostogolit dinamovistul până pe pista de zgură, nici de cea în care după o intrare sănătoasă la marele Geaici, încerca să-l ajute pe acesta să-și caute în iarbă lentila de contact, pierdută din bușirea cu fundașul dreapta arădean.
Preferata mea e tot dintr-un meci cu Dinamo, care urma să joace la Arad. În pregătirea meciului, Coco Dumitrescu încerca să explice jucătorilor arădeni că „Dinamo are așa un iureș pe extremă și trebuie să fim atenți”, marele antrenor referindu-se la Lucescu și Pârcălab, extremele bucureștenilor. La care, Gabi Biro s-a ridicat de pe banca din vestiar și a strigat: „Nea Coco, nea Coco, dă mie pe iureș ăla să-l țin!”, simpaticul fundaș utist crezând că „iureș” e un fotbalist.
Așa a fost marele Gabor Biro, așa va rămâne în inimile noastre de utiști. DORMI ÎN PACE, NEA GABI!”
Comunicatul transmis de clubul UTA:
,,E doliu în familia Bătrânei Doamne, în această dimineață s-a stins din viață Gabor Biro, dublu campion cu UTA și om de bază al superbei generații care a scris clipe unice contra lui Feyenoord, în 1970, sau în primăvara europeană din 1972.
Gabi Biro s-a născut pe 11 august 1945 la Sfântu Gheorghe, acolo a început fotbalul, după ce cochetase o vreme și cu hocheiul. În 1965 a fost convocat în lotul național de juniori al României, într-o linie defensivă din care mai făceau parte Lajos Sătmăreanu sau Sandu Boc. Coco Dumitrescu l-a remarcat într-un amical cu Turcia și l-a chemat la Arad.
Până în toamna anului 1976, numele apărătorului din banda dreaptă a rămas același: Gabor Biro. Renumele lui, „fundașul de fier al Aradului”, descrie perfect tot ce a însemnat pentru UTA.
Loial Bătrânei Doamne, a devenit antrenor, mai întâi la Centrul de Copii și Juniori, apoi secund și principal al primei echipe. A stat pe băncile tehnice a mai multor echipe importante ale Aradului, dar inima lui mare a bătut mereu pentru UTA, căreia i-a fost alături întotdeauna, mai ales în clipele grele.
E, pentru totdeauna, campion din prima linie a legendelor noastre.
Odihnește-te în pace, nea Gabi!”
