„După ANI și ANI” de note înșirate COMPACT, LEO IORGA a plecat să se odihnească în pace

după ani și ani”
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Vocea lui Leo Iorga a tăcut

„După ani şi ani”, în care s-a luptat cu boala, vocea inconfundabilă a lui Leo a tăcut. De data asta, definitiv. Boala l-a învins, deşi de aproape 9 ani s-a „luat la trântă” cu ea. Uneori a reuşit s-o împingă de lângă el, spunându-i şi spunându-şi „Eu mai am de cântat”. Şi a urcat din nou pe scenă. Alteori boala a fost mai puternică decât el şi doar împreună cu aceia care l-au iubit şi i-au fost alături a putut-o înlătura, pentru o vreme, din calea lui.

În 2011, după ce Leo a fost supus operaţiei pentru extirparea tumorii la plămân, prima întrebare a lui adresată medicului, când şi-a revenit din anestezie, a fost: „Când pot să cânt?”. Şi după şase luni a urcat pe scenă – locul drag lui, unde publicul îl aştepta. Dar boala a recidivat, au apărut metastaze – la cap, la glanda suprarenală, apoi din nou la cap, din nou la plămân, apoi metastaze osoase.

A trecut prin multe intervenţii chirurgicale şi tratamente chinuitoare, dar le-a suportat cu încredere şi curaj. Nimic nu l-a putut ţine departe de scenă. „Cât mă va ţine Dumnezeu pe pământ vreau să cânt”, spunea Leo. Şi aşa a făcut. Nu l-a interesat că urcă pe scenă sprijinit în cârjă, nici că trebuie să stea pe scaun când cântă. El a trăit, în ultimii ani, pentru muzică şi pentru publicul care îl iubea şi pe care îl iubea.

Acum vocea lui a tăcut. Pe voi, cei care îl ştiţi de peste 30 de ani de la Cargo, Compact, Pacifica, PACT by Leo Iorga&Adi Ordean, vă rugăm să nu uitaţi cântecele pe care le-a lansat – „Povestiri din gară”, „Erată”, „Brigadierii” (cu Cargo); „Mă voi întoarce”/”După ani şi ani”, „Singur în noapte”, „Să te gândeşti la mine”, „Trenul pierdut”, „Cine eşti tu oare”, „Cine-i vinovat?”, „Cine ştie pe unde eşti?”, „Ploaia”, „Toamnă în sufletul meu”, „Hoinarul”, „Chipul tău” etc (cu Compact); „Nu mă întorc din drum”, „Zilele”, „Cu lumina ta”, „Încă o zi fără tine” (cu Schimbul 3); „Prea mici sunt cuvintele”, „Dragostea mea”, „O altă tăcere” (cu Pacifica); „Ploaia care cade”, „Fata care-mi place”, „Mereu te voi iubi”, „Străzile pustii”, „Cheamă un înger”, „Fiecare zi”, „Scrisoare”, „Iartă-mă” (cu PACT by Leo Iorga&Adi Ordean).

Drum bun printre îngeri, Leo Iorga! Acum le poţi cânta şi lor.

Trupul neînsufleţit al artistului va fi depus luni, 4 noiembrie, de la ora 11 la Casa Eliad (vis-à-vis de Biserica Sf. Mina), iar înmormântarea va avea loc marţi, 5 noiembrie, ora 12 la cimitirul Bellu.
Eduard Edy Iorga
Paul Iorga
Cristi Iorga—

…………………………………………………..

„După ani și ani”… respectiv după o luptă de 8 ani cu cancerul… unul dintre cei mai iubiți artiști arădeni s-a stins astăzi, la vârsta de 54 de ani.

Leo Iorga a murit cu exact o lună înainte de a împlini vârsta de 55 de ani. În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Leo Iorga se agravase, iar artistul a ajuns la spital în urma unor complicații aduse de o pneumonie care a recidivat. „A revenit o pneumonie care credeam că s-a stins, în august o făcuse, când s-a operat la picior. De atunci el n-a mai putut să meargă. Am început voiajul prin spitale, să spunem, la Urgențe, la Marius Nasta, Sf. Luca. Din 12 august am umblat numai prin spitale”, conform mărturisirii făcută de soția sa, Paula.

Ultima apariție scenică a lui Leo Iorga pe o scenă – în videoclipul atașat (20 septembrie, 2019)

***

Leo Iorga (n. 2 decembrie 1964, Arad, România – d. 2 noiembrie 2019, București) a fost un muzician român, vocalist al formației PACT by Leo Iorga & Adi Ordean.

A înceout să cânte la 14 ani ca toboșar în trupa liceului „Ioan Slavici” și, până în 1985 colaborează cu grupul „Pacific”. În 1988 cântă lead vocal la grupul Cargo lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară”; „Erata”. Din toamna lui 1988 până în 1996, lead vocal al grupului Compact în componența Leo Iorga, Adrian Ordean , Vlady Cnejevici , Teo Peter, Emil Laghia și Leluț Vasilescu, formație catalogată de Florian Pittiș și de mulți alții drept „formula de aur a Compactului”.

Cu Leo Iorga vocal, trupa Compact cântă la festivalul „Mitt Ein Ander” la Berlin în 1989. Trei turnee în Republica Moldova (1988, 1990, 1992). În 1990 participă la turneul „British Rock for Romania ” alături de trupele Crazy Had , Jesus Jones, Skin Games.

În 1992 participă la festivalul „Rock ’92” alături de două nume celebre ale rockului mondial: Uriah Heep și Ian Gillan Band, iar în 1993 susține două concerte (în Brașov și Sofia) alături de legendara trupă Nazareth. În 1994 cântă la „Skip Rock Festival”  alături de celebrul grup Jethro Tull. În 1993- ’94-’95, turneul Marlboro Music alături de Holograf, Iris, Direcția 5.

Din 1997 până în anul 2001 a cântat alături de Adrian Ordean, George Patranoiu , Mario Ticlea , Bobiță Stoica , Anca Neacșu, Irina Nicolae, Paul Pampon Neacșu, Cătălin „Bibanu” Dalvarea, Andi Savastre în formația Schimbul 3.

Din 2003 până în 2019, a cântat alături de „Pacifica”.
(Wikipedia)

Categorie: Știri
Etichete: stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad a beneficiat de prioectul Erasmus+ «STRATAGAME»
Articolul următor
Simpozionul Internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze” a ajuns la EDIȚIA a V-a și se va desfășura între 11-13 noiembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Actualizare 1 Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament

0
ACTUALIZARE, ora 16.20 | Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere, marți, începând cu ora 14:00. După numărătoarea voturilor, prim ministru al României este Luca Niculescu. Noul Guvern a primit 280 de voturi pentru și 58 de voturi împotrivă. Au fost prezenți la vot 355 de paralamentari. Numărul de voturi valabil exprimate a fost 338 Guvernul Niculescu va depune jurământul marți, la ora 18.00. [fc_actualizare] Știrea inițială, ora 08.37 | Guvernul Luca…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

Prefectul Mihai Pașca și-a anunțat public demisia

1 comentariu
Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca, învestit în funcție la data de 14 martie, 2025 și-a anunțat public demisia luni, 19 octombrie, 2026, printr-o postare pe pagina sa de facebook: „Din momentul adoptării moțiunii de cezură din 5 mai, am declarat că voi continua să îmi fac datoria de a reprezenta Guvernul României până la momentul în care acesta va fi înlocuit de unul cu puteri depline. Astfel că, în acord cu tot ce am susţinut în această perioadă și totodată în linie cu decizile PNL, îmi anunț public demisia din funcția de prefect al județului Arad, demisie care a fost…

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…
Salon Marem
Articolul următor Luptă strânsă FAVORIȚI la CUPA ARADULUI – eveniment care a mai dovedit o dată că înotătorii de la CSM ARAD se pot bate, de la egal la egal, cu cluburile din Ungaria Apasă aici pentru a citi
Secret Link