Secretarul executiv al PSD Arad, consilierul judeţean Florin Tripa, apreciază că viitorul guvern, rezultat în urma alegerilor din decembrie, va trebui să gestioneze cu responsabilitate proiectele de infrastructură ce vizează judeţul Arad. Aceasta după ce executivul tehnocrat condus de Dacian Cioloş nu a făcut altceva decât să continue linia dezastruoasă iniţiată de formulele Boc şi Ungureanu.
„Cu alte cuvinte s-au făcut că guvernează, lăsând în acest timp să alunece de pe masă merinde în traista clientelei politice, aceeaşi ca şi pe vremea celor doi premieri inventaţi de Băsescu. Reţeta aplicată în trecut de „tătucul Traian” a fost una simplă, promovarea unor oameni cu pregătire şi expertiză precară în funcţii de conducere la nivel ministerial, având drept unice atribute tupeul, gradul accentuat de obedienţă şi nivelul ridicat de cotizare în visteria conducerii centrale a partidului. Ulterior aceste figuri au fost reconvertite în elemente de figuraţie parlamentară, împingând baroniada PDL într-o nouă etapă, cea a carnavalului PNL. Incapabili de a mai face rău populaţiei direct din stilou, în timpul Guvernării Ponta, cei în cauză, la adăpostul imunităţii parlamentare şi a unei remuneraţii invers proporţionale cu anii de şcoală, şi-au întreţinut imaginea publică prin comentarii răutăcioase la adresa proiectelor constructive ale Executivului PSD. Din păcate lumea uită mult prea uşor investiţiile şi alocările consistente pe care Liviu Dragnea în calitate de vicepremier le-a semnat pentru judeţul Arad, proiecte care au cuprins lucrări la drumurile judeţene, comunale şi orăşeneşti, lucrări de apă şi canalizare. Acum exact doi ani, în septembrie 2014, vorbeam în presă despre 14 milioane lei alocări suplimentare de la Guvernul Ponta pentru modernizări de drumuri, prin subprogramul Modernizarea Satului Românesc. Asta în condiţiile în care este bine să ne aducem din nou aminte că administraţiile locale au moştenit datorii uriaşe, generate de sistemul mafiot întreţinut de PDL. Tocmai acest sistem corupt a condus la lucrări de infrastructură realizate la costuri mari şi de o calitate extrem de proastă. Din nefericire populaţia judeţului Arad nu se poate consola cu anii de temniţă ai regilor asfaltului portocaliu sau cu minciunile tovarăşilor lor de la dreapta eşichierului politic.Aceşti oameni aşteaptă responsabilitate din partea viitorilor factori decizionali şi continuarea liniei investiţionale de gestionare corectă a banilor publici, începută de guvernarea social-democrată.”, afirmă Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.
Biroul de presă al PSD Arad
Notă: Articol comandat de PSD Arad, executat de Critic Arad Media SRL, Cod Unic de Identificare al mandatarului financiar: 11160007