ELENA BONTA, PĂUNAȘUL CODRILOR (PROZĂ SCURTĂ) ȘI DICȚIONARUL DE CURTICENISME (Editura Sitech, Craiova, 2025)
Foarte recent, la prezentarea cărții Giorgianei Avramescu (Statuia vie a sufletului meu, poezii cu și fără rimă), din mulțimea celor o sută de spectatori, se desprinde o femeie firavă, respectuoasă: „sunt nepoată lui Crăciun Bonta, fost șef al ziarului Flacăra roșie. Vă ofer acest volum cu amintiri de Proză scurtă și dicționar de curticenisme”. Apoi dispare în mulțime, activitatea culturală începe, iar doamna ELENA BONTA, autoarea, și-a ocupat locul de ascultare. O copertă sumbră, într-un gri mohorât, are imprimat un păretar de mână, cu un păun și câteva motive populare, pe care scrie din ac „Păunașul codrilor Spune-mi de cine mi-e dor”.
Cuvântul înainte începe astfel:
„Îmi este plină inima de amintiri. Vocea lor blândă îmi spune că tot ce a fost atunci, demult, niciodată nu va mai fi. Așa că am să le descriu, pentru ca trecerea timpului să nu le veștezească zâmbetul și bucuriile odată trăite să nu se acopere cu praful cenușiu al uitării”.
Apoi pomenește de CURTICI, „comuna mea natală, care avea oameni harnici, foarte harnici” etc. „Graiul specific era alcătuit dintr-un amestec de română cu regionalisme bănățene și influențe ungurești, șvăbești, sârbești, pentru că toate aceste naționalități, inclusiv țiganii, trăiau aici în bună înțelegere”.
Elena Bonta pomenește despre săteni, gastronomie, leacuri naturale, curățenia caselor, întrajutorarea și semnificația expresiei „fă bine…” în loc de „te rog”. Urmează amintirile autoarei, relatate sub formă de povestiri (re)amintite: Pâinea noastră cea de toate zilele („Se făceau pâini rotunde și mari cât roata carulului”), Supa de cocoș, Albastrul ceriu (deschis la culoare pentru case, iar brâul casei era vânăt), despre Bunicii la Paris, Mătușa Senă și chinezii, Moulin Rouge (unde bunicul Gheorghe a mers să vadă dansatoarele: Apu așe om iești tu Gheorghe?, îi reproșează bunica).
- Tu meri să vezi cracii-vacii? Apu om însurat iești tu sau bichier? Noi am vinit aicea să adunăm oarece bani să ne facem casă, să aibă pruncii noșchi o viață oleacă mai bună și tu îi țâpi pă muieri crăciche și pă circus! În acesta caz io mă duc acasă în România.
- Iartă-mă, Ielinuță dragă, da io ț-am zâs unghe mărg. Tu n-ai zâs că nu ieșchi ghe acord. Am vrut și io să nu mor prost și să nu fi văzut așe comeghie. Și nu che necăji, că altă dată nu mai mărg…
În continuare, Elena Bonta scrie despre Portul femeilor din Curtici (cârpa de pe cap, spătoiu, bughioșu, poalele, sumna, zaghia, șlarfe), Portul bărbaților, despre Păretare. Apoi, descrie ritualuri, obiceiuri, prezintă strigăturile de la nuntă, cântatul după mort și altele. Secvențele cu Amintiri din Țara dorului se referă la familia Bonta, copilăria, anii de școală, despre balul satului din 1938, cu nana Rozi, despre Băbica, bătrâna seculară a satului. În fine, foarte interesant este „Dicționarul de curticenisme”, cuprinzând cuvinte specifice, rânduite alfabetic: alboiet (bleumarin), bicher (golan), caisân (cais), duhan (tutun), foale (stomac), goanje (insecte), haznă (tihnă), îmboțât (șifonat), joardă (nuia), loptă (minge), nealcoș (fălos), pene (flori), roc (veston), strimf (ciorap), țucur (zahăr), adică circa 600 de regionalisme sau curicenisme.
„Proza scurtă” este un valoros document etnografice despre localitatea Curtici. Scris pe înțeles, fără contorsionări, cartea e mărturia unui timp în care oamenii erau fericiți, și-au durat o activitate gospodărească și o viața socială comună, bazată pe întrajutorare și bună înțelegere. Doamna Elena BONTA a dat un model de scriere, bazată pe amintiri, relatate cu dragoste și nostalgie.
Text: Aurel USCA
