Eusebiu Pistru: „Menținerea elicopterului SMURD la Arad este în interesul tuturor județelor deservite, mutarea lui ducând la sincope care vor afecta cetățenii celorlalte județe”

eusebiu pistru
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Eusebiu Pistru: „Siguranța cetățeanului nu ține cont de culoarea politică”

În urma zvonurilor privind relocarea elicopterului SMURD de la Arad, deputatul Eusebiu Pistru, președinte ALDE Arad, solicită noului ministru al internelor, Marcel Vela, explicații, dar și prezintă argumentele pentru menținerea elicopterului la Arad. Reamintim că Pistru a fost cel care a fost alături de fostul ministru al Internelor, Traian Igaș, în demersurile pentru aducerea elicopterului la Arad. În opinia lui Pistru, noul ministru trebuie să țină cont de interesul cetățenilor și nu de ale unui partid. În acest sens, a adresat actualului ministru o întrebare, care a fost catalogată ca atare de către Biroul Permanent al Camerei Deputaților, dar este, de fapt, o interpelare. Redăm textul interpelării.

„Domnule ministru,

În spațiul public a apărut recent o declarație a dumneavoastră care făcea referire la demararea unui proces de analiză în cazul amplasării elicopterelor SMURD în cel mai eficient loc dintr-o regiune și la necesitatea găsirii unor soluții alternative. În acest context, au apărut și alte informaţii care indică faptul că demersul de a muta elicopterul SMURD de la Arad a revenit în actualitate odată cu numirea dumneavoastră în fruntea Ministerului de Interne. Această temă a fost dezbătută și în trecut, fiind inițiată de autoritățile din județul Timiș. Însă ele s-au închis tot datorită argumentelor logistice,financiare, tehnice care erau în favoarea județului Arad, județul care găzduieşte elicopterul deoarece are poziţionarea optimă, şi geografic, şi ca intensitate a urgenţelor, dintre toate judeţele pe care le deserveşte, adică Bihor, Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin.

Autoritățile județene au asigurat de la bun început toate condiţiile necesare desfăşurării în bune condiţii a serviciului medical de urgenţă cu ajutorul elicopterului, de la investiţia iniţială,dar şi la eforturile financiare constante, pentru ca echipajul mixt, atât cadrele medicale, cât şi piloţii, să aibă toate condiţiile necesare. Elicopterul este al Ministerului de Interne, iar menirea lui este una medicală, nu politică.

Menționez și faptul că, în acest moment, locul potrivit de unde pleacă elicopterul SMURD rămâne Aradul deoarece acoperă corect zonele pe timpul de intervenție. De asemenea, amplasarea elicopterului medical la Arad, eficientizează timpul de intervenție pe tot vestul țării, Aradul fiind cel mai bun loc pentru transferal bolnavilor între spitale. Având în vedere faptul că au trecut opt ani de când serviciul SMURD din Arad, dotat cu elicopter, funcționează perfect în interesul cetățenilor din județ și al celor din vecinătatea noastră, Bihor, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, vă rog să precizați, domnule ministru, dacă declarațiile dumneavoastră implică dorința de a reloca elicopterul SMURD de la Arad la Caraș-Severin, și, în caz afirmativ, care vă sunt argumentele?”.

„Nu ne poziționăm politic în această problemă, ne interesează doar siguranța cetățeanului, care nu are culoare politică. Am făcut eforturi pentru salvarea SMURD Nădlac și Vinga, am fost sprijinit de către colegii mei din alte partide, am sprijinit, la rândul meu, orice inițiativă care este în favoarea Aradului și arădenilor, cu mențiunea că este cea mai bună soluție pentru toți, nu doar pentru arădeni. Menținerea elicopterului SMURD la Arad chiar este în interesul tuturor județelor deservite, mutarea lui ducând la sincope care vor afecta cetățenii celorlalte județe. Nu este o favoare pentru Arad, ci, dimpotrivă, Aradul face o favoare cetățenilor din alte județe, asumându-și sarcini care nu sunt locale. Nu ne interesează jocurile politice, vrem doar să fim aproape de oameni, să facem ceea ce este mai bine pentru ei ”, a declarat deputatul Eusebiu Pistru, președintele ALDE Arad.

Eusebiu Pistru: „Menținerea elicopterului SMURD la Arad este în interesul tuturor județelor deservite, mutarea lui ducând la sincope care vor afecta cetățenii celorlalte județe”

Categorie: Știri
Etichete: elicopterul smurd, Eusebiu Pistru, SMURD Arad
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Roxana, fata de 15 ani din Arad dată dispărută astăzi, a fost GĂSITĂ în Craiova în compania… acestui „loverboy”!
Articolul următor
Încă un răspuns la întrebarea „DE CE nimeni nu mai vrea să se facă POLIȚIST în România?” După doi ani de „linșaj mediatic”, Agentul de la Poliția Rutieră Arad, Cristian Tălmaciu, a fost ACHITAT de TOATE ACUZAȚIILE pe care i le-au adus… propriii săi colegi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Guvernul Luca Niculescu cere azi votul de învestitură în Parlament

0
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vine astăzi în Parlament pentru votul de învestitură. AUR și USR au anunțat că nu vor susține guvernul, în timp ce PNL și UDMR au semnat acorduri cu premierul desemnat.  Ședința plenului reunit al Parlamentului în care se va supune la vot învestirea noului executiv începe la ora 14:00. Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți. Prim-ministru – Luca Niculescu; Viceprim-ministru și ministrul de Interne – Marian…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

Prefectul Mihai Pașca și-a anunțat public demisia

1 comentariu
Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca, învestit în funcție la data de 14 martie, 2025 și-a anunțat public demisia luni, 19 octombrie, 2026, printr-o postare pe pagina sa de facebook: „Din momentul adoptării moțiunii de cezură din 5 mai, am declarat că voi continua să îmi fac datoria de a reprezenta Guvernul României până la momentul în care acesta va fi înlocuit de unul cu puteri depline. Astfel că, în acord cu tot ce am susţinut în această perioadă și totodată în linie cu decizile PNL, îmi anunț public demisia din funcția de prefect al județului Arad, demisie care a fost…

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…
GLR Car Wash
Articolul următor Încă un răspuns la întrebarea „DE CE nimeni nu mai vrea să se facă POLIȚIST în România?” După doi ani de „linșaj mediatic”, Agentul de la Poliția Rutieră Arad, Cristian Tălmaciu, a fost ACHITAT de TOATE ACUZAȚIILE pe care i le-au adus… propriii săi colegi Apasă aici pentru a citi
Secret Link