Pentru că niciodată nu există doar „negru” și pentru echilibru în general, după ce s-au scris prea multe exemple negative despre cadrele medicale, s-a ivit prilejul pentru aspecte pozitive, mai umane. În acest sens, publicăm fără să intervenim în text, un mesaj venit din partea unuia dintre cititori. Nici nu necesită intervenții, iar mesajul pe care-l transmite este lesne de înțeles. Este chiar esența așteptărilor unui pacient în relația cu cadrele medicale: nu neapărat să le salveze viața, ci OMENIA și EMPATIA.
Mesajul integral
„Am o mare rugăminte: întrebați-i pe cei responsabili, ce soluție îmi dau. Eu trebuie să fac 23 ședințe de radio terapie. La Arad nu este. Trebuie să fac naveta la Timișoara. Nu am pe nimeni, sunt singură și cu o pensie de 763 lei. Mulțumesc.
Soțul meu a decedat în acest nenorocit de Spital din Arad pentru că nu au avut tomograf la acea vreme. De atunci eu când aud de Spitalul Județean Arad intru în panică. Nu vreau să vă plictisesc, dar vă dau un exemplu. După ce a decedat soțul meu, m-am dus să cer explicații. Doctorița care s-a ocupat de el a spus așa: „Care este problema? Și Lady Diana a murit.” Și a plecat. Păcat că nu erați pe atunci.
Cu toate astea, am o rugăminte. Aș vrea să scrieți un articol de mulțumire unui medic din Timișoara, și chiar aș dori să fie dat exemplu.
Acum 3 ani am descoperit că am cancer de col uterin. Eram disperată. Sunt singură, am o pensie mică, nu cunoșteam pe nimeni. Cu ajutorul doctorului ginecolog și la recomandarea dumnealui, am ajuns la acest minunat doctor de la Spitalul Municipal Timișoara.
Înainte de a fi doctor este OM.
Trebuia să-mi facă externarea, aveam firele, un tub de drenaj și era în ajunul sărbătorilor. I-am spus că nu știu ce mă fac, nu o să am cum ajunge să-mi scoată firele. Nu am pe nimeni. Mi-a zis „așteptați”. A revenit și mi-a spus doar atât: „s-a rezolvat”. Nu am înțeles nimic și nu știam ce. Imediat după, am fost căutată de rezidenta dumnealui, care mi-a spus „eu voi veni la dumneavoastră acasă pentru fire, pansat și restul.” Nu mi-a venit să cred, era o distanță de 35 km până unde locuiesc. Și într-adevăr a venit. Am vrut să plătesc pentru acest efort, dar au refuzat categoric să-mi ia bani. Nu mi-a luat niciun ban nici domnul doctor, nici domnișoara rezidentă. Nu am crezut în viața mea că există așa oameni, mai ales după experiențele pe care le-am avut înainte.
Au trecut 3 ani de atunci, merg la control și nu mă refuză nicio dată. Zilnic mă gândesc la dumnealui și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi l-a scos în cale. Este vorba despre Domnul doctor Neagoie Octavian, de la Spitalul Municipal Timișoara, chirurgie oncologică.
