Într-o seară nefastă, cum urma să descopăr, am trecut pragul cinematografului din mall cu puțină teamă de necunoscut. Eram pregătit să vizionez „În Pielea Mea”, fară prea multe așteptări.
Ca prim gând mi-am zis în sine că probabil e doar un alt film fară substanță.
Și bine era să mă înșel…
Încă din primele minute am simțit direcția penibilă în care se îndreaptă filmul.
Direcție care nu era doar menținută, ci și accentuată pe tot parcursul filmului, mă făcea să mă întreb cât de proaste pot ajunge glumele de la cadru la cadru. Și chiar au reușit să mă facă inconfortabil, să transmită penibilul sub piele.
De la sexualizarea exagerată la personaje imprevizibile, fără o motivație reală pentru a face sau a spune anumite lucruri.
Am tras concluzia că se vrea a fi un fel de absurd, însă unul neclar, unul în care absurdul apare pentru că filmul e prost.
Într-adevăr, absurdul pare să nu aibă reguli clare, iar orice ieșit din tipar poate fi numit astfel. Dar când filmul nu are nimic concret, e plin de cadre de umplutură și de personaje fără identitate, nu rămân decât niște stereotipuri trântite în ochii spectatorilor și un fir narativ demn de titlul „prăjeală”.
Fear and Loathing in Arad este un proiect al cotidianului Critic Arad – un tribut adus jurnalismului gonzo și părintelui său fondator, Hunter S. Thompson.
