Iubitorii de muzică din Timișoara sunt invitați să se înscrie în Corul comunitar, pentru al treilea an la rând. Ediția din 2025 vine cu o nouă provocare – interpretarea unor fragmente din muzica lui John Williams, un compozitor genial care ne-a adus coloane sonore memorabile din filme celebre, precum „Star Wars”, „Superman”, „Harry Potter”, „Jurassic Park” și multe altele, muzică ce ne face să retrăim cele mai intense momente de pe marile ecrane.
Fie că sunt veterani al corului, fie că se alătură pentru prima dată acestui proiect, cei interesați sunt invitați alături de artiștii lirici ai Corului „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timișoara în această aventură sonoră captivantă.
Timișorenii sunt așteptați cu brațele deschise la prima întâlnire.
Călătoria fascinantă prin universului sonor al cinematografiei începe joi, 6 martie 2025, de la ora 18:30, la Sala Capitol. Membrii Corului comunitar vor repeta săptămânal alături de șefii de partidă ai corului Filarmonicii și se vor pregăti temeinic împreună pentru marele concert vocal-simfonic din 12 septembrie 2025, din Parcul Rozelor.
Atunci, sub conducerea maestrului Stefan Geiger, vor urca pe aceeași scenă cu artiștii orchestrei și corului Filarmonicii, în fața a mii de spectatori, într-un concert vocal-simfonic memorabil.
Înscrierile se fac la adresa: https://filarmonicabanatul.ro/corul-comunitar-2025/
Data limită a înscrierilor este 5 martie 2025, ora 14:00.
Cei interesați pot afla informații suplimentare trimițând la adresa de email [email protected].
Corul comunitar este un proiect conceput de maestrul Gabriel Bebeșelea, sub bagheta căruia s-au derulat primele două ediții. Inițiativa presupune implicarea timișorenilor în viața artistică a orașului, concomitent cu dorința Filarmonicii Banatul Timișoara de a fi și mai prezentă în mijlocul comunității.
În 2023, Corul comunitar, Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii au interpretat, sub bagheta dirijorală a lui Gabriel Bebeșelea, Simfonia a IX-a de Beethoven, iar în 2024 – Carmina Burana de Carl Orff, evenimente ce au reunit, în total, 7.000 de spectatori, în Parcul Rozelor.
Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara | Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara