Grefierii se alătură protestului împotriva eliminării pensiilor de serviciu explicând motivele printr-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului și Guvernului

grefierii se alătură protestului împotriva
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial
Sindicatul Dreptatea Vrancea
Sindicatul SinJust Bihor
Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba
Sindicatul Dreptatea Bacău,
afiliate la Federația PUBLISIND
în colaborare cu
Asociația Grefierilor din România

La solicitarea și în reprezentarea a peste 6000 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT – care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție,
Față de iminenta abrogare a dispozițiilor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României din data de 28 ianuarie 2020,
Luând act de hotărârile adoptate de Adunările generale ale magistraților din cadrul mai multor instanțe judecătorești și parchete din țară,
Având în vedere pasivitatea factorilor decidenți față de SCRISOAREA DESCHISĂ transmisă acestora, prin care am încercat, încă o dată, să explicăm de ce se impune menținerea pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar din justiție, emitem prezentul COMUNICAT DE PRESĂ

Prin intermediul căruia ne arătăm indignarea împotriva „eliminării” pensiilor de serviciu, denumite „pensii speciale” de către parlamentari pentru a câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați, spunându-le că ajută bugetul statutului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justițiabil.
Înțelegem să aducem la cunoștință că, prin aceste decizii populiste, calitatea actului de justiție va avea de suferit, întrucât o atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată.
Mai mult decât atât, abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul categoriei noastre profesionale erau 1800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1814 beneficiari), astfel că putem spune că suntem ”eliminați” pe cale naturală. Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică.
Să înțelegem că acești 1800 de pensionari căpușează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază și e absolut necesar să le tăiați, în raport de cele peste 100 de mii pe care le păstrați?

Prin urmare,
În virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare și în urma deciziei luate de organele colegiale de conducere ale organizațiilor noastre sindicale și profesionale,
Față de locul și rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiție,
Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să declanșeze următoarele forme de P R O T E S T

– Suspendarea activității în intervalul orar 10:00-12:00, începând cu data de 22.01.2020 – personalul auxiliar de specialitate nu va efectua niciun fel de activități specifice funcției și nu va îndeplini niciun act de procedură.
-Începând cu data de 27.01.2020 va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioada ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi, 23.01.2020.

**********

[SCRISOARE DESCHISĂ]


Către,
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
GUVERNUL ROMÂNIEI

Doamnelor și domnilor parlamentari, guvernanți, factori de decizie asupra legilor ce influențează viața noastră, a cetățenilor acestei țări,

Scrisoare deschisă
relativ la iminenta abrogare a dispozițiilor legale care reglementează  pensia de serviciu pentru grefieri

Categoria noastră profesională – personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete (grefierii), în continuare, aflăm din presă și nu de la domniile voastre, în cadrul unor consultări reale și efective, așa cum ne-am fi așteptat, mai ales după întâlnirile din decembrie 2019 cu Ministrul Justiției, că intenționați să votați ”eliminarea” pensiilor de serviciu în cadrul unei sesiuni parlamentare extraordinare ce va avea loc zilele acestea.

Aflăm cu stupoare și indignare că doriți să ne luați pensiile de serviciu, așa numitele “pensii speciale” pentru a câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați sau greșit informați, spunându-le că ajutați bugetul statutului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul celor care nu știu despre ce este vorba.

I. Deși am încercat să vă explicăm de ce ne-au fost acordate și se impune menținerea acestor pensii, atât în cadrul dezbaterilor din comisii, pe calea înscrisurilor oficiale în cadrul corespondenței purtate, cât și prin intermediul mijloacelor de informare mediatică, încercăm, încă o dată, să vă explicăm aici în câteva rânduri, în speranța că nu doriți să luați decizii pripite doar pentru a vă asigura electoratul la alegerile ce vor avea loc în acest an, fie ele anticipate sau la termen:

– pensia de serviciu a grefierilor este o pensie ocupațională, astfel cum este ea definită în spațiul european și a fost acordată în perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană în urma transpunerii Directivei UE 86/378/CEE, ceea ce s-a concretizat în art. 77 din Legea nr. 567/2004 privind statutul categoriei noastre profesionale;

– profesia de grefier este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice, grefierilor fiindu-le interzis să desfășoare alte activități generatoare de venit, iar salariul reprezintă singura sursă de venit, spre deosebire de alte categorii profesionale;

– justiția nu se poate înfăptui fără grefieri – ședința de judecată nu se poate desfășura fără participarea grefierului, soluția instanței de judecată nu se poate pronunța în lipsa grefierului, hotărârea judecătorească este nulă fără semnătura grefierului, grefierul este un avertizor de legalitate a procedurii de citare, prin grija și mijlocirea grefierilor sunt îndeplinite majoritatea actelor de procedură, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată sau de executare a hotărârii judecătorești;

– activitatea grefierilor se desfășoară în condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase și este supusă unei uzuri fizice și suprasolicitări neuropsihice cu consecință directă asupra vieții și sănătății;

– activitatea sistemului judiciar este una atipică, munca nu poate fi normată tocmai din cauza specificului activității de urmărire penală și de judecată – infractorii nu dorm și nu așteaptă ora 7 pentru a săvârși o infracțiune – știm când încep, însă nu și când se termină ancheta penală și ședința de judecată;

– programul instanțelor și al parchetelor este, de regulă, între orele 8-16, însă este de notorietate că activitatea se desfășoară în medie câte 12-14 ore pe zi și chiar în zilele legale de repaus săptămânal;

– grefierii care participă la ședințe de judecată sau anchete penale nu au sărbători legale și nici religioase, indiferent de religie, chiar și în actele normative emise de domniile voastre prevedeți expres că dispozițiile prin care se acordă zile libere nu se aplică instanțelor de judecată și parchetelor care au programate audieri sau ședințe de judecată;

– pe perioada efectuării serviciului de permanență grefierii sunt consemnați la domiciliu, neavând dreptul de a părăsi localitatea sau de a-și petrece timpul ”liber”.

II. Atragem atenția asupra faptului că expunerea de motive a proiectului de lege supus dezbaterii nu respectă normele de tehnică legislativă impuse de prevederile art. 31 Legii nr. 24/2000, astfel cum a sesizat și Consiliul Legislativ prin avizul negativ pe care l-a acordat proiectului de lege, ridicând probleme de legalitate și neconstituționalitate.
Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ o propunere legislativă similară, apreciind că o astfel de reglementare ar constitui un regres al reglementării în domeniul pensiilor de serviciu, care, alături de consecințele negative de ordin material pe care o astfel de măsură le-ar avea asupra acestei categorii de personal, trebuie avută în vedere și necesitatea asigurării unei predictibilități a cadrului normativ.
Consiliul a motivat că dreptul la pensia de serviciu a personalului auxiliar a fost reglementat prin Legea nr. 567 în anul 2004, ulterior reglementările au fost eliminate prin Legea nr. 119 din anul 2010, pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate devenind pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar prin Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut abrogarea articolelor referitoare la dreptul la pensia de serviciu, pentru ca, ulterior, în anul 2015, pensiile de serviciu să fie reintroduse prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 130/2015.
În acest context normativ, este evident că o nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilității cadrului normativ.
O atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată.

III. Înainte de a vă exprima votul, care sperăm să fie unul rațional și nu electoral, ar fi bine să cunoașteți și partea mai puțin plăcută a profesiei noastre:
– speranța de viață a grefierilor este de 58 de ani, foarte redusă în comparație cu alte categorii profesionale, iar asta din cauza bolilor profesionale apărute în timpul exercitării profesiei (afecțiuni ale sistemului locomotor și ale coloanei vertebrale, tulburări de vedere din cauza lucrului exclusiv la calculator, afecțiuni ale pielii generate de bacterii și mucegaiuri, afecțiuni ale sistemului respirator – astm dezvoltat din cauza prafului de pe dosare, cancer de diverse tipuri, etc.);
– puținii dintre noi care ajung să beneficieze de pensia de serviciu (la împlinirea vârstei de 60 de ani) cheltuiesc cea mai mare parte din pensie pe tratamente medicale pentru tratarea acestor afecțiuni, deoarece sistemul medical la care am contribuit în anii de muncă și fără să apelăm la el se dovedește incapabil acum să ne trateze gratuit;
– rata divorțului este foarte ridicată în sistemul judiciar tocmai din cauza specificului activității de judecată și a timpului excesiv petrecut în instanțe și parchete, departe de familie, pentru a contribui la înfăptuirea actului de justiție; în plus, femeile din această profesie se confruntă cu probleme de infertilitate și avort spontan.

IV. Dacă vă pasă cu adevărat de bugetul țării și doriți să-l salvați prin tăierea pensiilor noastre, ei, bine, aflați că nu noi îl împovărăm, întrucât suntem 1800 de pensionari, cu o pensie medie de 4359 lei, din care mai puțin de jumătate sunt suportați de bugetul de stat, restul sunt calculați pe baza principiului contributivității.
Să înțelegem că acești 1800 de pensionari căpușează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază și e absolut necesar să le tăiați, în raport de cele câteva sute de mii pe care le păstrați?
Unde mai este atunci echitatea și justiția socială!?
În plus, impactul financiar asupra bugetului statului este unul nesemnificativ, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul categoriei noastre profesionale sunt 1800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1814 beneficiari), astfel că putem spune că suntem ”eliminați” pe cale naturală… așa că nu trebuie să vă obosiți să abrogați prevederile legale care conferă dreptul la pensie.
Sistemul judiciar din România este generator de venituri din plata taxelor judiciare de timbru, care dacă nu ar fi direcționate către bugetele administrațiilor publice locale și ar fi redate sistemului judiciar, ar reprezenta o sursă considerabilă de venit pentru o autofinanțare corespunzătoare.

V. Dorim să vă mai informăm că personalul din sistemul de justiție se întinerește pe zi ce trece, recrutarea grefierilor având loc preponderent prin intermediul Școlii Naționale de Grefieri, pe baza unui concurs național, unde concurența este foarte mare și o condiție de participare este să fii licențiat în drept. Astfel, apreciem că sistemul judiciar din România se reformează inclusiv prin recrutarea de grefieri tineri și bine pregătiți care să contribuie la înfăptuirea unui act de justiție la cel mai înalt grad de profesionalism.
Ori, cei care decid să urmeze cariera de grefier o fac și pentru predictibilitatea unui viitor ce includea pensiile de serviciu, care acum se pare că sunt puse sub semnul întrebării. Astfel, abrogarea pensiei de serviciu va conduce la deprofesionalizarea categoriei și va determina absolvenții facultăților de Drept să urmeze alte cariere juridice.

VI. Ne dorim să votați cu rațiunea și nu electoral, deși știm că mandatele domniilor voastre depind de votul electoratului care este însetat de sânge, instigat la ură împotriva sistemului bugetar și care crede că prin eliminarea pensiilor de serviciu vor crește peste noapte condițiile de trai în România și nu vă dorim să ajungeți în prezent în instanțele și parchetele din țară și să vă loviți de problemele reale ale sistemului judiciar, care sunt încă nerezolvate, printre care enumerăm: subfinanțarea cronică, deficitul acut de resursă umană, volumul de activitate în continuă creștere, necesitatea dotării corespunzătoare cu aparatură tehnică modernă, îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru respectarea unor cerințe minime de sănătate și securitate în muncă, ș.a.m.d.
Totodată, am fi fost încântați să vedem interesul dvs. pentru rezolvarea inechităților salariale din sistem și adoptarea unor măsuri legislative în vederea înlăturării plafonării instituite de actuala lege a salarizării ori pentru uniformizarea salariilor sau pentru plata orelor suplimentare.

VII. Deși ne-am fi dorit să rezolvăm problemele categoriei noastre profesionale în cadrul procesului de dialog social prin care partenerii sociali se informează, se consultă şi negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun, se pare că singura variantă pe care ne-o lăsați la dispoziție este întreruperea activității în instanțe și parchete, la nivel național, organizațiile noastre demarând deja procedurile în acest sens.

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial
Sindicatul Dreptatea Vrancea
Sindicatul SinJust Bihor
Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba
Sindicatul Dreptatea Bacău,
afiliate la Federația PUBLISIND
în colaborare cu
Asociația Grefierilor din România

 

Categorie: Știri
Etichete: Guvernul Orban, protest
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Magistrații arădeni se alătură protestului împotriva eliminării pensiilor speciale
Articolul următor
Ședința cu PĂRINȚII de la Liceul German confirmă: PRIMĂRIA Arad le-a băgat pe gât FIRMA CRIMINALĂ… iar VINOVAT va fi scos „Acarul Păun”! [ÎNREGISTRAREA ȘEDINȚEI]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în municipiu | Bibarț: „Ne dorim ca această inițiativă să continue să se dezvolte”

1 comentariu
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Inițiativa municipalității stârnește tot mai mult interes. Inițiativa Primăriei Municipiului Arad privind amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare se bucură de interes din partea asociațiilor de proprietari. Până în prezent, în municipiu au fost amplasate 16 căsuțe, iar alte patru au fost instalate astăzi, ca urmare a solicitărilor primite. Rezultatele înregistrate confirmă interesul comunității pentru această inițiativă și implicarea asociațiilor de proprietari în identificarea unor soluții responsabile pentru gestionarea prezenței pisicilor comunitare în zonele rezidențiale. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Recons, în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,…
veterinar arad
Articolul următor Echipa feminină de tenis de masă a României este la un pas de participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo Apasă aici pentru a citi
Secret Link