Guvernul a deblocat finanțările pentru opt spitale regionale

foto dorel caprar 3 august 2018 1
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – PSD Arad]

S-au deblocat finanțările pentru cele opt spitale regionale

 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că s-au deblocat finanțările pentru cele opt spitale regionale, termenul de finanțare fiind 2023. Guvernul demonstrează încă o dată, că respectă şi implementează toate măsurile din domeniul Sănătăţii, prevăzute în programul de guvernare.

Sănătatea a reprezentat, de la începutul acestei guvernări, unul dintre domeniile prioritare ale alianței PSD-ALDE, așa cum ne-am asumat și prin programul prezentat cetățenilor în decembrie 2016. În 2017 și la începutul acestui an, au fost rezolvate o serie de probleme legate de salariile din Sănătate, în acest moment, angajații din sistem având venituri mai mult decât decente, pe măsura muncii pe care o depun zi de zi.

De asemenea, Sănătatea este, în acest moment, așa cum a anunțat și doamna ministru, domeniul care beneficiază cel mai mult de eficientizarea procedurilor de atragere a fondurilor europene. Din fonduri europene nerambursabile s-a deschis apelul de proiecte pentru modernizarea a 150 de ambulatorii și au fost depuse 37 de proiecte pentru modernizarea centrelor de primire de urgenţă.

Acum a venit momentul să îndeplinim o altă promisiune electorală, legată de construcția a opt spitale regionale, care vor asigura un act medical de calitate, demne de o ţară membră a Uniunii Europene. Până în acest moment, au fost parcurse o serie de etape pentru implementarea acestui proiect: a fost reglementat modul în care definim spitalele regionale, am reușit să deblocăm fondurile pentru aceste spitale, iar acum cererea de finanțare a fost depusă la Bruxelles. Sperăm ca într-un termen cât mai scurt să trecem și peste următoarele etape, să obținem finanțarea cât mai repede, să finalizăm procedurile de licitație și să demarăm lucrările, astfel încât cetățenii români să aibă parte, la ei acasă, de condiții europene în aceste spitale“, declară deputatul PSD Dorel Căprar.

 

Biroul de Presă al PSD Arad

 

Categorie: Știri
Etichete: Biroul de Presă al PSD Arad, deputatPSD, Dorel Caprar, ministrul sanatatii, opt spitale regionale, PSD-ALDE, Sorina Pintea
Distribuie:
Articolul anterior
Azbestul rezultat din demolarea garajelor, o urgență pentru arădeni
Articolul următor
UTA și-a prezentat noul lot de jucători pentru sezonul care stă să înceapă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

arad

Programul Zilelor Județului Arad 2024

În perioada 4-6 octombrie 2024, Consiliul Județean Arad organizează prima ediție a „Zilelor Județului Arad”, un eveniment de amploare, care își propune să aducă în centrul atenției realizările comunității, sărbătorind…