IN MEMORIAM Alexandru Donciu, mijlocașul UTA-ei din anii `60

in memoriam alexandru donciu
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

O veste tristă pentru familia roș-albă a venit în urmă cu puțin timp din Germania: s-a stins, vinerea trecută, la Waldkraiburg, mijlocașul Alexandru Donciu (în fotografie, pe rândul de sus, al treilea din dreapta), component al UTA-ei în anii ’60. În amintirea sa, publicăm un reportaj realizat în urmă cu șase ani, atunci când a mers în Austria să-i susțină pe veteranii UTA-ei la turneul de la Kössen.

„Ce n-aș da să mai pot juca!”

Are aceeași privire pătrunzătoare, ca-n fotografiile ce ne fac mereu să visăm. Eleganța și sobrietatea denotate din aceleași fotografii se simt la fel. Expediția utiștilor în Germania și Austria din iunie 2014 pentru Turneul de Rusalii din localitatea Kössen, a prilejuit o întâlnire cu unul din eroii alb-roșii de demult. Alexandru Donciu a jucat la UTA între 1964 și 1966, iar în acea vară, după exact cinci decenii de când ajungea la Arad, i-a avut lângă el pe doi din coechipierii de-atunci, Flavius Domide și Mircea Axente. „Avea un șut unic, lovea mingea de o făcea ou!”, și-au amintit cei doi. Am povestim adăpostiți de umbra zidurilor castelului Herrenchiemsee, l-a ridicat regele Ludovic al II-lea al Bavariei cândva pe la 1873, îl fermecase Versailles-ul din Franța, așa că și-a făcut unul al lui, pe cea mai mare insulă a lacului Chimsee, supranumit și Marea Bavareză.

Steaua, Oradea, UTA

Născut în 1941, Sandu (cum îi spun vechii colegi) Donciu, a început să bată mingea pe un teren viran al Bucureștiului natal: „Seara, așteptam să se aprindă becurile de pe stradă, să mai putem juca!”

Locuia la 10 minute de mers pe jos de Aeroportul Băneasa și joaca a devenit serioasă când a pătruns în echipa de fotbal Tarom București. Ascensiunea a fost rapidă, iar în 1960, Gheorghe Popescu, unul din internaționalii importanți ai României interbelice, îl promova la Steaua. La roș-albaștri a primit botezul Diviziei A și a stat până în 1962, iar după un an îl regăsim în team-ul Crișului Oradea, promovată atunci pe prima scenă și bazată pe efectivul vechii Crișana, care îi cuprindea, printre alții, pe portarul Carol Weichelt și pe Eugen Pojoni. Atenția UTA-ei a atras-o rapid, mai ales după ce i-a dat gol în meciul direct din octombrie 63, câștigat cu 1-0 de Crișul.

Goluri „braziliene”

Odată ajuns la UTA, „titular am fost, doi ani nu m-a schimbat nimeni de pe post.  Am marcat și câteva goluri, nu multe, dar mai deosebite decât celelalte”, povestește Donciu, retrăind clipele unice de odinioară: „Am jucat la Arad cu brazilienii de la Bonsucesso (n.r. echipa ce l-a dat pe primul mare star Carioca, Leonidas, zis și „Diamantul Negru”, om de bază la Cupele Mondiale din 34 și 38), le-am dat două goluri, unul din lovitură liberă și unul din acțiune”. De acolo provine fotografia principală. A doua e realizată pe marginea stadionului din Waldkraiburg, în timp ce veteranii utiștii întâlneau echipa locală, Sandu Donciu a schimbat câteva pase cu Flavius Domide.

Final dur, abrupt și fără avertisment!

În vara anului 1966, UTA se pregătea pentru prima ei experiență europeană oficială, Cupa Balcanică. Era ediția a cincea, iar arădenii nimeriseră în prima serie din cele două, cu Fenerbahce Istanbul, Partizan Tirana și Cherno More Varna. Primul meci, contra bulgarilor, s-a jucat pe 15 iunie la Varna și avea să-i fie fatal lui Donciu: accidentat grav la picior, fotbalistul ajungea pe masa de operație. „Ajuns la Arad, am făcut radiografie, doctorul Georgescu m-a operat și mi-a pus piciorul în ghips. După trei luni și jumătate de ghips, musculatura mea era la pământ. Nici acum nu mai am forță în el…”, mărturisește.

S-a oprit fotbalul de performanță după un ultim episod: „Mi-am scos ghipsul și m-a luat, după două săptămâni, Nicolae Dumitrescu la antrenament. Exersam centrări de pe dreapta când am făcut o entorsă și am terminat cu totul. Am fost scos din lot, între timp m-am căsătorit, venise și primul copil, voiau să mă trimită la Sîntana să joc, iar dezlegarea o primeam doar dacă predam locuința. Așa că m-am lăsat și m-am băgat în producție, am lucrat ca lăcătuș”.

Tot la UTA. Fabrica UTA

Fabrica fondată de baronul Francisc Neuman fusese dintotdeauna marele sprijin al echipei Aradului. Sandu Donciu avea să constate singur atașamentul muncitorilor pentru fotbaliști și echipa lor de suflet. „M-a șocat un lucru: atunci când jucam fotbal nu știam că trebuie să fac planul ca să iau primade joc, banii veneau la noi fără probleme. Ei, în producție nu luam prima dacă nu făceam planul. M-am gândit, în mine, că oamenii care sunt aici și lucrează ca să ne dea nouă bani, nu pentru ei…”, arată fostul fotbalist, devenit mai târziu mecanic auto la IRTA, apoi angajat la Fabrica de Vagoane.

Ultimele încercări din iarbă

Acolo, fotbalul i-a mai făcut odată cu ochiul. „A venit la mine Radin Dușan, hai, mai încearcă să joci. Am slăbit în două săptămâni 14 kile și am mai jucat puțin la Vagonul. Apoi am plecat la taxi, ca să mai pot juca la Gloria. Acolo, directorul a aranjat la un moment dat un turneu în Iugoslavia, dar pe mine nu m-a dus. Atunci am terminat cu totul, m-am ținut de taxi 10 ani, iar în 1980 am plecat din țară. Ilegal”.

„Șorțuri” pentru nemți

Destinație: orașul german Waldkraiburg. Pe lângă lucru, Donciu n-a uitat fotbalul. „M-am dus la oldboys, nemții s-au uitat ciudat la mine, dar i-am făcut să râdă unul de altul, n-a existat unul să nu i-o dau printre picioare!”, zâmbește. În Germania a lucrat până în 2001, când s-a pensionat.

Ce a fost frumos?

Răspunsul vine iute: „Toată perioada cât am jucat fotbal! N-am fost schimbat niciodată, nu mi-a reproșat Coco niciodată că am jucat slab, n-am avut probleme. Am jucat și inter și half, am prins trecerea de la sistemul de joc „WM”, la 4-2-4, apoi la 4-3-2-1, dar mie mi-a plăcut jocul de atac. Cu cât vrei să te aperi, să te retragi, cu atât mai repede primești gol.  Dacă joci ofensiv mai ales acasă,  am și spectatorii de partea mea, și cu cât forțez mai mult, cu atât apărarea adversă greșește”.

Încheiem cu un gând bun al lui Alexandru Donciu pentru Ioan Reinhardt – „Jos pălăria! S-a sacrificat pentru UTA!” – și cu o flacără mereu aprinsă – „Ce n-aș da să mai pot juca fotbal!”

Odihnească-se în pace!

Preluare de site-ul uta-arad.ro

Categorie: Sport
Etichete: flavius domide, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Bronz naţional pe tatami, la final de sezon competiţional
Articolul următor
Pistolara Iulia Bagi – pe podium la etapa de la Iaşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…
Articolul următor [ACTUALIZARE] A fost ministrul mediului la Arad ca să ne împărtășească „slăbiciunea lui pentru managementul deșeurilor” Apasă aici pentru a citi
Secret Link