BULETIN DE PRESĂ IPJ Arad
Ordin de protecție, emis de polițiștii din municipiu
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, la data de 25 decembrie a.c., un ordin de protecție provizoriu, pe numele unu bărbat de 37 de ani, din Vânători, care, în ziua anterioară, și-ar fi amenințat soția.
În cauză se continuă cercetările, pentru clarificarea stării de fapt și luarea de măsuri legale, într-un dosar penal întocmit pentru violență în familie și amenințare.
A plătit cu cardul găsit
La data de 24 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 18 ani, din Arad, care, în ziua de 16 decembrie a.c., într-un tramvai care se deplasa pe ruta Boul Roșu-UTA, ar fi găsit un portmoneu pe care și l-ar fi însușit, și ar fi utilizat, fără drept, un card bancar din portmoneu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și însușirea bunului găsit.
Reținut de polițiști, în prima zi de Crăciun
Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au depistat, în noaptea de 24/25 decembrie a.c., un bărbat de 35 de ani, din Berechiu, în timp ce conducea un vehicul de tip cross (enduro) în comuna Apateu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,63 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și/sau substanțelor consumate.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul recoltării de probe biologice și conducere fără permis.
Biroul de presă al IPJ Arad