Conducerea IPJ Arad a susținut miercuri, 18 iunie, o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentată activitatea polițiștilor arădeni în cele 5 luni ale lui 2025. Dincolo de cifre și statistici, Chestorul Dan Stoicănescu a răspuns întrebărilor jurnalisților prezenți cu privire la mai multe teme de interes:
- expiră împuternicirea comisarului șef de poliție Călin-Marcel Chițu pe funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Arad, împuternicirea acestuia nu va mai putea fi prelungită – „aceasta va fi scoasă la concurs, conform procedurii. Concursul va fi unul deschis, se poate înscrie oricine își dorește” .
- dosarul cu cele 900 de baxuri de țigări sustrase din încăperea specială de la fostul PTF Turnu de cei doi polițiști de frontieră care au fost reținuți – „A fost o lucrare poliținească clasică. Pot spune doar că nu este plăcut să-ți anchetezi colegii, dar dacă singuri s-au plasat dincolo de masă, procedăm ca la carte”.
- transferuri de cadre de la punctele de frontieră desființate ca urmare a intrării României în Schengen, în structura de cadre a IPJ Arad – „Nu au fost semnat niciun transfer până acum”.
- polițiști cercetați disciplinar – „Da, avem, din păcate. Sunt cercetați pentru diverse abateri, de la conduită până la întârzieri în îndeplinirea sarcinilor, îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor.”
Arme confiscate
Șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, comisar șef de poliție Ovidiu Budea, a dat detalii despre descinderile care au condus la confiscarea a 22 de arme neletale supuse autorizării și a 22.550 de proiectile metalice, spunând că acestea au fost ridicate de pe raza întregului județ, iar documentarea a început cu mult înainte.
Comisar șef de poliție Ovidiu Budea: „Scopul nostru este scoaterea acestor arme de pe piață. Au fost făcute verificări, am identificat cine sunt persoanele care le dețin ilegal și ca urmare a perchezițiilor efectuate am ridicat 22 de arme din categoria celor neletale.
Unele sunt replici fidele după anumite arme letale. Acest pistol este o replică fidelă de pe un Beretta PX4 Storm, care este folosit chiar în dotarea Poliției. Este din comerț, armă neletală,care poate fideținutcuautorizație. O persoană autorizată trece prin anumite filtre, face un test psihologic, face un curs de mânuire. Armele au un anumit regim de a fi purtate. În momentul în care ele se află la persoane nepregătite sau rău intenționate pot prezenta un pericol real.
Regimul juridic al lor urmează să fie stabilit printr-o expertiză criminalistică. Foarte important de știut: legea incriminează portul și deținerea unor astfel de arme și pedeapsa este închisoarea. Chiar dacă în unele state europene pot fi deținte fără nicio autorizație specială, la noi, legea prevede altceva.
Pericolul pe care îl reprezintă aceste arme este dat de proiectilele pe care le folosesc. Acestea sunt cunoscute ca și alice, chiar dacă nu par cine știe ce. Sunt propulsate cu o viteză destul de mare, în funcție de puterea fiecărei arme și pot fi folosite la vânătoare, la păsări, la animale mici, iar de la distanțe relativ reduse pot provoca vătămări chiar și persoanelor. Au fost și accidente, într-adevăr în cazuri rare, mortale”.
Șeful Inspectoratului, din nou fără adjunct
Analiza activității în cifre
În primele 5 luni ale anului, au fost înregistrate 2.508 fapte, dintre care 1.429 de infracțiuni judiciare, 343 de natură economico-financiară și 736 de altă natură, înregistrându-se o scădere față de acceași perioadă a anului trecut, cu aproximativ 21%.
În mediul urban, au fost înregistrate 1.778 de fapte, o scădere cu 444 fapte față de anul precedent, iar în mediul rural, 729, o scădere cu 212 fapte.
Din numărul total al infracțiunilor sesizate în primele 5 luni ale anului, aproximativ 50% au fost comise în municipiul Arad.
Infracționalitatea judiciară prezintă o scădere cu 303 fapte.
Principalele infracțiuni sesizate în primele 5 luni rămân, și în acest an, cele contra patriomniului, pe trend descrescător (-20%): 1.032 de fapte sesizate în 2025, față de 1.283 în primele 5 luni din 2024. Dintre acestea, 532 au reprezentat furturi, înregistrând o scădere cu aproximativ 16.70%. Majoritatea categoriilor de furt sunt în scădere, singurul indicator unde sunt creșteri fiind furturile din autoturisme (+8 fapte).
Infracționalitatea stradală a înregistrat o scădere cu 128 de fapte față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind înregistrate 181 de infracțiuni (-41,4%).
Cele mai multe fapte din categoria infracțiunilor stradale au fost, în primele 5 luni ale anului, furturile: 75 de fapte față de 95, anul trecut. Din numărul total, aproximativ 86% au fost în municipiul Arad.
Polițiști arădeni au intervenit la 5.715 sesizări, (mai multe cu 308 față de 2024), din care 5.060 sesizate prin 112.
857 de persoane au fost cercetate în calitate de suspecți, față de 879 în anul precedent. Au fost dispuse măsuri preventive față de 136 de persoane (mai puțin cu 18 față de anul anterior).
Polițiștii arădeni au emis, în primele 5 luni ale acestui an, 46 de ordine de protecție provizorii (față de 91 în anul precedent), toate confirmate de unitățile de parchet. În 9 cazuri, agresorul a fost obligat să poarte dispozitiv electronic de supraveghere.
În primele 5 luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 410 cazuri de violență domestică (față de 368 în 2024) din care 253 în mediul urban (216 în 2024), și 157 în mediul rural (152 anul trecut).
Siguranța rutieră rămâne, în continuare, o prioritate a poliției arădene, fiind organizate, periodic, acțiuni pentru impunerea respectării legislației rutiere pe șoselele din județ. Au fost organizate 700 acțiuni, pe șoselele din municipiu și județ, din care 125 împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, Consiliul Județean (cântarul mobil), polițiști locali și alte structuri.
Cauzele generatoare de accidente rutiere, în primele 5 luni ale acestui an, sunt abaterile bicicliștilor, viteza neregulamentară și indisciplina pietonilor.
Numărul de persoane decedate ca urmare a accidentelor rutiere este de 12, în creștere cu 2 față de anul trecut. A scăzut numărul accidentelor grave, de la 29 în 2024 la 27 în 2025, și al numărului de persoane rănite grav, de la 20 în 2024, la 18 în 2025.
Cu privile la accidentele ușoare, acestea au scăzut cu 27, în acest an fiind înregistrate 168, în care au fost rănite ușor 194 de persoane (față de 222 în 2024).
De asemenea, a fost înregistrată o scădere a constatărilor de infracțiuni la regimul circulației rutiere, de la 236 în 2024 la 207 (-12,3%). Numărul de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în primele 5 luni ale acestui an este 10.002, în scădere față de anul precedent cu 36%. Au fost reținute 665 de permise de conducere și retrase 436 de certificate de înmatriculare.
Siguranța școlară rămâne o prioritate a polițiștilor arădeni, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor, personalului didactic, precum și pentru prevenirea delincvenței juvenile, în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar. În perioada de referință au fost înregistrate 12 fapte de natură penală, față de 24, în aceeași perioadă din 2024, deci o scădere cu 50%.
Totodată, au continuat activitățile preventive în mediul școlar, desfășurate de polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, precum și polițiștii din cadrul subunităților.
În acest context, la nivelul I.P.J. Arad se acționează pe mai multe direcții, în baza unor planuri de măsuri care prevăd activitățile în care efectivele noastre sunt angrenate.
În perioada vacanței școlare, vor fi derulate activități de prevenire, atât în taberele școlare cât și în cadrul manifestărilor cu public numeros.
În perioada minivacanțelor de Paște, 1 Mai și Rusalii, efectivele au fost suplimentate în fiecare zi cu aproximativ 100 de polițiști de la toate structurile, pe lângă cei aflați în serviciu. Astfel, nu au fost înregistrate fapte deosebite.
De la începutul acestui an, au fost organizate și desfășurate 6 razii de amploare și 168 de acțiuni cu efective mărite, dintre care 6 în zona fostelor puncte de trecere a frontierei de stat.
În perioada 2-5 iunie 2025, la nivel național a fost desfășurată acțiunea „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române. Rezultate:
În județul Arad au fost desfășurate 67 de percheziții, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (pe contrabandă cu țigarete și contrafacere de bunuri), Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (pe linia nerespectării regimului armelor și munițiilor și depoitare ilegală de deșeuri) și de Serviciul de Ordine Publică (pentru investigarea de infracțiuni de fals informatic în formă continuată, în legătură cu comerțul de material lemnos).
Ca urmare a acestor acțiuni, au fost reținute 12 persoane, și au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 100.000 de țigarete, aproximativ 1.700 de articole vestimentare și parfumuri susceptibil a fi contrafăcute, 22 de arme neletale, supuse autorizării, aproximativ 22.550 de proiectile metalice, de diferite calibre, 3 sertizoare pentru confecționarea de muniție artizanală, mai multe elemente de muniție artizanală, o cameră cu termoviziune, un închizător de armă letală și documente cu valoare probatorie. Au mai fost găsite aproximativ 100 de tone de deșeuri, de diferite categorii, amplasate direct pe sol, constituind o sursă de poluare a aerului și solului, pe numele proprietarului terenului fiind emisă obligația de a curăța și igieniza spațiul, sub supravegherea reprezentanților Gărzii de Mediu.
Citește articolele asociate operațiunii Jupiter la Arad – AICI