Kunsthalle Bega prezintă Cronicile viitorilor supereroi. Viitor, utopie și supra-inteligență într-o expoziție internațională de grup 

kunsthalle bega prezintă cronicile viitorilor
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Kunsthalle Bega prezintă Cronicile viitorilor supereroi

Viitor, utopie și supra-inteligență într-o expoziție internațională de grup 

 

Timișoara, 21 septembrie 2021 — Kunsthalle Bega prezintă expoziția internațională de grup curatoriată de Anca Verona Mihuleț: Cronicile viitorilor supereroi. Expoziția se deschide pe 2 octombrie 2021, la Kunsthalle Bega, Calea Circumvalațiunii nr.10, Timișoara, începând cu orele 18:00.

Expoziția Cronicile viitorilor supereroi are ca punct de plecare cartea inventatorului american Ray Kurzweil, Danielle: Chronicles of a Superheroine [Danielle: Cronicile unei supereroine], care urmărește eforturile unei tinere de a rezolva marile probleme globale cu ajutorul cunoașterii și tehnologiei. Scrisă dintr-o dublă perspectivă, cea a unui gânditor futurist și cea a unei femei în devenire, Danielle: Chronicles of a Superheroine este un manual care ne ajută să ne poziționăm în fața lucrurilor care vor veni și pentru care trebuie să fim pregătiți, de la migrație la încălzirea globală, de la diverse forme de competitivitate economică la transformarea emoțională și capacitatea de a împărți.

Cu această ocazie, pe tot parcursul vernisajului vor avea loc două intervenții performative: K-Meat Restaurant’s Restaurateur [Restauratorul restaurantului coreean], un performance durațional propus de Hyunjin Bek care reflectă procesul de pregătire a ultimelor sale roluri pentru televiziune, la limita dintre meditație, schimbarea identității și componenta salvatoare a localismului, și Being Nina [Fiind Nina], un performance imersiv în care Adina Mocanu își apropriază istoria Ninei Kulagina, o femeie cu abilități transcedentale care a activat la mijlocul secolului trecut în URSS, și pune în practică câteva dintre experimentele celebre ale Ninei.

„Cei doisprezece artiști selectați pentru a intra în conversație cu Danielle pornesc de la interesul față de explorarea necunoscutului sau de la ideea de joc, urmărind extrapolarea unor experiențe personale în relație cu viitorul. Pozițiile prezentate în expoziție sunt rezultatul unor practici hibride, la limita dintre vizualitate, arhitectură, coregrafie, inginerie și performance. În egală măsură, expoziția conturează ideea unei meta-colectivități situate în afara distopiei globale, într-un punct în care se intersectează regiuni geografice (sud-estul Asiei și sud-estul Europei) și canale digitale, creând uneori haos, iar în alte împrejurări, o stabilitate pe cât de molipsitoare, pe atât de apăsătoare”, precizează curatoarea Anca Verona Mihuleț.

„Cronicile viitorilor supereroi, un proiect conceput pe parcursul ultimilor doi ani, funcționează ca un aparat care își propune să analizeze funcția artei în relație cu o audiență tânără care este în căutare de răspunsuri la întrebări legate de trecerea timpului și îmbătrânire, viitorul planetei, relația cu paranormalul sau balansul dintre local și global.

Programul de performance-uri și workshop-uri este concentrat pe relația dintre individ și comunitate, arhitectura spațiului de expoziție venind în sprijinul acestei formule de lucru”, adaugă Anca Verona Mihuleț.

Artiștii invitați sunt:

Hyunjin Bek (Coreea de Sud), Adriana Chiruta (România), Baptiste Debombourg (Franța), Heecheon Kim (Coreea de Sud), Fabio Lattanzi Antinori (UK), Lawrence Lek (UK), Dalibor Martinis (Croația), Adina Mocanu (România), Maria Pop Timaru (România), Larisa Sitar (România), Dimitar Solakov (Bulgaria), Stardust Architects (România).

Cronicile viitorilor supereroi poate fi vizitată la Kunsthalle Bega până pe 20 martie 2022.

Până la finele lunii noiembrie 2021 vor mai avea loc: două performance-uri ale artistei Adina Mocanu, un atelier coordonat de Adriana Chiruta, un screening și o prelegere on-line susținute de Heecheon Kim, tururi ghidate, unsprezece ateliere creative și educative din programul curatorial propus de Stardust Architects și ateliere interactive, participative, de introducere în arta contemporană, pentru copii, coordonate de Mihai Zgondoiu.

Toate detaliile vor fi publicate în timp util pe paginile de social media Kunsthalle Bega: Facebook și Instagram.

Anca Verona Mihuleț este istoric de artă și curator, activă la Seul (Coreea de Sud). Proiectele propuse de Anca Mihuleț sunt motivate de coordonatele istorice și sociale specifice, de cadrele instituționale în care au loc, dar și de colaborările artistice și curatoriale care de regulă se dezvoltă pe parcursul mai multor ani. Începând cu anul 2011, Anca Mihuleţ a fost interesată în chestionarea şi teoretizarea unor contexte curatoriale extinse, prin participarea în programele de burse şi rezidenţe de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Seul (KR), Seoul Art Space Geumcheon (KR), sesiunea Curatorial Intensive organizată de Independent Curators International New York şi Ullens Center for Contemporary Art, Beijing (CN). Între 2006 şi 2013, împreună cu Liviana Dan, Anca Mihuleţ a curatoriat programul de expoziţii al Galeriei de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.

În 2013, a fost curatorul expoziţiei Centru de reflecţie pentru istorii suspendate. O încercare, unul dintre cele două pavilioane naţionale din cadrul celei de-a 55-a ediţii a Bienalei de la Veneţia.

În 2014, a organizat în colaborare cu S-AIR Sapporo şi Japan Foundation o rezidenţă artistică la Sibiu cu titlul Conditional Landscape, care a continuat la Sapporo în 2015, cu focus pe peisajul de iarnă.

În 2015 şi 2016, alături de Patrick D. Flores, Mihuleţ a curatoriat expoziţia South by Southeast, itinerată la Osage Art Foundation în Hong Kong şi la Guangdong Times Museum în Guangzhou.

Între 2015 şi 2017, Anca Mihuleţ, în colaborare cu Diana Marincu, a curatoriat Punctul alb şi cubul negru, un proiect expoziţional în şase părţi, desfăşurat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. În 2016, a pregătit o expoziţie dedicată dezvoltării artei româneşti la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990, care a fost găzduită la Muzeul Jorge B. Vargas şi Centrul de Cercetare Filipiana din Manila.

În 2016, Anca Mihuleţ a fost premiată de Asociația pentru Cultură și Teorie Igor Zabel din Ljubljana cu una dintre „Bursele Igor Zabel”.

A fost unul dintre curatorii ediției din 2019 a Bienalei de la Singapore, cadru în care a cercetat cazuri de deplasare și naturalizare artistică, dar și moduri în care transmedialitatea poate influența percepția noastră asupra viitorului. În 2019, Kunsthalle Bega îi acordă primul premiu Bega Art Prize.

Între 2020 și 2022, Mihuleț face parte din echipa curatorială a Festivalului de Artă și Tehnologie STRP, Eindhoven.

Kunsthalle Bega este un spațiu unde se expune, se discută și se gândește artă contemporană, dedicat în special artiștilor tineri din România și din lume. Kunsthalle Bega este interesată estetic și social de platformele teoretice ale muzeelor de artă contemporană și oferă în fiecare an premiul Bega Art Prize unui curator român care reușește să schimbe regulile în percepția curatorială.

Cronicile viitorilor supereroi

Co-finanțatori: Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Administrația Fondului Cultural Național, Fund for Korean Art Abroad prin Korea Arts Management Service, Ordinul Arhitecților din România

Parteneri instituționali: Ordinul Arhitecților din România – Filiala Timiș, Universitatea de Arte Timișoara, Fundația Herczeg, PUNCH, Biblioteca Pavilion, Sfera Timișoarei, De-a Arhitectura, The Institute

Cu sprijinul: BEGA, Egeria, PIN Team, Flexik Automation, SBS Foundation

Program cultural realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local

Timişoara. Programul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local Timişoara. Conținutul programului cultural și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara nu sunt responsabile pentru conținutul materialului și modul în care acesta ar putea fi folosit.

Proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Proiect finanțat de Fund for Korean Art Abroad 2021–22 / Fondul pentru arta coreeană în străinătate (FKAA) —  Expoziția Cronicile viitorilor supereroi (Fundația Calina / Kunsthalle Bega, alături de artiștii coreeni Heecheon Kim și Hyunjin Bek) a primit susținerea FKAA 2021–2022. FKAA este un program creat pentru promovarea artei vizuale contemporane din Coreea către publicul internațional și pentru a sprijini expozițiile artiștilor coreeni în străinătate. FKAA este sponsorizat de Ministerul Culturii, Sportului și Turismului din Coreea și este implementat de Serviciul de Management al Artei din Coreea.

Parteneri media:

Revista ARTA, Zeppelin, igloo, Observator cultural, Modernism.ro, Propagarta, IQads/SMARK, Renașterea Bănățeană, AgentiadeCarte.ro, Bookhub.ro, Savantgarde, Ziarul Metropolis, Iscoada. Mapa de presă conține comunicatul de presă, reproduceri ale lucrărilor și credite imagini.

Manager de proiect Kunsthalle Bega: Andreea Drăghicescu: +40723 15052, andreea@kunsthallebega.ro

Contact de presă: Daniel Kozak, +40742 149 538, dakommunication@gmail.com

 

Kunsthalle Bega prezintă Cronicile viitorilor supereroi. Viitor, utopie și supra-inteligență într-o expoziție internațională de grup 

Categorie: Cultură
Etichete: Kunsthalle Bega
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Atelierele „Construcția” Ineu – la momentul vernisajului. Cum interpretează un critic avizat lucrările tinerilor sculptori care mobilează ALTFEL Parcul dendrologic din centrul orașului
Articolul următor
[RECENZIE] Adina LĂPĂDUȘ MATEI – „Din drag de dor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…
Wise
Articolul următor Înotătorii au făcut valuri la concursul internaţional de la Oroshaza Apasă aici pentru a citi
Secret Link