La Covăsînț au sunat CLOPOTE NOI cu prilejul celebrării CENTENARULUI [FOTO]

covasint1 dec 2
Distribuie:

 

Împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire a fost prilejul cu care credincioșii din Parohia Covăsînț au sărbătorit ziua de 1 Decembrie, 2018, în fața Bisericii Ortodoxe cu cântece, dansuri, poezii și discursuri patriotice.

Pe un frig poate prea aspru pentru o zi atât de caldă sufletește, elevii de la Școala Gimnazială „Corneliu Miclosi” (atestată documentar din 1532, ca școală confesională, cea mai veche din județul Arad) au etalat un program cultural-artistic, la care s-a muncit cu pasiune, în fața propriilor părinți, rude, prieteni, vecini… compatrioți.

După slujba de TE DEUM, preotul-paroh Marius Murgu a inaugurat, ca „surpriză de ceas aniversar”, noua instalație de clopote automatizate în sistem electronic – altfel spus, chemarea la biserică va suna la fel, dar mai tare și mai clar, la Covăsînț, odată cu trecerea României într-un veac nou.

Primarul comunei, Marius Silviu Oneț, principalul organizator al evenimentului, a rostit, la rându-i, urări de bine la adresa celor prezenți și, alături de toți participanții, a opinat că sărbătoarea a fost reușită și de bun gust.

 

Categorie: Știri
Etichete: Parohia Covăsînț, preotul-paroh Marius Murgu, Școala Gimnazială „Corneliu Miclosi”
Distribuie:
Articolul anterior
ANTIPATRIOTUL CENTENARULUI! Un AUTO-terorist din Vladimirescu și-a aruncat apartamentul în aer la 5 dimineața, făcându-i pe toți locatarii blocului să se autoevacueze
Articolul următor
ULTIMA ETAPĂ A TURULUI e pozitivă pentru echipele din județul nostru. Șoimii Lipova iernează pe primul loc [CLASAMENT]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

diesel

[ACTUALIZARE 3] Tragica viață a lui DIESEL poartă stigmatul aceluiași blestem numit Filon Crețiu, iar linșajul, nu doar mediatic, se manifestă disproporționat. Singurul fapt pozitiv din oribila poveste: toată lumea regretă că s-a întâmplat

Petiția online „Dreptate pentru Diesel” creată sâmbătă, 2 septembrie, de activistul arădean Arpi Nistor, a adunat pe la 4.500 de semnături până la data publicării acestui articol (actualizare – marți,…
ipj arad large

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni din 2024: Infracționalitatea stradală, violența domestică, infracțiunile rutiere și furturile din societățile comerciale (produse de pe rafturi) au înregistrat o creștere. Se schimbă abordarea campaniilor preventive în școli

În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 29 aprilie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a prezentat pe larg analiza activității în primul trimestru al anului. Infracționalitatea stradală, violența…