Lotul României s-a întors de la Olimpiada Internațională de Lingvistică din Bulgaria cu 6 MEDALII: una de AUR, trei de ARGINT, două de BRONZ și două MENȚIUNI SPECIALE

lotul româniei s-a întors
Distribuie:

Elevii români, premiați la Olimpiada Internațională de Lingvistică – 6 medalii: una de aur, trei de argint și două bronz și 2 mențiuni, în competiție cu alte 50 de echipe

Cei opt elevi români participanți la Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL) 2023, ținută la Bansko, în Bulgaria, au obținut câte un premiu, după cum au anunțat organizatorii la festivitatea de premiere, rezultate confirmate de coordonatorii lotului național pentru Edupedu.ro. Este vorba de o medalie de aur, trei de argint, două de bronz și două mențiuni speciale. Toți elevii sunt de la licee de stat.

52 de echipe din peste 35 de țări au participat la concurs, potrivit datelor de la organizatori.

Competiția a avut loc între 21 și 29 iulie, începând cu sosirea echipelor. Marți, 25 iulie și joi, 27 iulie, au avut loc probele individuală, respectiv, pe echipe, conform programului oficial. În celelalte zile, olimpicii au putut participa la vizite în zona stațiunii Bansko. Sâmbătă, 29 iulie, echipele revin în țară.

În acest an, în premieră, România a avut un lot de 8 elevi, format din două echipe, una de băieți și una de fete.

Proba individuală a durat 6 ore şi a presupus rezolvarea a 5 subiecte, iar cea pe echipe a durat 4 ore şi a presupus rezolvarea unui subiect. În acest an, în premieră, România a avut un lot de 8 elevi, format din două echipe, una de băieți și una de fete. Ambele sunt recunoscute ca echipe oficial participante, dar doar cea de băieți a primit finanțare de la Ministerul Educației. Pentru participarea echipei de fete a fost nevoie să se găsească sponsori, după cum au scris organizatorii olimpiadei din România într-o postare pe Facebook, pe 20 iulie.

La coordonarea și pregătirea lotului olimpic au participat Valentina Cojocaru și Roxana Preda, asistenți universitari doctori la Facultatea de Litere a Universității din București și Paul Helmer, fost olimpic, cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Iată elevii premianți:

Medalie de aur:

  • Vlad-Ștefan Oros – clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timișoara

Medalii de argint:

  • Matei Chirilă – clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca
  • Mihai-Alexandru Bratu – clasa a XII-a, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Târgu Jiu
  • Elena Păvăloaia – clasa a IX-a, Colegiul Național „Sfântul Sava”, sector 1, București

Medalii de bronz:

  • Mihaela Anghel – clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Alexandru Ghica”, Alexandria
  • Valeriia Pishchymukha – clasa a X-a, Colegiul Național „George Coșbuc”, Cluj-Napoca

Mențiuni (Honorable Mentions):

  • Andrei Cristian Nedelea Bolboacă – clasa a IX-a, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, sector 2, București
  • Elena-Tamara Ivanof – clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea) – mențiune onorabilă

Cei 8 elevi sunt cei care obțineau, în urmă cu 10 zile, câte o medalie de aur, argint sau bronz, la Olimpiada de Lingvistică Asia-Pacific 2023.

„Din lotul național face parte și Valeriia Pishchymukha, originară din Ucraina, care a terminat clasa a X-a la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca. Laureata a participat la Olimpiada de Lingvistică din Ucraina începând cu clasa a VII-a. Deși a început să învețe limba română cu mai puțin de 2 ani în urmă, Valeriia a reușit să se claseze în primii 8 elevi la etapa anterioară, iar anul acesta va face parte din cea de-a doua echipă care va reprezenta România la IOL din Bulgaria”, scria Universitatea din București într-un comunicat din 21 iulie.

În 2022, lotul format din 4 elevi obținea locul 3 în lume pentru România, cu câte o medalie de aur, argint și bronz.


Sursa / Citește mai multe pe Edupedu.roElevii români, premiați la Olimpiada Internațională de Lingvistică: 6 medalii de aur, argint și bronz și 2 mențiuni, în competiție cu alte 50 de echipe


 

Categorie: Știri
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Un tânăr de 20 de ani și un minor au fost reținuți de polițiști pentru incendierea unei mașini
Articolul următor
Medicul dermatovenerolog dr. Victor Neamțiu s-a stins din viață, după un anevrism suferit în urmă cu câteva zile

1 comentariu. Leave new

  • Avatar of Bochiș Alexandru
    Bochiș Alexandru
    29 iulie 2023 13:52

    Parcă, cândva (!), și Aradul avea olimpici la toate materiile, mă rog, obiectele de studiu din licee.
    Oare, noi nu mai avem elevi inteligenți? Sau profesorii nu caută, nu sunt interesați?!
    Felicitări celor medaliați și mentorilor lor.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
UVVG
DE LA ACELAȘI AUTOR

PNL adună semnături pentru subtraversare rutieră la Podgoria și parcare subterană în Piața Avram Iancu

8 comentarii
Arădenii sunt chemați să susțină două investiții importante pentru oraș, promise de majoritatea candidaților la alegerile locale. La propunerea președintelui Organizației Municipale PNL, Sergiu Bîlcea și a vicepreședintelui Mihai Pașca, Biroul Municipal PNL a votat pentru demararea strângerii de semnături pentru realizarea unei subtraversări rutiere la Podgoria, între Corneliu Coposu și Iuliu Maniu și pentru realizarea parcării subterane în Piața Avram Iancu.  „Cele două proiecte au fost susținute atât de PNL cât și de alte partide și candidați în campaniile electorale, totuși nu au fost transpuse în proiecte concrete. De aceea, am decis să solicităm arădenilor, organizațiilor non-guvernamentale și mediului…

Green Efficient – centru de colectare fier vechi și metale neferoase în Sâmbăteni, Arad

0
Green Efficient achiziționează fier vechi și metale neferoase de la persoane fizice, companii și alte centre de colectare, direct la punctul de lucru din Sâmbăteni, județul Arad. Cumpărăm: Cupru • Alamă • Aluminiu • Inox • Zinc • Plumb • Cabluri • Acumulatori • Fier vechi • Caroserii auto și alte deșeuri metalice. Dotări pentru orice cantitate Centrul dispune de infrastructură pentru recepția rapidă a deșeurilor, de la cantități foarte mici până la transporturi industriale: cântar auto de 60 de tone, pentru camioane și transporturi de mare tonaj; cântare de până la 3 tone; cântare de precizie, inclusiv pentru cantități…

APEL UMANITAR | Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru

0
Sara Maria Sărac, elevă în clasa a V-a la Liceul Național de Informatică din Arad, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. În urma unui grav accident rutier, pentru transferul în străinătate și intervențiile chirurgicale necesare trebuie strânsă suma de 80.000 de euro. Sara a fost victima unui grav accident rutier, petrecut în ziua de 10 august 2026, fiind lovită pe stradă, în timp ce era pieton. După accident, a fost preluată de elicopterul SMIRD și dusă la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat peste 10 ore. Pentru a putea fi transferată la un spital…

Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii și pompierii arădeni

0
Antepreșcolarii și elevii din județul Arad vor începe, luni, cursurile în anul școlar 2026-2027. Potrivit autorităților, rețeaua școlară din județ cuprinde 450 de unități de învățământ. Pregătirile pentru noul an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost comunicate de IPJ Arad și ISU Arad. IPJ Arad: Activități premergătoare debutului de an școlar, desfășurate de polițiștii arădeni În județul nostru există, în acest an școlar, 450 de unități de învățământ școlar și preșcolar. Toate au fost verificate, cu privire la sistemele de securitate. Eforturile polițiștilor au fost coroborate cu cele ale autorităților publice locale și Prefecturii Arad, pentru dotarea tuturor…

Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte la Spitalul Județean

0
Prima prelevare de organe din acest an, de la Arad, a avut loc azi-noapte în Blocul Operator I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Intervenția a fost posibilă datorită generozității familiei unui pacient în vârstă de 66 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral hemoragic masiv. Procedura s-a desfășurat contracronometru printr-o mobilizare exemplară a unor echipe medicale multidisciplinare din Arad, Cluj și București. În urma intervenției chirurgicale, au fost prelevate ficatul, rinichii și corneea, organe și țesuturi trimise de urgență către centrele de transplant din țară pentru salvarea unor pacienți aflați pe listele de…

Ing. Lorena Iovescu | Principalele proiecte nerealizate si pierdute din PNRR pentru Județul Arad

0
Cele mai importante proiecte nerealizate, pierdute sau modificate din PNRR pentru județul Arad includ Complexul Matern-Pediatrie, noua centrală în cogenerare (CET) și sistemul de senzori pentru parcări inteligente. Din cauza renegocierilor naționale cu Comisia Europeană și a întârzierilor majore în execuție, aceste investiții nu au putut fi finalizate în termenul limită al programului. Pentru exemplificare, proiecte majore cu finanțare pierdută sau modificată – în Judetul Arad – sunt: Complexul Matern-Pediatrie Arad:Proiectul estimat la 436 de milioane de leia pierdut integral finanțarea din PNRR din cauza nerespectării criteriilor de maturitate și a termenelor stricte. Autoritățile locale au fost nevoite să scoată lucrările…
veterinar arad
Articolul următor Melisa aduce publicului o nouă piesă de vară. Cum sună melodia artistei din Arad care face furori pe internet Apasă aici pentru a citi
Secret Link