Lucrări de Mozart și Brahms, în programul Filarmonicii Banatul Timișoara

lucrări de mozart și brahms
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Orchestra simfonică „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul Timișoara, sub conducerea dirijorală a maestrului GOTTFRIED RABL, deschide concertul de vineri, 4 aprilie 2025 cu o compoziție impresionantă de W. A. MOZART – Concertul pentru flaut și orchestră în sol major, KV 313.  Lucrarea o va avea ca solistă pe talentata flautistă Silvia Careddu (Solistă în Rezidență în Stagiunea 2024/25). J. BRAHMS completează programul artistic al serii cu Simfonia nr. 2 în re major, op. 73.


Concertul pentru flaut și orchestră în sol major, KV 313 de Mozart, printre cele mai importate lucrări din repertoriul pentru flaut 

 La comanda chirurgului și flautistului amator olandez Ferdinand Dejean, în 1777, Mozart, care avea atunci 22 de ani, trebuia să furnizeze patru cvartete de flaut și trei concerte de flaut. A reușit să termine două dintre cele trei concerte, primul dintre ele fiind cel pe care îl vom audia vineri. 

Deși a fost plătit în avans, Mozart nu a reușit să finalizeze comanda. Unul dintre motive ar putea fi și faptul că nu prea agrea acest instrument, după cum reiese dintr-o scrisoare adresată tatălui său. Pe de altă parte, este singura dovadă ce indică acest lucru. Drept urmare, ar fi putut fi doar o modalitate de a evita mustrările tatălui său pentru nereușită. 

Totuși, Concertul nr. 1 pentru flaut al lui Mozart rămâne una dintre cele mai importante compoziții din repertoriul pentru flaut, o lucrare complexă ce reprezintă o adevărată provocare pentru artiștii care o interpretează.

Simfonia nr. 2 de J. Brahms, un testament al talentului și viziunii muzicale excepționale

Simfonia nr. 2 în re major, op. 73, a fost compusă de Johannes Brahms în vara anului 1877, în timpul unei vizite la Pörtschach am Wörthersee, un oraș din provincia austriacă Carintia. A scris-o într-un timp foarte scut, în comparație cu cei 21 de ani pe care i-a petrecut pentru a finaliza prima sa simfonie.

Datorită stării vesele și aproape pastorale pe  care o transmite, lucrarea este adesea comparată cu Simfonia nr. 6 a lui Beethoven.

Premiera a avut loc la Viena, la 30 decembrie 1877, la Filarmonica din Viena, sub conducerea lui Hans Richter și a fost primită cu entuziasm de către public și critici.

Simfonia este inspirată de frumusețile Alpilor austrieci, acolo unde Brahms a petrecut o bună bucată de timp, iar influența mediului înconjurător se reflectă puternic în muzica sa. Compoziția reflectă o stare de optimism și bucurie, în contrast cu dramatismul ce caracterizează prima sa simfonie. 

În timp, lucrarea a devenit un pilon important al repertoriului orchestral. Apreciată pentru structura sa complexă și expresivitate, Simfonia nr. 2 este interpretată frecvent în concertele din întreaga lume. 

Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie (de luni până vineri între 10:00 – 13:00 și cu o oră înainte de eveniment) și pe myticket.ro: https://shorturl.at/HEpCk


Lucrări de Mozart și Brahms, în programul Filarmonicii Banatul Timișoara

GOTTFRIED RABL

Este dirijorul a 30 de coloane sonore ale unor filme, dintre care unul premiat cu Oscar – „Promising Young Woman”, dar și al cunoscutei pelicule „Guardians of the Galaxy 3”. De asemenea, Gottfried Rabl a înregistrat și coloana sonoră pentru producția germano-austriacă Measuring the World.

Dirijorul vienez, recunoscut și pentru energia și intensitatea cu care dirijează repertoriul secolelor XIX și XX, și în mod special repertoriul contemporan, a colaborat cu celebrul dirijor și compozitor Leonard Bernstein, fiindu-i, timp de trei ani, asistent și editor al ultimei sale opere – A Quiet Place.

Gottfried Rabl dirijează frecvent Orchestra Simfonică Radio din Viena, precum și renumitul ansamblu Die reihe. Gottfried Rabl a colaborat cu Orchestra Radio de la Hanovra, Orchestra Simfonică din Praga, Orchestra Simfonică din Qeensland (Australia), Filarmonica din Shangai, Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu București, Orchestra Filarmonicii Banatul Timișoara.

Gottfried Rabl este interesat în mod special de muzica contemporană și de repertoriul compozitorilor mai puțin cunoscuți. Încearcă să le prezinte lucrările într-un context nou, sofisticat, punând astfel în scenă calitatea acestor compoziții. Este astfel adesea abordat pentru a dirija lucrări în primă audiție absolută.

Numeroasele sale înregistrări cu Orchestra Simfonică de la Viena includ o gamă largă de stiluri muzicale. A înregistrat în premieră mondială cele nouă simfonii ale lui Egon Wellesz pentru casa de discuri germană Cpo. Primele două CD-uri au fost nominalizate la premiile Grammy și Midem (2004) pentru cea mai bună înregistrare a unei compoziții din secolul XX.

Trei CD-uri cu tenorul italian Enrico Caruso, a cărui voce a fost separată digital de orchestra inițială și înregistrară din nou alături de Orchestra Simfonică din Viena, sub conducerea maestrului Gottfried Rabl, au fost vândute în peste 100. 000 de exemplare fiecare. Primul dintre aceste CD-uri a fost distins cu premiul Echo în Germania. Pentru al doilea CD – Canzoni italiane, maestrul Rabl a reconstruit partiturile, deoarece aranjamentele originale ale lui Enrico Caruso s-au pierdut.


Lucrări de Mozart și Brahms, în programul Filarmonicii Banatul Timișoara

SILVIA CAREDDU și-a început cariera câștigând în unanimitate Premiul I și Premiul Publicului la „Concours International de Musique de Genève”, Ediția a LVI-a. În urma premiului, Lorin Maazel a invitat-o să devină flautista principală pentru nou-înființata sa Filarmonică „Arturo Toscanini”. Ocupând aceeași funcție, Silvia Carredu s-a alăturat ulterior Konzerthausorchester Berlin, Wiener Symphoniker și Wiener Philharmoniker – Wiener Staatsoper. Din 2021, este flautistă principală a Orchestrei Naționale a Franței, la Paris.

În aceeași poziție a fost invitată să colaboreze și cu Orchestra de Cameră „Gustav Mahler”, Orchestra Simfonică Radio a Bavariei, Orchestra de Cameră a Europei și Orchestra Festivalului de la Budapesta. În 2012, flautista a devenit partener artistic al Kammerakademie Potsdam, ansamblu câștigător al „Opus Preis” pentru cea mai bună orchestră germană în 2015 și în 2022.

Silvia Careddu este membră fondatoare „Alban Berg Ensemble Wien”, cu care a realizat înregistrări pentru Deutsche Grammophon și Decca.

Este invitată în mod frecvent la festivaluri importante în calitate de solistă și ca parte din formații camerale, printre care Schleswig Holstein, Salzburg Festspiel, Festivalul de la Cartagena, Festival des Arcs, Bürgenstock Festival, Australian National Academy for Music, Festival de Pollenca, Festival de Salon, Musiktage Mondsee, Festival Berlioz, Riva del Garda, Hitzacker Festival, Flautissimo, Festival de Colmar, Styriarte, Patmos Chamber Music Festival.

Profesor la Hochschule der Künste-ZHdK din Zürich și la École Normale de Musique „A. Cortot” din Paris, predă, de asemenea, la Londra, la Royal Academy of Music, ca profesor invitat, pecum și la Scuola di Musica di Fiesole. Din 2011 până în 2021, Silvia Careddu a predat la Berlin, la Hochschule für Musik „Hanns Eisler” și la Barenboim-Said Akademie. 

Susține în mod frecvent cursuri de măiestrie în Europa și Asia.

Totodată, Silvia Careddu face parte din juriul și prezidează importante concursuri internaționale, inclusiv „Concours de Musique de Genève”, Concursul „A. Nicolet”, „Premio Abbado”, „Concours M. Larrieu”, Concursul Internațional „Crusell”, Concursul Internațional „Prague Spring”.

Născută la Cagliari (Italia), a studiat la „Conservatoire de Musique et de Danse” din Paris, unde a absolvit cu distincții. Printre mentorii săi îi amintim pe A. Nicolet, R. Ghiani, E. Pahud, R. Guiot, F. Souchard.


Organizator: Filarmonica Banatul Timișoara 

Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara


 

Categorie: Cultură, Timiș
Etichete: Filarmonica Banatul Timișoara, mozart
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
The Damned | Primul film remarcabil al anului
Articolul următor
UVT organizează „Conferința industriilor creative: perspective și provocări în finanțarea antreprenoriatului creativ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Tinerii piloți arădeni, prezenți la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș

0
Șapte tineri piloți ai Palatului Copiilor Arad au participat la Campionatul Regional de Autoslalom 2026 – Cupa Buziaș, demonstrând pasiune, ambiție și determinare într-o competiție dedicată motorsportului. Evenimentul a reprezentat o nouă oportunitate pentru tinerii sportivi de a-și pune în valoare abilitățile de pilotaj, de a acumula experiență competițională și de a-și continua parcursul în lumea sporturilor cu motor. În cadrul competiției, cei șapte participanți arădeni au înregistrat următorii timpi: Concurentul 1 – 02:31.809 Concurentul 2 – 01:58.369 Concurentul 3 – 01:49.176 Concurentul 4 – 02:19.804 Concurentul 5 – 01:56.436 Concurentul 6 – 01:59.820 Concurentul 7 – 02:58.798 Cel mai…

GALERIE FOTO Patru artiști reprezintă Aradul la cel mai mare târg de artă din Europa Centrală – Art Market Budapest 2026

0
Studio 73 și CMCA pun orașul pe harta culturală Patru artiști vizuali din municipiu expun în aceste zile la prestigiosul Art Market Budapest 2026, cel mai mare târg internațional de artă contemporană din regiune. Delegația, formată sub egida Asociației Studio 73 Arad, participă la eveniment cu sprijinul direct al Centrului Municipal de Cultură Arad (CMCA), devenind veritabili ambasadori culturali ai orașului nostru peste hotare. Evenimentul se desfășoară în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei și adună la un loc în jur de 100 de galerii din peste 30 de țări, fiind vizitat de peste 30.000 de…

Expoziție aniversară la Complexul Muzeal Arad | 45 de ani de la zborul în spațiul cosmic al cosmonautului român Dumitru-Dorin Prunariu

0
Expoziția aniversară | „45 DE ANI DE LA ZBORUL ÎN SPAȚIUL COSMIC AL gl. lt. (rtr.) dr. ing. DUMITRU-DORIN PRUNARIU” Colecția Alec Bartos (Cluj-Napoca) Deschiderea expoziției: Vineri, 23 octombrie 2026, ora 14.00, Complexul Muzeal Arad (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor) Invitat de onoare: gl. lt. (rtr.) dr. ing. Dumitru-Dorin Prunariu Curator: Alec Bartos, machetator de timbre premiat, pictor și designer apreciat pe plan internațional, președintele Comisiei de astrofilatelie a Federației Filatelice Române și membru cooptat al secțiunii de astrofilatelie a Federației Internaționale de Filatelie (FIP). De asemenea, Alec Bartos a realizat emisiunea filatelică dedicată aniversării a 45…

GALERIE FOTO Flavius Lucăcel și trama ca artă

0
Despre fire, ferestre, oameni și timpuri care ajung să se întâlnească Există cuvinte care par să aștepte imaginea potrivită pentru a-și dezvălui toate sensurile. Trama este unul dintre ele. În țesătură, trama este firul care trece transversal prin urzeală și, împreună cu aceasta, formează pânza. În literatură, trama este firul unei povești, legătura dintre întâmplări și personaje. În lucrările lui Flavius Lucăcel, cele două sensuri ajung aproape să se suprapună: firul material devine fir narativ, iar povestea oamenilor intră în însăși structura tabloului. Artistul aduce împreună materia, memoria și timpul, fără ca una să o anuleze pe cealaltă. El nu…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Wise
Articolul următor Conferința „Unirea Basarabiei cu România”, ediția a III-a  Apasă aici pentru a citi