Marius Sulincean: „PSD Arad cere instituirea unei comisii de anchetă, la nivel de județ, pentru Masterplanul de deșeuri solide”

marius sulincean
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Cetățenii județului Arad sunt îndreptățiți să cunoască realitatea iar batjocura liberală la adresa lor trebuie să înceteze, este de părere Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Județean, în condițiile în care social-democratul a cerut vineri instituirea unei comisii de anchetă în ceea ce privește implementarea Masterplanului de deșeuri solide la nivel de județ.

„Să nu spună cineva că PSD privește mereu lucrurile în negru, în contextul în care în plin scandal al gunoaielor în municipiu, cuvintele de ordine care se impun acum sunt responsabilitate, adevăr, legalitate și prudență. În acest spirit cred că trebuie să avem o viziune de ansamblu limpede asupra implementării proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide (SMIDS) la nivelul întregului judeţ.

Retim este aici doar vârful iceberg-ului și după cum se știe Consiliul Județean Arad a încheiat un contract de concesionare a serviciului de salubritate menajeră pentru zona I a judeţului Arad cu firma timișoreană, care va colecta deşeurile din municipiul Arad şi alte 24 de comune și orașe. Întrebarea care se pune acum este cum și în ce condiții se va implementa proiectul pentru celelalte 4 zone din județ după eșecul cu Retim-ul și dușul rece primit ieri de reprezentanții PNL de la ministrul Mediului, doamna Grațiela Gavrilescu. Suntem obișnuiți ca liberalilor arădeni să le dea cu virgulă când vine vorba despre implementarea unor asemenea proiecte cu impact major asupra populației. Încă din 2013 atrăgeam atenția asupra bâlbăielilor și întârzierilor intolerabile ale administrației județene PNL în ceea ce privește gestiunea Masterplanului de deșeuri solide. Mai putem să îi credem pe cuvânt când ne spun că licitațiile pentru zonele 2, 3, 4 și 5 sunt în faze avansate ?

Tocmai acesta este și rolul comisiei de anchetă pe care am solicitat-o, și care va lua naștere, să facă lumină în zona umbrelor proiectate în toți acești ani pe filiera pașilor succesivi derulați sau nu de Cionca, Bîlcea și predecesorii lor. Ultimul lucru care ar lipsi Aradului ar fi să trebuiască să returneze banii europeni primiți prin programul POS Mediu. Nici nu vreau să mă gândesc la un scenariu atât de sumbru, la fel cum mă îngrijorează lipsa de responsabilitate de care dă dovadă conducerea CJA când vine vorba despre stadiul stadiul de implementare în care se găsește Masterplanul apă-canal al judeţului. La fel cum am făcut-o și în trecut solicităm explicațiile necesare și atragem atenția asupra riscurilor care planează asupra populației județului în urma opacității administrative, iresponsabilității, lentorii și superficialității demnitarilor liberali”, afirmă Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Județean,

Biroul de Presă al PSD Arad

 

Categorie: Știri
Etichete: ancheta, Marius Sulincean, politica arad, PSD Arad
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Președintelui Filialei Arad a Confederaţiei Patronatul Român i s-a decernat Medalia „Academician Corneliu Mikloşi” pentru cei peste 25 de ani dedicaţi SUDURII
Articolul următor
Reînscrierea copiilor la grădiniță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în municipiu | Bibarț: „Ne dorim ca această inițiativă să continue să se dezvolte”

1 comentariu
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Inițiativa municipalității stârnește tot mai mult interes. Inițiativa Primăriei Municipiului Arad privind amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare se bucură de interes din partea asociațiilor de proprietari. Până în prezent, în municipiu au fost amplasate 16 căsuțe, iar alte patru au fost instalate astăzi, ca urmare a solicitărilor primite. Rezultatele înregistrate confirmă interesul comunității pentru această inițiativă și implicarea asociațiilor de proprietari în identificarea unor soluții responsabile pentru gestionarea prezenței pisicilor comunitare în zonele rezidențiale. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Recons, în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,…

Primăria Arad face un nou pas pentru modernizarea Parcului Eminescu și reabilitarea Parcului Zsolt Török 

0
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal Arad din 14 octombrie 2026, au fost aprobate documentațiile tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectelor de investiții „Modernizare Parc Eminescu” și „Reabilitare Parc Zsolt Török”, precum și cheltuielile aferente implementării acestora. Pentru obiectivul de investiții „Modernizare Parc Eminescu”, a fost aprobată documentația tehnico-economică în faza Proiect Tehnic (PT), împreună cu indicatorii tehnico-economici și cheltuielile aferente investiției. Valoarea totală a investiției este de 14.896.796 lei, inclusiv TVA, iar  durata de execuție prevăzută pentru realizarea ei este de 12 luni. În ceea ce privește obiectivul „Reabilitare Parc Zsolt Török”, Consiliul Local Municipal Arad a…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor De ce am preferat să ignorăm critic „FÂS”-ul numit „Festivalul berii” în favoarea minunatelor „Kaszoja Fesztival” și acțiunii de strângere a uleiului ars de la Port Arthur [FOTO] Apasă aici pentru a citi
Secret Link