Sâmbătă, 27 iulie, PSD Arad a organizat Conferința de alegeri la nivel județean.
S-au ales organele de conducere ale Organizației Județene și delegații la Congresul partidului programat pentru sfârșitul lunii august, la București. Mihai Fifor a fost reales președinte al Organizației Județene a PSD, dar nu cu unanimitate. Acesta a avut și voturi împotrivă (40 de voturi) și două (2) abțineri. Alfred Simonis – președintele Camerei Deputaților și din toamnă președintele Consiliului Județean Timiș – dar și Laurențiu Nistor – vicepreședintele național PSD pe zona de Vest și totodată președintele Consiliului Județean Hunedoara – au fost prezenți la Conferința de la Arad pentru susținerea lui Mihai Fifor.
Mihai Fifor: „Marea familie PSD Arad s-a reunit astăzi (n.red. sâmbătă, 27 iulie), într-o atmosferă caldă și cordială, la Conferința Ordinară de Alegeri a Organizației Județene.”
Am fost onorați de prezența unor oaspeți dragi, Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților și din toamnă președintele Consiliului Județean Timiș, precum și cel mai vechi și statornic prieten al social-democraților arădeni, Laurențiu Nistor, vicepresedintele national PSD pe zona de Vest și totodată președintele Consiliului Județean Hunedoara.
A fost un frumos moment de bilanț și solidaritate, cu discursuri emoționante și sincere, care au accentuat ideile de unitate, statornicie și caracter, în veșnica noastră cursă de a veni în sprijinul arădenilor și românilor, cu tot ceea ce avem mai valoros pe linie politică.
Alături de întreaga conducere a PSD Arad, aleasă la Conferință, le sunt recunoscător colegilor mei, pentru că au crezut și cred în mine și în camarazii mei minunați, în drumul și perspectivele care se aștern în fața noastră, prin muncă, seriozitate și competență.
Niciodată PSD Arad nu a fost mai puternic, mai solidar și nu a avut atăția primari destoinici și gospodari, cu care ne mândrim în toată țara.
La fel ca și în 2020, când am preluat președinția acestei organizații județene, cred în aceleași valori, care au conferit contur filialei arădene, grija și deschiderea față de oameni, sinceritate, onestitate și simplitate, în abordarea politică și discursul public.
Mulțumesc Fredi, mulțumesc Laurențiu și mai ales, mulțumesc tuturor colegilor mei dragi, care legitimează prin consistență și greutate, marea familie PSD Arad!”